Pana in secolul trecut, istoria Grecilor nu trecea dincolo de anul 1000 anterior. Descoperirile lui Schliemann, incepand din anul 1870, urmate de cercetarile lui Dorpfeld si Blegen, precum si de descifrarea realizata de Ventris si Chadwich a scrierilor lineare B, utilizata la Mycene, la Pilos si la Cnossos, au aratat ca tablitele de argila arse in felurite incendii reprezinta contabilitatea regatelor grecesti. De aici se vede ca regatele intemeiate de catre Achei in Creta, in insule si pe continent erau bine orga-nizate, intemeietorii lor avand un tezaur important de cunostinte tehnice.

Clima regiunii nu s-a modificat mult fata de mileniul al IV-lea anterior. Probabil ca ploile erau ceva mai dese (potopul nu era atat de departe !), iar padurile mai numeroase. Ulterior, din pricina secetei, dar si a defrisarilor, vegetatia s-a imputinat. Pamantul Greciei a fost sarac intotdeauna, totusi o parte a terenurilor ingaduia dezvoltarea si practicarea agriculturii, asi-gurand populatiei eereale. Cand numarul locuitorilor a crescut, prin invaziile din nord si prin inmultirea demografica fireasca, au inceput sa se faca si pri-mele.importuri din Tracia si din Dacia. Pe langa cresterea animalelor si culturile agricole, locuitorii Greciei se ocupan, ca si azi, de plantatiile de maslini si de vita de vie. Lipsind minereurile, nu s-a dezvoltat metalurgia, desi maestrii achei veniti din Banat, regiune metalifera de veche traditie, cunosteau bine tainele ei. Probabil ca unele importuri de minereuri sau de metale se facusera in acele timpuri, pe calea atat de anevoioasa si periculoasa a transporturilor maritime.

De la sfarsitul neoliticului pana in epoca utilizarii metalelor, arheologia a stabilit patru cicluri de dezvoltare a civilizatiei in aceasta parte a lumii, in Asia Mica, in Troada si imprejurimile ei, in insulele Ciclade si in Creta, precum si in Grecia continentala. Troia dardana se dezvoltase poate chiar inainte de anul 3000 anterior, cata vreme Grecia continentala a inceput sa se afirme abia din anii 2500—2200 anteriori, sub influenta Mesopotamiei si a Europei duna-rene. Maurice Meuleau spune clar ca „in cea mai mare parte a elementelor civilizatiei sale, Grecia continentala s-a integrat pe multa vreme unui sistem vast, care se intindea de la Dunare la Marea Egee". in secolul al XXIII-lea anterior, Troia era centrul de civilizatie cel mai stralucitor al epocii bronzului, impunand chiar o unitate in dialectele locale.

Acest echilibru s-a rupt, la sfarsitul mileniului al treilea, odata cu sosirea primilor Greci sau Heleni. Catre 2500, cete provenite din regiunea danubiana s-au deplasat catre sud-est. Lor li se atribuie distrugerea Troiei II si formarea in Asia Mica a unor principate ariene, ce vorbeau luwita. Cu putin inainte de anul 2000, au sosit alte popoare la tarmurile Marii Egee. Unele au trecut Stramtorile si s-au instalat, la randul lor, in Asia Mica, incalecandu-i pe bastinasi si constituind imperiul hittit. Intre altii, s-au remarcat primii Greci, carora li s-a dat numele de Achei.

Dupa afirmarea civilizatiei troiene, cicladice si continentale grecesli, s-a dezvoltat impetuos civilizatia cretana. intre anii 2500—1450, aceasta a ajuns la apogeu, sub influenta egipteana transmisa de-a lungul coastelor asiatice, cu punct de legatura Fenicia, locuita de mari comercianti si navigatori. In Creta, sustinute de o religie care exalta fecunditatea (ceea ce ne duce cu gandul la Marea Mama), artele au cunoscut o reala si multipla inflorire. Zeii au devenit statui si, alaturi de Marea Mama, s-au dezvoltat felurite cupluri de divinitati. Taurul egiptean a dus in Creta la mitul Minotaurului. Jertfe si sacrificii colective se organizau cu diferite prilejuri, iar ceremoniile prilejuiau procesiuni, dansuri orgiastice, jocuri atletice si tauromachii, ultimele pastrate numai in Spania si America de Sud. Cretanh si-l imaginau de Zeus copil, nascut si crescut intr-o grota, in Muntele Ida. El murea si apoi invia.

