La hotarul dintre milenii, dupa ce s-au potolit miscarile de popoare, spatiul tracic a obtinut o unitate demografica, economica si spirituals care i-au adus o adevarata epoca de prosperitate. Pe Intreaga sa intindere, de la Vistula si Muntii Tatra, pana la Mediterana si In adancul Asiei Mici, au inceput sa se contureze zone cu caracteristici proprii, a caror afirmare s-a facut treptat si in chip diferenfiat. Teritoriile din nordul Dunarii au ramas in continuare nesecate izvoare de oameni si bogatii. Cand numarul Geto-DaciIor sporea peste masura, triburile se raspandeau populand imprejurimile Muntilor Tatra si Valea Vistulei. Aici au intemeiat si botezat cu numele de Getidava un mare centru, dupa cum arata in harfile lor istoricii C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu. Neamul Tracilor traia organizat in nordul Dunarii in formatiuni politice reduse, dar eficiente, fara a prilejui fapte de arme rasunatoare menite sa atraga atentia istoricilor si sa alimenteze cronicile si epopeile vitejesti. Viata lor pasnica a lasat, din pacate, prea putine urme vizibile. Agricultura si pastoritui, ocupatia principala a Tracilor ii facea sa traiasca raspanditi, ceea ce nu inlesnea crearea de centre urbane si nici de fortarefe si cetati de aparare impotriva unor inamici redutabili, cum aveau sa fie Scitii mai tarziu. Adevarata cetate de aparare erau Muntii Carpati si aici populatia se retragea vremelnic, in adaposturi pastoresti. Abia in a doua parte a mileniului intai anterior, s-au aratat armatele persane, indreptandu-se impotriva Scitilor, dar mai ales impotriva Grecilor, care fusesera atacati pe uscat si pe mare. Atunci au inceput concentrari ale organizatiilor politice si au aparut regi, coalizandu-se fortele in cadrul unui stat, dupa absorbirea si topirea Scitilor in sanul populatiei indigene. Dar naratiunea noastra n-a ajuns pana la acel moment.

In Peninsula Haemusului lucrurile se infatisau intr-un chip mai deosebit. Aici aveau sa apara diferite injghebari politice, fie in zona greceasca, in jurul Athenei si a Spartei, fie in Epir, pe coasta Adriatica, pana in Muntii Pindului, fie In Macedonia, unde orasul Pella avusese momente de glorie, cand se ridi-case la rangul unei capitale de imperiu. Printre acestea, nu va fi de neglijat nici zona Odrisilor, cu momentele lor de afirmare. In prima jumatate a mileniului intai anterior, dupa infrangerea Troiei si deschiderea Stramtorilor, are loc marea expansiune greceasca, prin fondarea de colonii in Marea Neagra, ca si in apus, in Italia, Sicilia, Galia si Iberia.

Dupa ce locuitorii orasului Megara, existent si azi dincolo de Elefsis, in Attica, sau, potrivit afirmatiilor lui Al. Randa, dupa ce legendarul trac Byzas, au intemeiat orasul-cetate Bizant, pe malul Stramtorilor Propontidei, inspre Marea Neagra, Grecii au inceput sa stabileasca colonii pe malurile Marii Negre. In legatura cu primele colonii grecesti pe t.armurile tracice ale Pontului Euxin nu avem multe date precise. Se stie insa ca, in secolul al VII-lea anterior, o parte din ele fusesera deja intemeiate. Se pare insa ca aceste colonii sunt rezultatui celui de-al doilea val al colonizarilor grecesti din aceste pari.

Motivul care i-a impins sa se aseze pe farmul tracic al Pontului Euxin a fost, desigur, si saracia pamantului de acasa, din Grecia, in raport cu bogatia solului din nord. Impresionati de fertilitatea teritoriilor ce marginesc Dunarea» Grecii au incercat sa-i dea si o explicate stiinifica. Astfel, Teofrast precizeaza : ,,Zapada dospeste pamantui si-l inmoaie, ii da hrana si acoperindu-l ii sporeste caldura si-i intareste radacina. Asa se lamureste intrebarea de ce finuturile reci si calde produc cereale, cum ar fi Tracia, Pontui, Lydia si Egiptui".

