Pe intinsul spatiu trac, viata celor o suta de triburi s-a dezvoltat in chip diferit. Au luat nastere o seama de localitati, devenite apoi orase-cetati. S-a dezvoltat indeosebi salba de cetati portuare asezate pe marginea marii sau in pozitii mai lesne de aparat. Marea lega si apropia asezarile intre ele, oferindu-le posibilitati felurite de activitate: in primul rand negustoria, care aducea cu sine dezvoltarea artizanatului, a arhitecturii, a culturii in genere etc. O seama de cetati grecesti din marele spatiu tracic au prins forme caracteristice si au ajuns metropole, creindu-si si cetati-satelit in zone indepartate.

Datorita originii sale, numai neamul grecesc ce se trage, potrivit tradit-iei, din patru semintii diferite — ionica, eoliana, acheiana, doriana, ultima predominand — n-a izbutit sa-si asigure unitatea. Semintiile nu s-au amestecat prea bine spre a da un amalgam, iar populatia se prezenta intr-un mozaic schimbator ca un caleidoscop. In afara de acest fapt, situatia geografica separa in interior cetatile raspandite de-a lungul tarmului maritim. Probabil si din alte motive, o Grecie unitara nu s-a putut forma niciodata si fiecare cetate si-a pastrat personalitatea si independenta. Stirbirea independentei era doar partiala, voluntara si de durata limitata, atunci cand, legandu-se intr-o liga de aparare si mai putin de atac, una dintre cetati obtinea hegemonia in dauna celorlalte. La terminarea razboiului sau la expirarea tratatului de alianta, fiecare cetate isi relua autonomia, libera sa se infrateasca cu altele, in vederea preintampinarii pericolelor.

In zona sudica a Peninsulei Haemusului, mai multe cetati isi disputau intaietatea si oarecum hegemonia, iar printre acestea era Athena, cea care s-a impus in fata vecinilor si a lumii. Ea a creat un centru de putere cu pondere deosebita in lumea greaca si in lumea mediteraneeana, nu numai prin forta ostilor, a flotei si a comertului ei, dar si prin forta spirituala. Prin aceasta mai ales si-a castigat o autoritate si o aureola, care au facut-o sa devina simbolul neamului grec, al artei antice, al stiintelor, al filosofiei.

Cunoasterea istoriei Athenei, ca centru politic si spiritual al antichitatii, duce implicit la mai buna cunoastere a intregului spafiu trac. Atenienii se socoteau descendenti din semintia ionica si se considerau autohtoni. Dupa mitologie, fondatorul orasului a fost Cecrops, cel nascut ca Adam din pamant. El a ridicat fortul Cecropia pe Acropole si i-a strins intr-o liga pe locuitorii celor zece sate din jur. Alcatuind primele legi, a instituit un tribunal si a introdus cultul zeilor, invatandu-i pe Greci sa-i venereze. Tezeu, invingatorul regelui Minos din Creta si a Minotaurului a izbutit sa uneasca statutetele din Attica intr-un singur stat, numindu-l Athena, in onoarea zeitei protectoare a vechii fortarete Cecropia. Ca aceasta constructie sa dureze, se spune ca ultimul rege, numit Codru, s-ar fi lasat ucis intr-o batalie, ,,pentru implinirea legii", deoarece Oracolul ar fi prezis ca moartea sa va aduce ,,mantuirea patriei". Intre cei doi regi, au mai existat alti saptesprezece patritori, ajutati in opera lor de conducere de un sfat aristocrat. In mainile acestor demnitari erau concentrate toate puterile civile, militare si religioase. Cu timpul Insa, au fost numiti magistral si ei au preluat parte din puterile regale.

In secolul al VIII-lea anterior a fost instituit arhontatul. Arhontele pare sa fi fost ales pe viata, apoi a fost limitat la zece ani, iar mai pe urma la un singur an. Arhontele-rege a ramas numai cu atributele religioase, devenind un fel de Pontifex Maximus, iar celelalte puteri au fost preluate de magistrati: polemarcul era seful militar, iar arhontele avea puterile civile. Alaturi de cei trei arhonti (arhontele-rege, arhontele-polemarc si arhontele-eponim, dupa care se dadea si numele anului) mai participau la guvernare alti sase arhonti ;,tesmoteti", insarcinati cu paza legilor. Arhontatul infiintat la anul minus 683 avea o durata anuala.

Ca in toate statele antice, cetatenii atenieni erau impartiti pe clase : eupatrizii, adica nobilii (electori si candidati la magistraturile statului), geomorii (adica taranii) si demiurgii (adica mestesugarii). De la administratia aristocratica, pentru injustitiile facute, s-a trecut incet-incet la democratic, in secolul al VI-lea anterior.

