Epoca Straveche

1 000 000 - 10 000. PALEOLITICUL. În conditiile vitregi de clima ale cuaternarului de pe teritoriul Europei (cand patru glaciatii alterneaza cu trei interglaciatii), descoperirile arheologice indica spatiul traco-dacic ca apartinand vastei arii geografice în care au loc etapele hotaratoare ale procesului de antropogeneza, trecerea de le prehominiyi la homo sapiens. Cete de culegatori – vânatori - pescari parcurg intregul teritoriu al Traco-Daciei, adapostindu-se în pesteri sau în refugii sub stanci din apropierea cursurilor de apa sau stabilindu-se temporar pe terasele unor rauri.

1 000 000 - 100 000. Paleoliticul inferior. Apar primele unelte faurite de om prin prelucrarea rudimentara (mai ales prin percutie) a unor pietre sau bucati de lemn. Marile culturi materiale ale epocii sunt reprezentate si pe teritoriul României. Unelte “de prund” (bolovanasi din silex ciopliti uni- sau bi- facial, adevarate “unelte universale”) asemanatoare celor apartinand culturii de prund (oldowaiana) au fost descoperite pe valea Dirjovului (jud. Olt), Valea Dîmbovnicului (jud. Arges) s.a. În perioada urmatoare, gama uneltelor caracteristice apartinand culturilor Abbevilliana, Acheuleana si Clactonian (razuitoare, aschii, gratoare, strapungatoare), atestata de descoperirile de la Valea Dîrjovului, Ripiceni (jud. Botosani), Valea Lupului (jud. Iasi) s.a., devine mai variata. Obtinerea pentru prima data de catre om a focului pe cale artificiala.

100 000 - 40 000. Paleoliticul mijlociu. Raspandirea pe intregul teritoriu al Traco-Daciei a culturii materiale aprtinand omului de tip Neanderthal numita cultura Musteriana. In numeroasele asezari descoperite in pesteri si pe terase: Ripiceni- Izvor (jud. Botosani), Remetea (jud. Satu- Mare), Nandru (jud Hunedoara), Cheia (jud. Constanta), Boinesti (jud. Satu Mare), Ohaba Ponor (jud. Hunedoara), Ocna Sibiului (jud. Sibiu) etc. a fost descoperit un mare numar de unelte de cremene si cuartit (varfurile triunghiulare, razuitoare, poiese foliacee bifaciale). Descoperirea la Ohaba Ponor (jud. Hunedoara) a primelor urme osteologice fosile ale omului paleolitic de pe teritoriul Traco-Daciei (trei falange atribuite unui reprezentant al omului de Neanderthal). Aparitia primelor manifestari ale gandirii abstracte, a primelor practici funerare. Se pun premisele comunitatii gentilice metriliniare.

40 000 - 10 000. Paleoliticul superior. Locul omului de Neanderthal este luat la inceputul perioadei de urmasul sau direct, Neanthropul sau Homo sapiens fossilis. Ca si in epocile anterioare, teritoriul traco-dacic se incadreaza in marea arie culturala a Europei Est - Centrale si Sud - Estice. Cultura materiala a paleoliticului mijlociu – Musteriana – este inlocuita de cultura Aurignaciana, urmata la randul ei de cultura Gravettiana orientala, culturi atestate de deascoperirile din pesteri: Cioclovina (jud. Hunedoara), Pestera (jud. Brasov), dar si pe terase : Tancova (jud Caras - Severin), Boinesti (Satu- Mare), Buda - Dealu Viei (jud. Bacau), Dartu - Ceahlau (jud. Neamt) s.a. Patrunderea unor influente culturale central - europene – Magdaleniene – in aria culturala Gravettiana. Perfectionarea tehnicii cioplirii silexului. Diversificarea tipurilor de unelte si aparitia unor noi lame sau varfuri cu latura retusata abrupt, adaptata diverselor munci. In etapa finala apare tendinta de microlitizare a inventarului litic. Imbogatirea gandirii si a vietii spirituale umane cu notiuni abstracte, schitarea primelor manifestari artistice. Purtarea de podoabe procurate adesea de la distante de sute de km (scoici marine, dinti de animale salbatice, etc.). Cristalizarea societatii gentilice matriliniare.

10 000 - 5 500. MEZOLITICUL (sau EPIPALEOLITICUL). Schimbarea climatului, care devine mai bland, disparitia faunei sau retragerea ei spre nord, duce la divizarea comunitatii umane in grupe mai mici. Legat de generalizarea folosirii arcului si sagetii (care devine principala arma de vanatoare) si a altor unelte se raspandesc intr-o proportie din ce in ce mai mare, microlite de forme geometrice. Fondul cultural local dobandeste o structura eterogena; paralel cu dainuirea unor grupuri final - paleolitice, in N-E Munteniei este atestata prezenta unor triburi Campigniene (Lapos - jud. Buzau), in Carpatii Orientali a unor vanatori Swiderieni (Scaune – Ceahlau - jud. Neamt), iar in zona Portilor de Fier (la Cuina Turcului - Dubova, la pestera Hotilor - Baile Herculane - jud. Caras-Severin si Ostrovul Banatului - Gura Vaii, jud. Mehedinti) a unor grupuri de vanatori si pescari apartinand culturii Romanello - Aziliene. In epipaleoliticul tarziu in Muntenia, Moldova si Transilvania este documentata cultura Tardenoisiana (Cremenea - jud. Covasna, Ripiceni - jud.Botosani, Erbiceni - jud Iasi, Lapos - jud Buzau) etc.