Prima dintre coloniile grecesti de pe farmul vestic al Pontului Euxin a fost Olbia, fundata in anul minus 646 de catre milesienii din Miletui Asiei Mici. S-a dezvoltat foarte repede si a prosperat in tot timpul secolului al V-lea anterior, castigandu-si o mare importan^a comerciala. La Athena se ridicase Pericle si buna sa guvernare a extins posesiunile coloniale, cuprinzand si orasul' Olbia. Pe la anul minus 330, odata cu intrarea Macedonenilor aflati in razboi cu Scifii, orasul a inceput sa decada, ca si sub regii sci^i, pentru a fi complet distrus de catre Geti la anul minus 50. Si-a venit in fire abia in primul secol al erei noastre, sub protecfia Romei, cand si-a reluat avantui si autonomia, recas-tigandu-si prosperitatea. Pentru apararea Olbiei, imparatui Antoniu a stabilit o garnizoana in cetate, dar orasul a decazut iarasi si a ajuns in ruina sub pre-siunea Gotilor.

Alta colonie greceasca a fost creata pe limanul Nistrului, sub numele de Tyras. Ea a fost fundata de Milesieni in secolul al VII-lea anterior, fiind denumita si Ophiussa. Port si centru comercial-agricol, absorbea produsele bogatului Buceag si Ie facea sa se scurga spre sud, in Marea Mediterana. In secolul at V-lea anterior facea parte din confederatia de la Delos. Dar si Tyras a suferit din cauza Gefilor care, in anul minus 50, au devenit foarte agresivi in zaga-zuirea Scitilor. Romanii au inclus cetatea in Moesia Inferioara. In evul mediu a fost construit aici, la Tyras, orasul de azi Cetatea Alba.

Histria, alta asezarea importanta, era situata intr-o pozitie privilegiata pe malul unui golf al Pontului Euxin, in imedata vecinatate a unui canal, prin care se varsa o parte din apele Dunarii. Numele de Flistria se regaseste si in peninsula Istriana dintre Trieste si Fiume. Ea a fost astfel denumita de catre Tracii care locuiau in timpuri stravechi aceasta fasie de pamant, botezand-o in cinstea stravechiului lor loc de a bastina, Istria Pontica, teritoriu udat de fluviul Istru-Dunare si de Pontus Euxinus — Marea Neagra — Mai spre sud, urma cetatea Tomis (actuala Constanta) fondala tot de Milesieni, in secolul al VI-lea anterior. Multa vreme autonoma, a devenit apoi obiect al rivalitatilor Byzantului si Callatisului, un oras mai la sud. Catre anul minus 70, a fost ocupata de Romani, iar in epoca imperiala a devenit metropola cetafilor grecesti din regiune.

Nu departe spre sud, a fost intemeiata de Dorieni cetatea Callatis (azi Mangalia), infloritoare prin secolul al IV-lea anterior. Portui ei a devenit un centru comercial al cerealelor din acest tinut al Moesiei Inferioare. La un moment dat a fost ocupata de Macedoneni, iar apoi de Traci, recastigandu-si importanta sub Romani si pierzand-o odata cu invaziile barbare. Peste ruinele ei s-a nascut orasul Mangalia de azi.

Dionysopolis (Balcicul de azi) se afia in raporturi comerciale cu Dacii, si uneori de rafuiala cu ei, motiv pentru care, la un moment dat, a cerut ajutor Romanilor si ei l-au inclus in provincia Moesia Inferior.
Pe coasta tracica bulgara de azi a fost fondata de catre lonieni cetatea Odessos, la mare stralucire in secolele VI si V anterioare.

Acestea sunt coloniile grecesti mai bine cunoscute. In afara lor, tot in aceasta regiune au mai existat si alte colonii grecesti, poate mai putin importante, unele identificate cu oarecare aproximatie, iar altele inca nedescoperite. Asa sunt coloniile Orgamon, Stratonis, Turris, Parthenopolis, Afrodisias, Eumenea, Heracleia si un port neidentificat al Carienilor traci.