Primul mare reformator si aparator al saracilor, carora le-a iertat datoriile, ajutand prin aceasta agricultura, a fost Solon, arhonte din anul minus 594. Impotriva acestor reforme s-au ridicat aristocratii. Primul tiran a fost un oarecare Damasias, care a tinut arhontatul doi ani de-a randul si a fost alungat cu forta in 579. O alta incercare fara succes a facut-o si un oarecare Cylon, iar cel care a profitat de aceste agitatii a fost Pisistrate, castigandu-si popularitatea printre proprietarii mici si mijiocii. El si-a constituit o garda inarmata, a ocupat Acropolea si s-a decretat tiran. Tirania sa a durat treizeci si sapte de ani, incepand de la minus 560 pana la anul minus 523. In timpul acesta, partidele s-au impacat, agricultura s-a dezvoltat si tot astfel artizanatul, comertul, transporturile pe mare, armata si artele. Lui Pisistrate i-au urmat Hippias si Hipparh, fiii sai. Primul a fost asasinat, ceea ce l-a determinat pe Hipparh sa instaureze un regim de violenta, care n-a tinut decat pana la anul minus 510, cand a fost alungat din oras.

La inceputui secolului al V-lea are loc confruntarea dintre Athena si marele regat al Persilor. Darius, in fruntea unei ostiri de o suta de mii de oameni a trecut Hellespoutui dar, la Marathon in anul 490, oastea persana a fost infranta de Greci. Xerxes, urmasul lui Darius, va face o noua incercare de cucerire a Greciei, dar, la Salamina, flota persana este scufundata de Temistocle. Desi Attica a fost pradata, pana la urma Persii au fost infranfi de Pausanias la Plateea, in anul 479. Din marea confruntare cu Persii, Athena a iesit cu prestigiul sporit, devenind una dintre cele mai mari puteri politice si militare ale timpului. Sub conducerea unor oameni intelepti si rafinati ca Clistenes, Pericles si Aristides, literatura si artele cunosc o inflorire, care a contribuit la faima milenara a Athenei.
Secolul al V-lea a fost secolul de maxima stralucire a Athenei si s-a numit ,,Secolul lui Pericle". Viata statului prospera in toate domeniile, iar comertul inflorea, largindu-se tot mai mult spre tarile apropiate si prin colonii. Vointa lui Pericle de a arata lumii progresele si bogafiile acumulate printr-un simbol cu adanca semnificatie politica a dus la construirea Parthenonului. Dainuieste si acum, dupa douazeci si cinci de secole, din pacate vatamat in urma cu cateva sute de ani, cand Turcii transformandu-1 in depozit de praf de pusca, l-au deter-minat pe un doge Venetian sa traga cu tunul asupra acestui ,,obiectiv militar". Toti marii artisti ai vremii, ca Phidias, Praxiteles si altii au lucrat la acest templu. Statuia mareata a Athenei a fost aurita, dar pana la urma Phidias s-a ales cu un proces pentru ,,cura de slabire" aplicata zeitei supreme a statului mai exact formelor ei de aur. Nu s-ar putea preciza daca, cu multe secole mai tarziu, dupa ce-a fost construit Domul din Milano, Maica Domnului, protectoarea orasului, cocotata in cel mai inalt varf gotic, n-a fost de asemenea sortita unui ,,post crestinesc" pentru slabirea greutatii aurului cu care a fost imbracata. Spre deosebire de zeita Athena, colega sa de la Milano mai straluceste si azi constituind mandria milanezilor care cred in Madonna, dar si in ,,vesmintele" ei.

Inamicii Athenei nu erau numai in afara hotarelor, ci si inauntru, sub forma rivalilor de tot felul, intre care se inscria in primul rand cetatea Sparta. La un moment dat, aceasta a atacat Athena si pe aliatii sai, declansand un razboi sangeros care a durat douazeci si sapte de ani, fiind cunoscut sub numele de razboiul peloponeziac (a inceput in anul minus 431 si a fost admirabil descris de istoricul Tucidide). Din acest razboi, Athena a iesit invinsa, data fiind buna pregatire razboinica, viafa aspra si rudimentara a Spartanilor. Infranta si jefuita, Athena incape in puterea celor treizeci de tirani. Rascoala impotriva Spartanilor ocupanti a fost organizata de Trasibulos, care a izbutit sa-i ucida pe cei trezeci de tirani, sa-i alunge pe Spartani si sa restabileasca democratia, in anul minus 403.