5 500 – 2 500. NEOLITICUL. Ramurile principale ale economiei si totodata criteriile de baza in caracterizarea epocii devin cultivarea primitiva a plantelor (graul, orzul s.a.) si cresterea animalelor (initial sunt domesticite oaia, capra, porcinele, apoi cornutele mari). Din vanator si culegator omul se transforma in producator al mijloacelor sale de subzistenta. Infiriparea unei vieti din ce in ce mai statornica. Vanatoarea si pescuitul continua sa joace un rol insemnat in viata comunitatilor neolitice. Perfectionarea si sporirea diferentierii functionale a utilajului litic; tehnica slefuirii uneltelor de piatra se generalizeaza. Raspandirea toporului gaurit. Inventarea ceramicii lucrata cu mana, fara ajutorul rotii olarului, si a razboiului de tesut. Folosirea incidentala din neoliticul mijlociu a aramei apoi mai tarziu si a aurului la faurirea primelor podoabe, ustensile si arme de cult. De-a lungul vailor si pe terasele cursurilor de apa sunt amenajate locuinte (de suprafata, temeinice si de dimensiuni apreciabile, dar si bordeie), grupate in asezari, intarite - incepand cu neoliticul mijlociu prin santuri de aparare. Pe planul organizarii sociale, neoliticul se caracterizeaza prin inflorirea gintei matriliniare, care, spre sfarsitul perioadei incepe sa cedeze treptat locul gintei patriliniare. Apare tribul ca forma de organizare superioara a gintei. Credintele si superstitiile omului neolitic, practicile sale magico - religioase se oglindesc in cultul fecunditatii si al fertilitatii (al femeii - mame), in grija acordata mortilor (ritul de inmormantare dominant este cel al inhumatiei) care sunt ingropati initial in cuprinsul asezarilor, apoi in adevarate cimitire in vecinatatea acestora. Arta straveche din viitoarea Dacie cunoaste in neolitic prima sa etapa marcanta de dezvoltare, ilustrata de un inventar ceramic variat, cu decoruri excizate, incizate sau pictate policrom, in majoritatea cu caracter geometric, de plastica antropomorfa si zoomorfa din lut ars, os sau piatra, original stilizata. Numeroasele triburi care populeaza in neolitic spatiul traco-dacic apartin, din punct de vedere rasial, grupului preindo - european. Dintre culturile materiale mai importante dezvoltate pe teritoriul Daciei, mentionam:

CULTURA CRIS - STAREVO. Cea mai veche cultura neolitica din spatiul traco-dacic. Originara din Asia Anterioara, cultura Cris - Starevo patrunde deplin formata dinspre sud asimiland populatiile epipaleolitice sau cele ale cultivatorilor ceramici intalniti in regiunile carpato - dunarene. Purtatorii culturii (care se extinde treptat asupra intregului teritiriului romanesc cu exceptia Dobrogii si a Munteniei de rasarit, depasindu-l mult spre vest si est) introduc cea mai veche ceramica pictata inainte de ardere (motive geometrice brune, albe sau negre pe un fond rosu) cunoscuta in Europa Sud - Estica si Continentala. Cultivatori si intr-o masura mai redusa crescatori de animale, locuind in asezari din apropierea cursurilor de apa dar si in pasteri, triburile Cris - Starevo au o structura eterogena in care se distinge din punct de vedere antropologic o puternica componenta paleomediteranoida.

CULTURA CERAMICII LINIARE. Formata in Europa Centrala, de unde se raspandeste spre apus pana in Valea Rinului si in bazinul Parisului iar spre est pana in Ucraina si bazinul Bugului, cultura ceramicii liniare patrunde dinspre nord - vest in doua valuri succesive in regiunile ocupate de cultura Cris - Starevo. Ceramica liniara, reprezentanta celui mai vechi nivel neolitic ceramic al Europei Centrale, ocupa treptat in a doua jumatate a mil. 5 i.a.b. o mare parte a Transilvaniei, Moldovei precum si NE Munteniei. Cultura este numita dupa decorul ceramicii – incizat in benzi de linii paralelecu motive spiralice si unghiulare.

CULTURA HAMANGIA. De origine est - mediteraneana, patrunsa din Asia Mica poate prin calea marii, cultura Hamangia cunoaste de-a lungul neoliticului o indelungata evolutie. Purtatorii culturii Hamangia care au absorbit elemente epipaleolitice tardenoisiene si protoneolitice sunt reprezentantii celui mai vechi neolitic ceramic din Dobrogea si NE Bulgariei. Remarcabila prin varietatea de formea ceramicii si prin plastica exceptional de bogata si originala; statuetele descoperite la Cernavoda (“Ganditorul”) reprezinta adevarate capodopere ale sculpturii neolitice.

CULTURA VINA - TURDAS. Patrunderea unor triburi ale culturii Vina - Turdas în Iugoslavia centrala, vestul Bulgariei, apoi in SV Traco-Daciei pune capat evolutiei culturii Cris. Asimiland vechiul fond Cris - Starevo – cultura Vina - Turdas, reprezentanta unui nou val meridional, ocupa Banatul, Oltenia de V si SV, patrunzand apoi pe Valea Muresului în Transilvania. Dezvoltandu-se inegal în spatiu, în unele regiuni cultura Vina - Turdas isi inceteaz mai repede existenta, in altele insa si-o prelungeste pana la neoliticul tarziu. Aparitia primelor vase antropomorfe si zoomorfe pe teritoriul Traco-Daciei. Plastica antropomorfa remarcabila prin realismul ei.

CULTURA BOIAN. Pe baza unor componente ale culturii Dudesti, ceramicii liniare si Hamangia – ia nastere in Campia munteana cultura Boian care se extinde pe un spatiu larg cuprins intre muntii Carpati si Balcani. Decaderea microlitismului si inmultirea uneltelor de silex mai mari (macrolite); raspandirea toporului cu gaura pt coada. Incepe folosirea aramei la executarea unor podoabe si unelte. Apare pictura cu grafit.