Cel mai de seama rege al Cretei, Minos, era cunoscut prin cruzimea sa. Minotaurul simboliza aviditatea cu care regele ii urmarea pe supusii asupra carora domnea ca stapan al marilor. Minos i-a alungat pe sefii Cariilor (popu-latie traca) din Asia Mica, inscaunandu-i pe proprii sai fii, dupa cum noteaza Tucidide. Dupa mai multe cutremure de pamant, civilizatia cretana a decazut si, pe la anul 1400 anterior, Acheii, noii stapanitori ai continentului, au ocupat si insula Creta. intre anii 2000 si 1600 anteriori, populatiile venite din nord, cu propria lor civilizatie, au asimilat populatia locala si formele ei de cultura. Noua civilizatie produsa de Achei a capalat un chip original si este cunoscuta sub numele de civilizatia myceniana, dupa numele orasului Mycene, unde a inceput sa domneasca o dinastie de Achei, dinastia Atrizilor.

Asupra originii Grecilor, cel mai cunoscut popor din antichitate, socotit drept creator al vechii civilizat.ii europene, gratie scrierilor si operelor de arta ce s-au pastrat, spre deosebire de alte popoare vitregite de vremuri si pagubite prin disfcrugerea valorilor spirituale si materiale, s-au emis cele mai variate teorii.

Dupa traditiile stravechi, adesea confuze si contradictorii, populatia preelenica a asa-zisilor Pelasgi ar fi fost prima care a creat civilizatia, incepand din centrul de dezvoltare Pelasgiotida, vechiul nume al Thessaliei. Dc aici, Pelasgii s-ar fi raspandit in tot restul Greciei, in Creta si in unele zone ale Asiei Mici. in baza cercetarilor arheologice, toponimice, filologice ale lui E. Meyer, E. Pareti si alltii, s-a spus ca Pelasgii si civilizatia lor n-ar fi altceva decat civili-zatia minoica, cea dintai manifestare spirituala mai insemnata a popalatiei locale.

Tot de la Dunare aveau sa urmeze alte valuri de populatii traco-illirice, intre care cele mai cunoscute purtau numele de Dorieni. Venind cu forte noi, aceste populatii au dislrus cetatile myceniene (in afara de Acropolea Athenei) si s-au impus peste tot. impreuna cu populatiile existente, au format o comiinitafce cu preponderenta doriana, in chinuita epoca a asa-zisului „ev-mediu-hellenic". Din aceasta cauza, nuclee importante ale vechii populatii au emigrat pe coastele Asiei Mici. Din motive politice, incepe astfel fondarea de colonii grecesti.

Noua activitate, care lasa castiguri substantiale din schimburi, a putut sa atraga spre sud, poate si pe Acheii plecati din nordul Dunarii prin secolul al XVI-lea anterior, de la confluenta Tisei si Timisului cu Dunarea, de la Porj.ile de Fier si din Valea Dunarii de Jos, tocmai de acolo de unde arheologii au scos un bogat material. Urmele arheologice au ingaduit sa se formuleze ipoteza potrivit careia si prelimiiiariile „marii migratii egeice" (de pe la anul minus 1200) sunt de cautat in zona indicata aici. Inarmati cu cunostintele capatate la fata locului si fiind, poate, mai intreprinzatori, ca toti pionierii care infrunta necunoscutul si departarile, Acheii au descins spre raiazazi, poposind mai intai in zona Greciei Septentrionale de azi. Dupa un lung popas, tirap in care s-au adaptat la noile conditii oferite de aceasta tara, i-au impins mai spre sud, pana in Acheia sau Achaia, in partea septentrionala a Peloponezului, peste slaba populatie autohtcona, care isi tragea resursele de viata din pamantul sarac si din activitatea comerciala.