Athena s-a refacut din propria ei cenusa, ca Pasarea Phoenix si, dupa noua ani, a fost gata sa infrunte ea orasul Sparta, asa incat in anul minus 394, amiralul Canon a distrus flota rivala la Cnidos, facand sa se nasca, prin aceasta, speranta unei noi hegemonii ateniene. Practic, cu aceasta batalie se incheie secolul glorios al Athenei si istoria sa, caci nori grei amenintau din nord, odata cu aparitia Macedonenilor, si apoi dinspre vest, cu aparitia Romanilor. Acestia din urma au ajuns sa ocupe Athena, Attica si intreaga Grecie, transformandu-le intr-o provincie romana, in anul minus 146, sub numele de Achaia. In evul mediu, Athena decade si se reduce la un targ de zece mii de locuitori, incepand o viata noua odata cu lupta de independenta pornita tot din Dacia, cu Ipsilanti, in anul 1821, cand Grecia se elibereaza de sub jugul strain si Athena devine capitala noului stat.

S-a scris mult despre expansiunea greceasca pe tarmurile Pontului Euxin, iar ideea colonizarii grecesti a fost adesea inteleasa prin comparatie cu formele moderne de colonizare ale unor tinuturi africane sau indiene. Aceste colonizari se intemeiau insa pe concesiuni (ca pe timpul evului mediu), pe intelegeri reciproce, in baza carora se puteau fonda centre comerciale in diferite parti ale Mediteranei, menite sa faciliteze schimburile reciproce de marfuri. Grecii aveau nevoie de baze comerciale, dar aveau nevoie si de garantarea apararii lor, caci comertul nu se poate face in orice fel de conditii, fara contracte si etaloane de schimb. Colonistii aflati sub protectia regilor traci, stapanitori ai teritoriilor de la malul marii, plateau tribut. Azi concesiunile portuare se platesc statului, urmand o straveche traditie. Interesele erau reciproce. Se incheiau contracte in toata regula, se intocmeau tratate pe baza de avantaj reciproc, iar cei ce detineau produsele de baza (granele, alimentele) erau Tracii. Se stie ca cetatile bateau moneda si ca avea ,,banci", altfel comertul neputand prospera.

„ Grecii — scria lorga — venind ca exploatatori ai unui teritoriu regal sau imperial de mult si definitiv organizat, asezarea se capata de la regii sciti, ca in cazul regelui Saitaferme fata de Olbia, prin plata unui dar. Asa au facut, de altfel, in evul mediu tarziu Genovezii, cautand pretutindeni ordinea stabila bizantina sau tatareasca. In dosul fiecareia dintre asezarile prospere trebuie sa presupunem deci o mai veche ordine de lucruri".

Cetatile pontice faceau comert cu Miletul si Athena, jucand un mare rol in stabilirea relatiilor intre popoare. Dar transportul pe mare era bantuit de primejdii si adesea s-au stabilit acorduri intre cetati in vederea combaterii piratilor. Tarmul de apus al Marii Negre era viu disputat si Tracii l-au pierdut, la un moment dat, sub presiunea Scitilor pe care Grecii ii denumeau ,,barbari". Regii traci si-au afirmat adesea puterea, curajul si intelepciunea in aceste conflicte. Unui dintre ei si-a stabilit autoritatea asupra Mesembriei. Altii dadeau ajutor generalilor lui Darius si Xerxes in razboaiele contra Grecilor, fata de care aveau multe motive de suparare. Statui trac al Odrisilor nu era prea intins, dar regele Sithalkes l-a intarit si i-a dat o organizare superioara. Pe o ,,intindere de treisprezece zile de mers pe jos", el ocupa teritorii pana la Istru si Marea Neagra. Stapanind nu numai teritorii agricole, ci si mine, el obtinea un venit de o mie de talanti pe an. Instaland in Macedonia illirica un rege prieten, Amyntas, produce ingrijorare in sudul peninsulei si cel ce putea sa devina o mare personalitate, comparabila cu Philip al Macedoniei, atrage dusmania si razbunarea Grecilor. Interese si rivalitati dominau necontenit relatiile dintre Greci si Traci. Cotys se insoara cu fata lui Polemon, unul din regii de la nordul Marii Negre. Oamenii din Thasos au intemeiat pe teritoriul tracic asezarile Syme si Galleuros. Alteori, aceste incercari nu izbuteau, ca de pilda atunci cand Athena trimite o mie de Greci pe teritoriul Edonienilor. In urma conventiilor cu colonistii, Tracii primesc renta pentru teritoriul ocupat, primesc daruri si pretind servicii, deseori preferand vase si obiecte de arta, care s-au raspandit apoi in zona dintre Carpati si Marea Neagra. Pamantul era socotit proprietate sacra ce nu putea fi instrainata.