CULTURA GUMELNITA. Aparuta pe fondul culturii Boian si a unor influente Hamangia si sud - dunarene, cultura Gumelnita – una dintre cele mai stralucite culturi neolitice ale sud - estului european - se extinde in SE Moldovei, Dobrogea, NE Bulgariei si Tracia. Perioada de maxima inflorire a tehnicii cioplirii pietrei – adevarata “renastere a prelucrarii silexului”. Numarul ridicat al sapaligilor de corn, al rasnitelor de mana atesta caracterul agricol - primitiv al culturii Gumelnita. Ceramica variat decorata: arnamente incizate, imprimate sau pictate cu grafit, cu alb sau rosu. Plastica deosebit de bogata: statuete de lut, marmura, vase zoo si antropomorfe. In Oltenia se dezvolta cultura Salcuta inrudita cu cultura Gumelnita.

CULTURA CUCUTENI. Cultura Cucuteni aparuta catre mijlocul milniului 4 i.a.b. in SE Transilvaniei si SV Moldovei se extinde spre rasarit pana la Nipru, intregul complex cultural fiind numit Ariusd – Cucuteni - Tripolie. Cultura Cucuteni reprezinta una dintre cele mai interesante si stralucite marturii neolitice europene. Creatia fara egal a oamenilor cucutenieni o reprezinta ceramica; varietatea si bogatia formelor, decorul de esenta geometrica in care predomina spirala in diferite variante, simetria si ritmul motivelor, armonia culorilor (rosu-alb-negru) ridica ceramica cucuteniana pe unul din primele locuri ale creatiei artei neolitice. Plastica este bogata si originala cu toata stilizarea si conventionalismul ei. Sfarsitul culturii cucuteni marcheaza totodata si decaderea ceramicii neolitice.

2 500 – 1 800. Perioada de tranzitie de la neolitic la epoca bronzului cu transformari profunde, prilejuite de progresul local dar si de impulsul dat de triburile nou venite din rasarit si nord - est. Patrunderea in valuri succesive a unor triburi Ariene, nord – pontice, in spatiul carpato- balcanic, duce la dezagregarea vechilor culturi neolitice, eliminand elementul etnic autohton. Creste rolul si importanta uneltelor de arama. Noii veniti dau o mai mare amploare pastoritului, introduc calul domestic, aduc primele obiecte de argint, raspandesc ornamentul cu snur pe un vast spatiu geografic, impun graiurile Ariene.

CULTURILE CERNAVODA apartin perioadei de tranzitie de la epoca neolitica la epoca bronzului; ele iau nastere in Dobrogea si in zona vaii Dunarii din SE Munteniei si S Moldovei, sub impulsul unor triburi Ariene. Alaturi de un inventar bogat de unelte de piatra, silex, os, patrund in regiunile Dunarii de jos unelte de arama si de bronz de tipologie meridionala “egeo-anatoliana”. Economie mixta cu un rol preponderent al pastoritului. Purtatorii culturii Cernavoda contribuie la raspandirea calului domestic in spatiul carpato-dunarean si central european.

CULTURA COTEFENI este cultura cu cea mai intinsa arie geografica de raspandire (Transilvania, Banat, Oltenia, V Munteniei) in perioada de trecere spre epoca bronzului. Ia nastere pe fondul culturilor Salcuta, Petresti. Raspandirea a numeroase obiecte de arama.

1800 – 800. EPOCA BRONZULUI. CULTURA DACIEI ARIENE. Metalurgia bronzului, inventata de catre Arieni, patrunde prin tinuturile sud - estului european in regiunile carpato - dunarene la inceputul mileniului 2 i.a.b. Din bronz (initial rar si pretios) sunt faurite cu precadere arme, pumnale, sabii, topoare, coifuri, varfuri de lance si sageti, podoabe si obiecte de cult, ulterior si unelte. Apare fibula sau agrafa pentru prins imbracamintea. In etapele mijlocie, finala si de trecere la epoca fierului, gratie exploatarii intense a zacamintelor de minereu de cupru din Transilvania, Oltenia si probabil Dobrogea, metalurgia bronzului cunoaste o inflorire exceptionala; depozite de material brut sau de obiecte de bronz, precum cele de la Uioara - jud. Alba, Spalnaca - jud. Alba, Oinacu - jud. Ilfov, Gusterita - jud. Sibiu contin mii de piese alaturi de sute de kg de bronz brut. Raspandirea pe scara intinsa a obiectelor de aur (tezaurele de la Tufalau - jud. Covasna, Tiganasi - jud. Mehedinti, Poarta Alba - jud. Constanta). Declinul uneltelor de piatra care devin din ce in ce mai rare. Dupa o perioada de accentuare a caracterului pastoral al economiei, in timp ce pastoritul continua sa reprezinte ocupatia principala a unor triburi, se observa la alte triburi o preocupare mai accentuata pentru agricultura. Culturile materiale caracteristice epocii bronzului din spatiul Daciei formeaza in ansamblul lor o unitate din punct de vedere al trasaturilor materiale, rasiale, al manifestarilor culturale si spirituale. Dezvoltarea productiei, trecerea de la cresterea animalelor domestice in turme mari la o agricultura mai productiva, acumularea unor insemnate rezerve, imbogatirea pe calea razboiului, duc la inchegarea societatii gentilice patriarhale si la inceputul procesului de diferentiere sociala. Pe plan spiritual asistam la adorarea fortelor naturii; se raspandeste cultul soarelui, pe obiecte apar frecvent elemente solare, iar ornamentele pictate sunt inlocuite de motive geometrice incizate sau incrustate in pasta vaselor. Alaturi de ritul inhumatiei incepe sa se raspandeasca si incineratia.