Dintre cetatile grecesti intemeietoare de colonii, cea mai activa s-a aratat Miletul de pe coasta Asiei Mici. Coloniile sale au jucat un rol de prim rang in activitatea economica si schimbul in spatiul trac. Comertul practicat cunoaste o asemenea dezvoltare in secolele al V-lea si al IV-lea anterioare, incat se simte nvoia unei monede divizionare de bronz si Histria si Callatis incep sa bata propria lor moneta.

Obiectul acestui comert era foarte variat. Cu toata abundenta in peste a Marii Mediterane, cetatile grecesti importau peste din Marea Neagra si din apele Dunarii. Explicatia acestui fapt sta in doua cauze: ori Grecii nu erau destui de abili la pascuit fiind lipsiti de un sfant protector, pa cand functia sfintilor nu era indeplinita de zei sau de semizei, ori preferau morunul de la gurile Dunarii, peste de calitate superioara. Nu se poate inchipui ca cel ce traieste langa mare sa nu se indeletniceasca cu pescuitui, cum se intampIa astazi, iar in apele grecesti se gasesc pesti de cea mai buna calitate, socotiti ca atare de cunoscatori. Cand e vorba insa de gusturi, de preferinte, ele sunt variate si pot determina curente de trafic neobisnuite, cum se intampla si azi cu pestele din marile Nordului, foarte apreciat in toate tarile din Mediterana. E vorba de bacala, un peste sarat, care, daca e uscat, atunci isi schimba numele in siocafisso. Nu se stie daca pe atunci erau cunoscute icrele negre ale morunilor si daca au fost atat de apreciate ca azi, caci nici un document nu vorbeste de aceasta delicatesa. Histria, Tyras si Olbia sunt coloniile care si-au ales cu grija o poziie avantajoasa pentru pescuit. Orasul care a dezvoltat cea mai intensa activitate in comertul cu peste a fost Histria. De altfel, emblema orasului (imprumutata de la Sinope) fiind formata dintr-un vultur cu un delfin in gheare, fiind cunoscuta pana mai ieri (si reactualizata de curand) ca emblema comerciala cu bune rezultate. Daca in antichitate se vorbeste de peste sarat importat de la Histria — cetate avantajata de trecerea morunilor in apele dulci ale fluviului, dupa cum precizeaza Athenaios —, nu se stie ce peste sarat a putut ft agatat de undita lui Antonius, pe cand se afia la curtea reginei Cleopatra : un morun sarat adus din Pontul Euxin ar fi fost prea mare, iar un stavrid ar fi fost prea mic. Cercetarile istorice n-au putut deci preciza chestiunea si nici n-au putut da o soluble intrebarii ramase astfel inca neelucidata !

Grecia importa multe grane din regiunea Dunarii si din Campia tracica, pe care Ie imbarca indeosebi in portui Callatis. Importan^a acestui corner^ se poate releva si dintr-un discurs al marelui orator Demostene. ,,Stiti fara indoiala — se adresa el concetatenilor sai — ca noi, mai mult decat tofi oamenii folosim grau importat. Cantitatea de grau adusa din Pont este mai mare decat tot ceea ce ne vine din celelalte porturi comerciale". Constatarea lui Demostene avea sa se verifice si mai tarziu, caci si Bizan^-ul avca sa tra-iasca din graul adus tot din regiunea Dunarii, precum si din Egipt. Dupa instaurarea puterii otomane in Europa, graul '.I'arilor Romanesti constituia produsul de baza in aprovizionarea Constantinopolului, devenit capitala unui nou imperiu, care se intindea in Asia Mica. Daca livrarile de grau romanesc incetau din diferite motive economice sau din cauza unui conflict militar, foametea isi facea aparitia pe strazile marelui oras si echivala cu o criza economica a imperiului.