0 caracteristica a acestor populatii, fie bastinase, fie nou-venite, era de a trai in cetati ridicate de-a lungul coastelor, muntii si padurea inspirandu-le teama. Aveau insa nevoie si de aceste paduri, caci corabiile erau construite din lemn. In acea epoca, Peloponezul era acoperit de vegetatie, opera de distrugere incepand mai tarziu, cand s-a nascut comertul cu lemnul venit din nord. In momentul in care s-au infiintat coloniile grecesti pe malurile Marii Negre si la Gurile Dunarii si ale Nistrului, padurile din Carpati au fost intrebuintate in acelasi scop. Bratele Dunarii formau insule, intre care faimoasa Peuce.

Si azi Delta toata nu este decat un arhipelag de insule despartite de brate si canale, dar pe care noi, in imaginea geografiei actuale, neglijam a le con-sidera ca atare, si avem dificultati in identificarea insulelor pomenite descri-erile antice. Antichitatea le considera foarte importante, caci insasi frumoasa Elena a Troiei, potrivit unei legende, si-ar fi sarbatorit nunta cu troianul Paris (care a rapit-o si a dus-o in tara sa de origine) in insula „turismului" de atunci, Peuce, pe unde ar fi trecut si Argonautii, in cautarea lanei de aur.

Acheii sunt, in limbajul lui Homer, identificati cu Grecii, in genere. in razboiul troian se vorbeste de Achei si nu de Greci. Totusi, mitologia, spre deo-sebire de istorie, ii considera descendenti ai lui Achaios, fiul lui Xuthos si nepot al lui Hellenes, iar ca loc de origine li se atribuie Thessalia, adica tot un spatiu tracic.

Dorienii. Prin secolul al XI-lea, o noua coborare dinspre nord a descarcat surplusul dc populatii din bazinul dunarean. Dorienii plecati de la Dunarea de mijloc si din nord-vestul Peninsulei Haemus erau priceputi in faurirea armelor de fier. Asezati in Peloponez, descendentii lor au fost Spartanii. Dupa arheologi, perioada fiernlui a inceput in secolul al XII-lea anterior, iar descinderea Do-rienilor este situata in secolele XI si X, ceea ce probeaza odata mai mult faptul ca Dorienii au cunoscut fierul la ei acasa. Dotati cu arme noi, mult mai rezis-tente si mai perfectionate, ei s-au impus populatiilor existente, atat celordin Epir, cat si celor dinEtolia. Din pricina firii lor suparacioase, Hellenii formati din plamada anterioara, au plecat spreElida, numita si Helea, regiune situata in partea occidentala a Peloponezului, alaturi de Arkadia si de Achaia, unde, din cauza climei dulci, regiunea a fost denumita „Gradina eterna de fructe si delicii". Capitala Elidei este Pyrgos. Acheii care isi mai pastrau constiinta de trib, s-au refugiat in Muntii Arcadiei, iar Eolienii din Thessalia au trecut in Beotia. Alte franturi ale populatiei locale s-au refugiat in insule, numai ca sa nu fie supuse cuiva si deci sa-i suporte pe invingatori. Attica mai saraca a oferit refugiu lomenilor ce se aflau in Peloponez.

Tragandu-se din marea semintie a traco-illirilor si fiind foarte duri cu su-pusii, Dorienii i-au impresionat pe sudici, aparand fata de acestia ca niste „germanici-teutoni" ai antichitatii. Minele de carbune si fier ale Banatului si Croatiei de azi le-au dat posibilitatea de a-si fauri acele arme puterDice care le-au asigurat superioritatea. De aceea, istoricii vorbesc despre invazia lor nu ca despre o invazie barbara, ci ca de o descindere a unor oameni cu o civi-lizatie inaintata, mesteri cunoscatori ai ultimelor descopcriri tehnologice pri-vind metalurgia fierului.