CULTURA GLINA. Pe fondul ultimelor faze Gumelnita si Cernavoda ia nastere in centrul Munteniei, de unde se raspandeste mai tarziu in Oltenia, vestul si sudul Munteniei si SE Transilvaniei (aspectul Schneckenberg), prima sinteza a epocii bronzului din Dacia - cultura Glina. Economia are un pronuntat caracter pastoresc; rare unelte de arama si bronz. Regres vizibil al ceramicii in comparatie cu epoca neolitica. Purtatorii culturii contribuie la raspandirea vehiculului cu patru roti. Are o insemnata participare la geneza culturilor Tei, Monteoru, Verbicioara, Wietenberg.

CULTURA MONTEORU, dezvoltata pe fond Glina, in faza initiala pe o arie relativ redusa in zona bazinului superior al Buzaului si Dambovitei, se extinde apoi in Moldova meridionala si Transilvania de SE, ocupand in aceste tinuturi aproape intreaga epoca a bronzului. Cultura predominant pastorala, Monteoru a contribuit la formarea culturilor din perioada finala a epocii bronzului.

CULTURA WIETENBERG. Contemporana cu culturile Monteoru, Tei, Verbicioara, Apuseni, se dezvolta in Podisul Transilvaniei, intr-o regiune bogata in materii prime necesare metalurgiei bronzului, cultura Wietenberg - cu o populatie foarte deasa (pana in prezent au fost identificate pe teritoriul transilvan peste 200 de asezari); cunoaste o evolutie indelungata pana catre epoca de tranzitie spre prima varsta a fierului, cand patrunde si in Transilvania cultura Noua. Repartitia si folosirea intensa a ornamentului spiralic.

CULTURA APUSENI, dezvoltata intre Muntii Apuseni, Mures si Tisa in urma unei evolutii locale, reprezinta o adevarata veriga de legatura intre Europa Centrala si cea de Sud-Est. Datorita abundentei materiei prime, metalurgia bronzului cunoaste o dezvoltare infloritoare. Cultura Apuseni reprezinta unul din fermentii care vor duce la trecerea spre prima epoca a fierului in aceste regiuni.

CULTURA GARLA MARE apartine marelui complex al civilizatiei “Campurilor de urne” raspandit din bazinul Dunarii Mijlocii spre SE in zona olteana a Dunarii. Cunoscuta mai ales din cimitirele plane de incineratie care contin ceramica si plastica antropomorfa din lut ars ornate cu decor spiralic si geometric original, realizat prin excizie si incrustatie alba. Marile transformari care incheie in sec. 14 - 13 i.a.b. in spatiul dintre Carpatii rasariteni, cei nordici si Dunarea mijlocie un intreg orizont cultural, insemnatele deplasari de triburi din aceste zone care se petrec acuma, au fost puse in legatura cu preliminariile europene ale “Marii migratii egeene” care au pustiit in sec. 13-12 intregul bazin oriental al Mediteranei, nimicind statul hitit, trecand in Syria, Palestina si atingand apoi granita de nord a Egiptului.

CULTURA NOUA, raspandita in Moldova, Muntenia de NE, Podisul Transilvaniei, rezultatul sintezei bronzului din regiunile centrale si estice carpato - dunarene si a unei puternice dominante nord – pontice, constituie o veriga de legatura intre epoca bronzului si cea a fierului. Transmite traditiile bronzului tracic culturii primei epoci a fierului. Rolul important jucat de obiectele de os si corn se explica prin predominarea pastoritului in viata economica.

800 i.a.b.- sec. 1/3 a.b. EPOCA FIERULUI. Fierul, al treilea metal (dupa arama si bronz) folosit la faurirea uneltelor, joaca un rol revolutionar in istorie, accelerand intr-un ritm necunoscut pana atunci dezvoltarea societatii umane. Metalurgia fierului, aparuta in sec. 14 - 13 i.a.b. in Asia Mica se raspandeste dupa 1200 spre spatiul traco-dacic pe doua cai – peste Caucaz prin tinuturile din nordul Marii Negre (asa numita cale cimmeriana) si prin Marea Egee – Grecia si Valea Dunarii – patrunzand dupa 800 si pe teritoriul Daciei. Uneltele de fier (cunoscute izolat in spatiul traco-dacic doua, trei secole inainte) contribuie la cresterea considerabila in toate ramurile de activitate incat, incepand cu a doua varsta a fierului se poate vorbi de un adevarat mestesug al metalurgiei fierului. Are loc desprinderea mestesugarilor ca o categorie sociala aparte, si specializarea lor tot mai pronuntata in cadrul societatii dacice. Faramitarea familiei patriarhale in familii monogame. Legaturile gentilice incep sa - si piarda din insemnatate; obstea sateasca sau teritoriala se impune treptat ca forma principala de organizare sociala. Se creeaza premisele si se trece treptat la o noua oranduire sociala. Epoca fierului este impartita in doua perioade: prima varsta a fierului – numita conventional si Hallstatt dupa o localitate cu acest nume din Austria si a doua varsta a fierului – numita Latene dupa asezarea de pe malul lacului Neuchatel (Elvetia).

800 – 450/300. Prima varsta a fierului (Hallstatt). Intre epoca bronzului si cea a fierului nu exista o cezura cultura sau rasiala, trecerea petrecandu-se organic. O data cu inceputul exploatarii zacamintelor locale de minereu de fier apar primele centre metalurgice dacice. Se incheie in Sud - Estul european procesul de delimitare a ariilor etnice lingvistice si culturale dintre traci si illiri, intrepatrunderile ramanand insa un fenomen frecvent. Desprinderile din masa tracilor a triburilor dacice. Patrunderea unor influente illirice un SV Traco-Daciei si scitice in Transilvania, Moldova si Dobrogea. Frecventa mormintelor de luptatori in necropolele hallstattiene, locul lor preponderent in societate, reprezinta un reflex al unei epoci razboinice, caracteristica democratiei militare.