Un alt articol tracic de export erau vitele, bogafia cea mai de seama a spatiului carpato-dunarean. Desi Herodot vorbise metaforic de albine, in nordul Dunarii, Polibiu relateaza ca, din aceasta regiune erau importate vite si piei de vita, miere si ceara. Fara indoiala albinele trace erau cunoscute pentru harnicia lor nu numai in sud, dar si in Occident, prin ceara pe care au continuat sa o furnizeze pana la inceputul acestui secol. Deci, atat Grecii in anti-chitate, cat si Venetienii in evul mediu si tofi oamenii Renasterii, erau iluminati de luminile din Dacia, faurite din ceara albinelor trace, care, datorita puritatii ei, nu scotea fum, conservand astfel frescele, brocartele peretilor si draperiile.

In antichitate exista si un comert deosebit, acela al sclavilor, in realitate comertul cu mana de lucru. Cu toate ca aparuse crestinismul si mahorAe-danismul care impuneau respectul omului fata de om, comertul de sclavi a fost continuat de Arabi, si apoi preluat de Englezi, in colaborare cu Arabii, in timpul alcatuirii statelor americane. Astazi, mafia italiana se ocupa cu negotul mainii de lucru in toate domeniile, dar mai ales in acela al constructiilor, iar bietii zidari nu mai sunt aparati ca altadata de ,,Societatea Masonilor", care a trecut in alte maini si are alte preocupari. Menandru spune ca uneori cuvintele ,,daci" si ,,getai" insemnau si ,,sclavi", pentru a indica provenienta mainii de lucru. Ea avea doua origini: pe de o parte prizonierii de razboi, pe de alta parte, copiii cedati spre a deveni gladiatori, intocmai cum in Japonia si astazi o seama de fete sint incredintate unor institute-intreprinderi pregatitoare si furnizoare de gheise, urmand mai tarziu sa serveasca la marile banchete si sa-i intretina pe comesenii, potentati ai zilei. In vechime, sclavii erau pretuiti, nu erau ucisi si depreciati, cum s-a intamplat mai tarziu. Chiar Platon a avut o astfel de valoare, cand a fost vandut ca sclav de prietenul sau, rege-tiran al Siracusei! La aparitia Otomanilor in Peninsula Haemusului si dincolo de Dunare, au inceput si ei sa preia copii, din pacate nici macar contra plata in bani, ci ca tribut in natura, pretins populatiilor locale ocupate sau vasale. Educandu-i in spiritui legii lui Mahomed, ii preparau pentru faimosul corp de ieniceri. Musulmanii nu castrau, deoarece Coranul interzice aceasta. Dar cumparau de la negustorii specializafi in asemenea comert, sclavi gata castrati pusi in vanzare in anumite centre specializate in castrarea de sclavi.

Marfurile date in schimbul produselor trace de catre coloniile grecesti erau importate din cetatile-metropole si consistau in vinuri, undelemn, masline, stafide, colofoniu si multe produse rafinate, de lux, tot mai mult solicitate de nobilii traci. Datorita pozitiei geografice avantajate, in contact mai apropiat si uneori direct cu civilizatiile din Orient, Grecii aveau acces si produceau ei insisi manufactura de lux. Nu se stie daca vinurile grecesti importate erau numai cele dulci, siropoase, mai apropiate de nectarul zeilor, si poate apreciate de Amazoane si de nobilele trace, sau erau si cele cu sacaz, cum este ,,retzina" de azi (nimic comun cu uleiul de ricina !), un vin slab, pentru a carui conservare se adauga colofoniu, cu ,,motivarea" ca serveste la spalarea arterelor. Adevarat sau nu, era un bun motiv de vanzare, iar strabunii Daci il cumparau probabil ca medicament pentru spalarea arterelor lor bine captusite cu colesterolul acumulat din alimente consistente, animale si vegetale, si bine stropite cu vin local, negru, rozat si alb, iesit din buciumii stravechi ai lui Zalmoxe.

Mari, negre, frumoase si gustoase, maslinele grecesti sunt preferate si astazi de Tracii de la Dunare si importul continua de secole si milenii. Mai putin apreciate si cunoscute sunt maslinele calamata, nu numai sarate ci si fermentate, continand astfel si alcool. In acest scop ele sunt despicate pentru a Ii se facilita procesul chimic de fermentare. E nevoie de obisnuinta si de gust grecesc, pentru a Ie aprecia cum se cuvine. Cele sarate erau probabil tratate cu sare de mina importata tot din Muntii Carpati, caci sarea de mare, desi e foarte fina, continand pe deasupra si magneziu, nu sareaza indeajuns, dupa spusele gospodinelor pricepute in arta culinara. La aceste produse se mai adaugau si altele, provenite din comertul de tranzit pe care metropolele grecesti il practicau in toata Mediterana.