Dupa datele arheologice, in epoca de trecere de la neolitic la bronz se puteau distinge, in teritoriul de noi numit al Greciei continentale si insulare, ti'ei civilizatii distincte : heladica, in peninsula greceasca, mynoica sau cretana in insulele Creta si altele, precum si in regiuni de coasta si cycladica, dupa insulele Cyclade, la careprobabil ar trebui adaugata si civilizatia Ciprului, cu unele caractere proprii. Fiecarei civilizatii ii corespundesi o etnie distincta. in mile-niul al doilea, in Grecia se constata osuccesiune de tipuri de civilizatie. Printre ele, cea dintai care s-a impus a fost civilizatia myceniana, care a luat nastere din cea helladica-peninsulara, sub influenta civilizatiei cretane. Autorii acestei noi civilizatii sunt Acheii, care vin din nordul Peninsulei Haemusului. Civi-lizatia myceniana decade in secolul al XI-lea, cand im alt popor, venit tot din nordul peninsulei, navaleste in Grecia. Se deschide acum acel „ev-mediu hellenic" foarte agitat si bantuit de miscari si asezari de neamuri. in urma aces-tora, s-a format fuziunea celor trei neamuri pe care se intemeiaza unitatea etnica greceasca : Eolienii, lonienii si Dorienii. in acest amalgam s-a mani-festat o prevalenta dorica deosebita, caci celelalte doua neamuri au emigrat in massa, pentru a nu ramane sub dominatia Dorienilor, pe coastele Asiei Mici, unde au fundat colonii, dupa chipul si asemanarea vechilor lor orase parasite. Noii veniti s-au suprapus unei populatii autohtone, de origine pelasgica. in urma acestei migratii grecesti, pe coastele Asiei Mici s-au alcatuit trei categorii sau grupe de colonii:
— Colonia eolica ce se intindea de la Hellespont pana in golful Smirnei, si cuprindea orasul Cuma si insula Lesbos, careia marea poeta a antichi-tatii Sapho i-a dat o celebritate mondiala si o semnificatie specifica.

— Colonia ionica, mai spre sud, care incepea din Lydia si Caria si se intindea pana in golful Bargylic, cuprinzand orasele Phocea, Smirna, fosta Eolica, Ephesul, Miletul lui Thales si al lui Hecateu. De la Hecateu, mare istoric si geograf, ne-a ramas cartea Inconjurul Pamantului in doua volume, o descriere a planetei, si un text de istorie mitica in patru volume. Colonia ionica mai cu-prindea si insulele Chios, Samos si Ikaria.

— Colonia doriana, mai la sud, cuprinzand orasele Halicarnas, Coos, Cnidos, Insula Rhodos si altele.

Prin coloniile din Asia Mica s-a stabilit contactul si au fost facilitate schim-burile cu civilizatiile mesopotamice si egiptene.

Alte colonii au fost intemeiate inspre vest, in Sicilia si pe coastele Italiei, devenite foarte importante, in asa masura incit toata zona de sud a Italiei a luat numele de Marea Grecie. Adeseori, colonizarile se produceau din cauze politice (o cetate era invadata iar populatia se refugia spre a-si forma o noua patrie), sau ca urmare a discordiei interne, cand cei invinsi isi luau lumea in cap, incapatanandu-se sa nu se supuna fractiunii invingatoare.
Mitologia n-a intarziat sa afle fii-eponimi ai lui Hellenes, ca Doros, Xut-hos, Aiolos, fiii lui Xuthos numindu-se Achaios si lon, care au dat nume triburilor respective. Multa vreme istoria acestor asa-zisi Greci nu a fost decat o lupta continua pentru suprematia unui trib asupra celorlalte. Totusi, in razboiul troian s-au gasit uniti, desi Homer vorbeste mai mult de Achei, in scrierile sale epice. Cu primul prilej insa, cand pericolul sau interesele comune se destramau, redeveneau rivali pentru motive politice sau comerciale. Concu-renta, in fond, este o politica si un razboi, care adesea devine mai aprig decat cel de pe front.

Daca ii consideram Greci pe cei din sudul Haemusului, din care face parte si Peloponezul, potrivit geografiei — caci Canalul Corinthului a fost taiat de mana omului si nu da caracter insular acestei zone — acestia sunt Dorieni si, ca atare, fac parte din semintia coborata din marele rezervor de neamuri de la Dunarea de Mijloc si de Jos. Considerand numarul acestei populatii, precum ti fecunditatea sa, binecunoscuta trasatura a neamului tracic, se scoate si mai mult in relief pozitia de suprematie castigata de Dorieni asupra tuturor celorlati locuitori ai Greciei antice.