CULTURA TRANSILVANIA, atribuita dacilor, acopera in sec. 8 - 6 i.a.b. aproape cvasitotalitatea teritoriului Daciei (cu unele particularitati regionale) depasindu-l chiar spre SV si E. Preia o serie de elemente apartinand culturilor Monteoru, Garla Mare, Wietenberg, Noua si e influentata in aria vestica de elemente traco-cimmeriene. Ritul de inmormantare dominant este cel al incineratiei. Usoara preponderenta a pastoritului. In decorul ceramicii predomina ornamentul in spirala si mai putin motivele geometrice (romburi, triunghiuri, cercuri) incat se vorbeste de o “renastere a decorului spiralic”.

Sec. 7- 6. Din motive similare celor care au dus la colonizarea Mediteranei, tarmurile Marii Negre au constituit si ele o tinta a “Marii colonizari grecesti” ai carei protagonisti au fost Miletul si, intr-o masura mai redusa, Megara. Pe litoralul sudic al Pontului Euxin sunt intemeiate coloniile Trapezus, Sinope, Herakleia Pontica si Byzantion, pe tarmul vestic Apollonia (azi Sozopol, Bulgaria), Mesmbria (azi Nesebâr, Bulgaria), Odessos (azi Varna, Bulgaria), Krunoi rebotezat ulterior Dionysopolis (azi Bal ik, Bulgaria), Histria, Calatis (azi Mangalia), Tomis (azi Constanta), pe coasta nordica Tyras (azi Belgorod Dnestrovskij - Rusia), Olbia, Pantikapaios, Phanagoreia, iar in rasarit Dioskurias (azi Suhumi, Rusia), Phasis (azi Poti, Rusia). Potrivit informatiilor lui Pliniu cel Batran, numarul oraselor intemeiate de greci in bazinul Marii Negre se ridica la 90. Din áxeinos (neospitalier) Pontul si-a schimbat numele in eúxeinos (ospitalier).

Sec. 6. Patrunderea influentelor scitice in regiunile carpato - dunarene. Scitii, popor Arian, se stabilesc la sfarsitul sec. 8 i.a.b. sau inceputul sec. 7 i.a.b. in tinuturile nord - pontice, izgonind spre Asia Mica si spre apus triburile cimmerienilor intalnite in aceste regiuni. Stapani timp de patru secole ai unor vaste teritorii intre Don si Carpatii nordici (pana la sfarsitul sec. 4 i.a.b. cand sunt supusi de sarmati), scitii intra in contact cu triburile dacice prin intermediul schimburilor economice sau al unor incursiuni militare izolate in Podisul Transivaniei (Teius si Ciumbrud – jud. Alba) si in Dobrogea (cazanele de cult de bronz de la Scortaru – jud. Braila si Castelu – jud. Constanta). Elemente ale culturii lor, puternic marcata de civilizatia Ariana, contribuie intr-o oarecare masura la imbogatirea civilizatiei autohtone.

514. Expeditia nereusita a lui Darius I, “regele regilor”, impotriva scitilor de la nord de gurile Dunarii. Singurii dintre traci care au opus rezistenta armata cu aceasta ocazie suveranului persan au fost getii, numiti de Herodot “cei mai viteji si mai drepti dintre traci”.

Sec. 5. In operele literare si istoriografice grecesti (Sofocle, Herodot, Tucidide) apar primele informatii despre geti, populatia autohtona a tinuturilor Dunarii de Jos. Patru secole mai tarziu, aceleasi triburi autohtone din spatiul carpato-danubian vor fi consemnate de izvoarele latine (Caesar, Pompeius Trogus, Strabon, Horatiu, Vergiliu) sub numele de daci; numele de Dacia apare pentru prima data in cursul sec. 1 a.b. la Pliniu cel Batran, apoi la Tacitus.

- La data primei lor mentionari in istorie (Expeditia lui Darius) geto-dacii (care vorbeau un dialect al limbii trace, limba Ariana apartinand grupului satem), aveau ca nucleu si vatra delocuire, in general, teritoriul de azi al Traco-Daciei. Strabon, geograf si istoric de seama al epocii lui Augustus, ne informeaza ca “dacii vorbeau aceeasi limba ca getcii”. Religia dacilor a fost, ca si cea a popoarelor invecinate, o religie politeista de un sincretism urano-solar, avand ca zeitati principale pe Zalmoxis (Zamolxis), divinitatea htoniana, Gebeleizis (divinitatea urano-solara), Bendis (corespondenta dacica a Artemisei).

450/300 i.a.b. – 106 a.b. A doua epoca a fierului (Latene). In ciuda unei evolutii usor diferite in spatiu si timp, cultura Latene geto-daca, rod al evolutiei culturii materiale hallstattiene locale, este unitara si se caracterizeaza pintr-o profunda originalitate si vitalitate. Sinteza personala, ea a permis geto-dacilor sa adauge un capitol propriu la istoria civilizatiei umane in epoca antica. Puternic avant al metalurgiei fierului, generalizarea uneltelor (indeosebi a brazdarului si a securii) si diversificarea armelor de fier. Are loc specializarea tot mai pronuntata in cadrul societatii geto-dace a mestesugarilor. Legate de cresterea volumului schimburilor comerciale, se intensifica circulatia monedelor straine si isi face aparitia moneda proprie geto-daca. Dintre manifestarile majore ale artei geto-dace mentionam: coiful de aur de la Poiana Cotofenesti (jud. Prahova), rhytonul de la Poroina (jud. Mehedinti), tezaurele de la Agighiol (jud. Tulcea), Sincraieni (jud. Harghita), Cojocna (jud. Cluj). Pe plan social-politic asistam la adancirea procesului diferentierii sociale, la inlocuirea societatii patriarhale cu obstea sateasca, la apogeul democratiei militare si, in ultima etapa, la trecerea la statul de tip sclavagist.