Incercand sa joace un rol important in Marea Neagra, precum il jucau in Marea Egee, Grecii lui Pericle cauta sa-si extinda dominatiile si o expeditie porneste in nord, la 444. Pana la urma, Tracii au stiut sa-si mentina drepturile si sa stavileasca expansiunile, admitand doar ,,enfiteuza”, cum s-ar numi azi vremelnica posesiune asupra unor locuri. Cetatile grecesti isi incoronau oamenii merituosi, li rasplateau si ii glorificau, se ajutau in caz de primejdie cu trupe si bani, faceau schimburi de zei proprii sau de zei capturati de la Traci. Monedele aveau circulatie in toate aceste cetati. La Salsovia din Scitia Minor veneau monede din Olbia, din Cizic, din Macedonia. Unele localitati mai pastreaza numele trace: Tiriza, Bizone, Crunoi. La Callatis, in secolul al II-lea anterior, geograful Dimitrie si-a compus opera, in care sunt descrise cutremurele si relatiile Callatienilor si Tomitanilor cu populatiile din jurul cetatii lor. Formele bancare organizate la Callatis vor ingadui Romanilor sa trimita aici o adevarata colonie, unde traditiile vechi se perpetuiaza, cu procesiuni, cu jocuri ca Cesareele sau Sabastiile, la targul anual, cu ritualurile pentru chemarea ploii, ramase si azi sub forma paparudelor, cu jertfe si petreceri colective. Prin prestigiul si puterea sa, Callatis a dominat un teritoriu ce se intindea de la Histria la Odessos, liberandu-se de tirania lui Lisimach si facand aliante cu Tracii. Tracul Seuthes stavilea in Munfii Haemusului accesul invadatorilor.

La Tomis, Tracii au jucat un rol important. Se pomeneste de Apoloniu Ustadaema, un semitrac, apoi de Ithazis Dada, ,,care ramane credincios tra-ditiei stramosesti", de diferiti gladiatori care luptau in amfiteatru, multi de origine traca, dar ceea ce pare mai revelator este faptui ca Homer se afla la mare cinste si era citit si memorat. Oamenii locului se regaseau desigur in marea epopee a antichitafii, unde existau atatea referinte la neamurile si regii Tracilor porniti de pe aceste locuri si la stravechea cetate, care a trebuit sa fie daramata, pentru a ingadui ridicarea noilor constelatii portuare de pe coasta Marii Negre.

La nord de Gurile Dunarii, langa Peuce si Canopon se afia insula Samotica-Cetati mai mici, Chio, Axiopolis, Troesmis erau insirate pe Istru, dar ele erau mult sub valoarea si prestigiul acelora instalate pe malul marii. ,,Dromos. Achilleos" (Drumul lui Achile) pare sa se fi legat de Insula Serpilor. Tyras, Cetatea Nistrului, mentinea legaturile cu zonele moldovenesti de azi si desigur ca a indeplinifc o importanta functie in cadrul schimburilor comerciale, taurut si spicul de pe monedele ei exprimand caracterul productiei si al economiei locale.

La Chersones, unde s-au pastrat mulfca vreme ziduri puternice, Rhoemetalkes isi trimitea solii. Strabon, original de pe aceste locuri, descrie cetatea Borysthenes, unde guvernarea se facea in numele poporului, printr-un senaty prin arhonfi intre care primul avea functii si puteri supreme, ca si un rege. Ideea de stat ca si formula religiei erau aduse din sud, insa printre zeii greci ii regasim uneori pe cei traci, cateodata in forme prea putin transfigurate. Demeter apare pe unele monezi cu grau la urechi alaturi de un animal, apar Apello, Hermes, Asklepios etc. Tracii cei nesupusi, nemulfum4i de profiturile cetatilor, dezlantuie un razboi necrutator cu o sula cincizeci de ani inainte de Vespasian (dupa afirmatiile lui Dio Chrysostomos) si fac sa cada toate cetatile pana la Apollonia, darama templele grecesti si distrug statuile zeilor din sud. Este pastrat totusi la loc de cinste Homer, caci ,.mai tofi stiu Iliada pe de rost", in timp ce lui Achile i se ridica un templu in insula lui. Cavalerul trac apare pe lespezi, in basoreliefuri, la Tomis si Callatis, incat numeroase sunt documentele arheologice ce ne-au adus pana azi imaginea viteazului.

Puterea Tracilor s-a facut adanc simtita pe teritoriile Europei de sud-est. Dar perioadele persane, macedonene si romane au redus treptat la neputinta nu numai cetatile razlete, ci si cetatile-metropola din Peninsula Haemusului, asa incat Grecia a ajuns printre primele sa fie integrata Imperiului roman.