Intr-adevar, produse grecesti sau de provenienta greceasca — pe atunci nu se faceau restrictii in cererea unui certificat de origine —, ajungeau pana in Europa Centrala si in nordul continentului, tocmai prin cetatile grecesti de la Marea Neagra. Tot de la Histria pornea pe Dunare un drum comercial, care urca apoi pe Siret si pe Trotus si trecand Muntii Carpati prin pasul numit azi Oituz, ajungea in Transilvania. Aici produsele mai veneau si pe un alt drum, pe Dunare, prin Campia Munteana, si apoi peste Carpati prin Pasul Branului. Din cetatea carpatica a Transilvaniei porneau alte drumuri spre Campia Pannoniei, spre Noricum si spre Muntii Tatra. Din zona nordului, a carei popu-late incepea sa se infiripeze in colectivitati care cautau si ele legaturi cu sudul, cobora un drum peste Polonia de azi, insotea Prutul sau Nistrul, ajungand la Dunare si Marea Neagra. Astfel se vadeste cum tara Dacilor, leaganul Tracilor a devenit si ea o tara de tranzit, legand prin drumurile sale comerciale partea centrala si nordica a Europei cu Asia Mica si Egiptul, jucand un rol foarte important in viata economica a lumii de atunci. Aceasta se datora pozitiei sale geografice, care, daca pe plan comercial era in avantaj, cand au inceput presiunile din rasarit, si care s-au tinut lant, pe plan geopolitic s-a dovedit neprielnica si dezavantajoasa. Dar o tara nu poate fi mutata, ea ramane acolo unde este.

Existenta si dezvoltarea acestor colonii grecesti a fost posibila in baza bunelor raporturi stabilite intre ele si regii traco-geti. Desi problemele de suveranitate nu se puneau in formele de astazi, o situatie de protectorat se subintelege. Numeroase inscriptii arata ca aceste cetati se gaseau sub protectia regilor traco-geti, ca Rhemaxos si marele Burebista. Nu rare au fost cazurile cand, "in fata invaziilor Scitilor, cetatile au cerut ajutor regilor traci din Moesia Inferioara. Uneori, acestia se aliau intre ei pentru a rezista la randul lor amenintarilor dinafara. Datorita acestor relatii de buna vecinatate, coloniile gre-cesti din Pontui Euxin au dezvoltat si o viata civica intensa. Au construit temple de marmura, therme cu mozaicuri dupa moda antica, teatre in care se dadeau spectacole de dans si de muzica sau arene pentru luptele cu taurii, deoarece tauromachia era practicata ca o veche competitie intre om si animal, taurul fiind in Creta oarecum descendentul miticului minotaur. Un oarecare Attalos, spune o inscriptie, a fost ucis de un bou salbatic. Nu se stie ce trebuie sa intelegem prin aceasta : daca a fost un matador de tipul lui Manolete, spaniolul din timpurile noastre, de vreun imprudent microbist care ar fi sarit in arena (cum se intampla adesea), sau a fost vorba de un simplu cetacean amator de plimbari prin padurile si sesurile trace si, din nebagare de seama, a dat peste un bour sau un zimbru. Pe atunci, aceste animale se preumblau si ele libere in Tarile Romanesti si erau atat de numeroase, incat capul si coarnele lor aveau sa devina chiar emblema tarii. Nici scolile n-au lipsit din aceste colonii, desi existau snobi si atunci, care trimiteau cate un baiat mai dezghetat la studii, in Asia Mica, la Cysic. Cu atatea calatorii si transporturi, era nevoie de cunostinte geografice numeroase si detaliate, iar oameni priceputi in aceste domenii au existat in toate secolele. Callatis, de pilda, a avut cinstea de a da pe unul dintre cei mai vestiti geografi ai lumii antice, pe Demetros.