450-300. Incepe trecerea triburilor geto-dace din tinuturile de la S si SE de Carpati la cea de-a doua epoca a fierului. Cultura Latene geto-daca din aceste regiuni ia nastere din evolutia fondului local hallstattian sub impulsul civilizatiilor sud-tracice, illirice, elenice si scitice. Descoperirile de la Agighiol, Zimnicea (jud. Teleorman), Alexandria (jud. Teleorman), Cernavoda (jud. Constanta) atesta imbogatirea inventarului obiectelor de argint si fier, folosirea rotii olarului. Cristalizarea catre sfarsitul etapei a unor mari uniuni tribale. In regiunile intercarpatice persista forme ale culturii materiale hallstattiene tarzii.

431-424. In timpul domniei regelui Sitalces, fiul lui Teres, regatul trac al odrisilor se intinde de la Hellespont pana la Dunare, incluzand sub autoritatea sa nominala si teritoriul Dobrogei; aceasta situatie se mentine neschimbata si sub urmasul sau Seuthes.

circa 400. Dateaza tezaurul de piese de argint, argint aurit si aur descoperit intr-un mormant tumular de la Agighiol (jud. Tulcea). Datorita formei si bogatiei decoratiei lor, piesele (un coif, doua cnemide, doua pahare, fiale, aplice de harnasament etc.) reprezinta o etapa de seama in evolutia artei traco-dacice.

341. Cucerirea de catre Filip al II-lea a regatului trac al Odrisilor si transformarea lui intr-o provincie macedoneana. Granita de nord a statului macedonean este fixata pe cursul inferior al Dunarii.

335. Campania fulgeratoare a lui Alexandru Macedon impotriva tribalilor (triburi tracice) de pe malul drept al Dunarii din regiunea cursului inferior a raului Oescus (azi Iskr, Bulgaria). Cu ocazia unei demonstratii de forta de o zi la nordul Dunarii in urmarirea regelui tribal Syrmos, izvoarele antice (Arrianos, citindu-l pe Ptolemaios Lagos) ii mentioneaza pentru prima data in istorie pe getii din Campia Munteana.

326. Campania guvernatorului Traciei, Zopyrion, impotriva Olbiei se sfarseste ca o catastrofa undeva la nordul gurilor Dunarii, “in stepa getica”, dezastru in care isi gasesc sfarsitul generalul macedonean si intreaga sa armata de 30000 de oameni.

313. Cetatile de pe litoralul apusean al Marii Negre: Odessos, Mesmbria, Apollonia, in frunte cu Callatia, se afla in revolta impotriva satrapului Traciei, Lysimachos. Reprimata, rascoala reizbucneste in 310/309, sprijinita si de Ptolemaios Lagos, satrapul Egiptului, rivalul lui Lysimachos.

300-280. In contextul marii migratiuni care ii va purta din Europa Centrala pe malurile Bosforului si pana in inima Asiei mici, celtii (ramura cea mai vestica a indo-europenilor) patrund in spatiul carpato-dunarean. Cete razlete de celti patrund pe vaile Muresului, Somesului si ale Crisurilor in Transilvania (Arad, Ciumesti – jud. Satu Mare, Medias, Apahida – jud. Cluj, Cristuru Secuiesc – jud. Harghita s.a.), de-a lungul Dunarii in Oltenia (Calarasi – jud. Dolj), iar cu totul izolat in Moldova. Stabiliti in mijlocul unei populatii geto-dace compacte, relativ redusi numericeste, celtii au convietuit cu aceasta, fapt care este atestat arheologic in asezari si necropole ca Bistrita – jud. Bistrita-Nasaud, Moresti – jud. Mures, Sanislau – jud. Satu Mare s.a.) De o dominatie politica celtica efectiva nu se poate vorbi decat, poate, in NV Transilvaniei. Purtatori ai unor procedee perfectionate de extragere si de prelucrare a fierului, cunoscatori ai rotii olarului, celtii si cultura lor au grabit ritmul de dezvoltare a fondului cultural autohton geto-dac. Influentati la randul lor de civilizatia geto-daca, ei au preluat o serie de elemente de cultura proprii acesteia.

300-100. Desfasurarea si generalizarea procesului formarii culturii Latene geto-dace pe intregul teritoriu locuit de daci. Generalizarea folosirii rotii olarului si a tehnologiei mai avansate a metalurgiei fierului. Alaturi de ceramica fina lucrata la roata, se mentine insa si ceramica, de veche traditie, executata cu mana. Inflorirea a numeroase asezari: Tinosu (jud. Prahova), Crasani (jud. Ialomita), Popesti (jud. Ilfov), Murighiol (jud. Tulcea), Satu-Nou (jud. Constanta), Gradistea Muncelului – Sarmisegetuza, Sighisoara, Sfantu-Gheorghe, Batca Doamnei (jud. Neamt), Poiana (jud. Galati), Pecica (jud. Arad).

300. Conflict armat intre uniunea de triburi geto-daca din Campia Munteana in frunte cu Dromichaites si Lysimachos, regele Traciei elenistice in nordul Dunarii si condusa de fiul sau Agathocles se incheie cu un esec: Agathocles este facut prizonier de catre capetenia geto-daca si eliberat prin rascumparare.

Sec. 3-2. Patrunderea unor triburi scitice in tinuturile vest - pontice. Gratie unor monede de bronz emise de ei, ne sunt cunoscute numele unor capetenii: Tanusa, Seriakes, Kanites, Akrosas, Ailios. In sec 2 i.a.b. se incetateneste pentru teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra numele de Scythia Mikra (Scythia Minor). Enclavele scitice care supravietuiesc un timp in masa autohtona sfarsesc prin a fi complet anihilate de geto-daci. Nici un document epigrafic nu mai atesta incepand cu sec. 2 i.a.b. permanenta vreunui nume scitic in Dobrogea.

Sec. 3. Un decret al adunarii obstei a Histriei mentioneaza incheierea cu succes a unei solii trimise de cetate la Zalmodegikos, capetenie geto-daca din NV Dobrogii sau de pe malul stang al Dunarii, in urma careia se obtine de la acesta inapoierea ostaticilor si retrocedarea veniturilor cetatii.

Sec. 3. Traieste Demetrios din Callatis, reputat geograf si istoric al regiunilor pontice, autorul unei vaste lucrari intitulate Despre Asia si Europa; alt gramatic originar din Callatis

Satyros – traieste in a doua jumatate a acestui secol la Oxyrrhyncos (Egipt).

Peisitratos, fiul lui Mnesistratos, cetateandin Thasos, inalta la Histria un templu doric inchinat Marelui zeu (Theos Megas).

Aparitia monedei de argint geto-dace sta marturie a etapei de dezvoltare social-economica a populatiei autohtone (tezaurele de la Jiblea - jud. Valcea, Dumbraveni – jud. Vrancea). Monedele geto-dace anepigrafice, exclusiv din argint, reprezinta copii dupa cele macedonene, emise de Filip al II- lea, Alexandru cel Mare, Filip al III- lea, cele thasiene s.a. Ca urmare a patrunderii denarului roman de argint, monetarile geto-dace isi inceteaza existenta la sfarsitul sec. 2 i.a.b., local, in primele doua decenii ale sec. 1 i.a.b.

292. Potrivit informatiilor lui Diodor din Sicilia si Pausanias, noua campanie initiata de Lysimachos in tinuturile geto-dace esueaza, iar suveranul elenistic este facut prizonier si dus in resedinta lui Domichaites – Helis (neidentificata pana astazi). In urma incheierii pacii (care stabilea Dunarea drept hotar) si a casatoriei lui Dromichaites cu fiica lui Lysimachos, regele Traciei isi redobandeste libertatea.

279. Invazia unor triburi celtice conduse de Belgios (Bolgios), Brennos si Acichorios in Peninsula Balcanica.

278. Un grup celtic, in frunte cu Comontorios, patrunde in Tracia si intemeiaza la sud de Balcani un regat cu resedinta la Tylis. Nici o descoperire arheologica sau epigrafica nu atesta in sec.3 prezenta celtilor in Dobrogea infirmand astfel ipoteza ca formatiunea politica celtica si-ar fi extins autoritatea si asupra acestor regiuni. Sfarsitul influentei regatului macedonean in tinuturile Dunarii de Jos.

229-228. Primul razboi iliric. Conflictul opune Roma reginei illirilor, Teuta.

218. Disparitia regatului celtic de la Tylis.

circa 200. Decretul in cinstea lui Agathocles, fiul lui Antiphalos, cetatean de frunte al Histriei; mentioneaza atacurile unei capetenii trace din SV, Zoltes, Impotriva Histriei si ajutorul primit de oras din partea lui Rhemaxos, capetenie (basileus) geto-daca din stanga Dunarii. Patrunderea bastanilor (populatie de origine germanica originara din Silezia) in Moldova de nord si centrala. Izvoarele istorice (Pompeius Trogus-Iustinus) mentioneaza cu acest prilej rezistenta opusa invadatorilor de un rege dac “din munti”, numit Oroles.

111. Generalul roman C. Caecilius Metellus isi celebreaza un triumf “asupra populatiilor din Tracia”. Un an mai tarziu, Livius Drusus obtine acelasi titlu pentru motive similare.

110-100. Mithradates al VI-lea Eupator (121/120 - 63), regele Pontului, ocupa, dupa abdicarea lui Pairisades al V-lea, ultimul Spartocid, regatul bosporan (format in sec. 5) si, reprimand rascoala lui Saumakos, isi extinde suveranitatea asupra regiunilor din nordul Marii Negre. Ultima mare incercare a lumii elenistice de a se impotrivi Romei. In anii urmatori, numeroase cetati grecesti: Olbia, Tyras, Apollonia, Histria, Tomis, Callatis, recunosc suzeranitatea regatului pontic, fiind incluse in uniunea mithradatica.

109. Un atac al dacilor si scordiscilor la sud de Dunare este respins de M. Minucius Rufus, guvernatorul Macedoniei.

Epoca Veche

100 I.a.b. – 106 a.b. Maxima inflorire a culturii Latene geto-dace (“perioada clasica a civilizatiei geto-dace”). Are loc trecerea la societatea impartita in clase sociale: nobili (tarabostes), oameni liberi (comati) si sclavi. Munca oamenilor liberi si nu munca sclavilor a reprezentat insa in statul dac izvorul principal al bunurilor materiale. Un rol important in viata sociala si politica a statului dac este detinut de patura sacerdotala: marele preot Decaeneus era in timpul lui Burebista un fel de vicerege; Vezina ocupa un loc asemanator sub Decebal. In jurul nucleului din Muntii Orastiei, in SV Transilvaniei, are loc procesul trecerii la statul sclavagist. In Muntii Orastiei, in jurul cetatii de la Gradistea Muncelului, identificata cu Sarmisegetusa Regia, capitala lui Burebista si Decebal, pe o suprafata de peste 200 km2, este ridicat un complex sistem de asezari civile si de fortificatii, rod al unei indraznete conceptii edilitare si strategice, format spre N de cetatile de la Varful lui Hulpe Prisaca, Fetele Albe, spre NV de cetatea de la Costesti, iar spre V de Piatra Rosie si Blidaru. Acestea erau dublate de o centura exterioara formata din cetatile de la Capalna, Tilisca, Piatra Craiului si Banita. De aici si remarca lui Florus ca “dacii stau aninati de munti”. Dezvoltarea culturii Latene geto-dace, curmata in chip violent de asuprirea romana, isi continua evolutia in regiunile periferice, neinrobite de legiunile Romei, pana la inceputul epocii migratiunilor. Izvoarele latine si sapaturile arheologice contemporane atesta pentru aceasta perioada existenta a numeroase asezari dace: Sarmisegetusa, Tibiscum, Barbosi-Tirighina (jud. Galati), Batca Doamnei (jud. Neamt), Napoca, Porolissum, Dierna, Argedava, Piroboridava, Boridava s.a.

89-85. Primul razboi dintre Roma si Mithradates al VI-lea Eupator.

circa 80. Incepe patrunderea masiva pe intreg teritoriu locuit de geto-daci (cu exceptia Dobrogii) a denarului roman de argint. Descoperirile a peste 250 de tezaure, insumand circa 18 000 de monede ; totodata o explicatie a incetarii emisiunilor monetare geto-dace o constituie si constatarea ca unele monetari geto-dace au trecut la emiterea (falsificarea) de denari romani. Regii daci nu au emis niciodata moneda proprie cu chipul si numele lor.

75-74. C. Scribonius Curio, proconsul al Macedoniei, atinge cu ocazia unei campanii impotriva scordiscilor si dacilor Dunarea in regiunea Banatului, dar nu indrazneste sa traverseze fluviul, “inspaimantat de intunecimea codrilor” (cum relateaza Florus).

72-71. Prima ciocnire dintre cetatile grecesti de pe litoralul apusean al Pontului Euxin si Roma. In cursul celui de-al treilea razboi purtat de Roma impotriva lui Mithradates al VI-lea (74-63 i.a.b.), M. Torentius Varro Luccullus, guvernatorul Macedoniei, dupa ce infrange rezistenta triburilor tracilor (bessilor si moesilor) si a grecilor, obtine recunoasterea suzeranitatii romane de catre orasele grecesti (Apollonia, Mesmbria, Callatis, Tomis si Histria), aliatele de pana atunci ale regelui pontic. Statornicirea controlului Romei asupra litoralului dobrogean.

70-44. Domnia lui Burebista. Unind triburile geto-dace din regiunile intracarpatice si extracarpatice, Burebista pune bazele statului centralizat dac. Centrul puterii politice si militare, al vietii culturale si religioase, centrul de greutate al dezvoltarii istorice a geto-dacilor se muta din regiunea sud-carpatica in interiorul arcului carpatic. “Ajuns in fruntea neamului sau, care era istovit de razboaie dese, getul Burebista l-a inaltat atat de mult prin exercitii, abtinere de la vin si ascultare fata de porunci, incat in cativa ani a faurit un stat puternic si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine, ajungand sa fie temut si de romani”, astfel caracterizeaza Strabon domnia lui Burebista.

61. Rascoala cetatilor vest-pontice impotriva suzeranitatii romane, ca urmare a regimului apasator instaurat de proconsulul Macedoniei C. Antonius Hybrida. Undeva “in preajma cetatii histrienilor” (Dio Cassius), fortele lui C. Antonius Hybrida (fost coleg de consulat al lui Cicero in anul complotului lui Catalina, 63 i.a.b.) sunt infrante de greci sprijiniti de bastarni si de geti. Orasele grecesti isi redobandesc independenta.

60-50. Atelierele monetare din Histria, Callatis si Tomis isi intrerup activitatea.

60. Nimicirea triburilor celtice ale boiilor si tauriscilor din S Slovaciei de azi de catre Burebista, care extinde hotarele statului sau pana la Dunarea de Mijloc si pana in Muntii Slovaciei.

55. Incepe cucerirea coloniilor grecesti de pe litoralul septentrional si apusean al Pontului Euxin; rezistenta opusa de Olbia, Histria, Mesambria este infranta, iar cetatile sunt total sau partial distruse. Statornicind vremelnic hotarele sudica ale statului dac la Muntii Haemus (Muntii Balcani), Burebista devine, potrivit textului emis de cetatea Dionysopolis in cinstea lui Acornion, “cel dintai si cel mai puternic dintre toti regii care au domnit peste Tracia, stapanind tot tinutul de dincoace si dincolo de fluviu”.

48 (primavara). In ajunul bataliei de la Pharsalos, Burebista isi ofera alianta lui Pompei, trimitand ca sol la acesta pe grecul Acornion, fiul lui Dionysopolis (azi Balic, Bulgaria). Alianta nu se realizeaza, deoarece Pompei este infrant de Caesar (7 iun. 48) si ucis cateva zile mai tarziu din ordinul lui Ptolemaios al XIII-lea in Egipt, unde se refugiase.

44. La scurt timp dupa asasinarea lui Caesar (care inainte de campania impotriva partilor planuia o expeditie la Dunarea de Jos) are loc disparitia violenta a lui Burebista, victima a unui complot al aristocratiei dace. Regiunile periferice cucerite sunt pierdute. Statul intemeiat de el se destrama in patru, apoi in cinci parti, in frunte cu capeteniile care isi disputa necontenit intaietatea. Un nucleu de stat s-a mentinut neintrerupt in sudul Transilvaniei in regiunea Muntilor Orastiei, avand drept conducator (potrivit lui Iordanes), in perioada care s-a scurs de la moartea lui Burebista pana la urcarea pe tron a lui Decebal, pe Deceneu (mare preot si sfetnicul cel mai apropiat al lui Burebista), Comosicus, Scorilo, Duras-Diurpaneus.

31 i.a.b. Dicomes, rege dac din Muntenia sau Moldova centrala, ofera sprijinul sau lui Marcus Antonius, inaintea infruntarii decisive a acestuia cu Octavian la Actium. La inceputul domniei lui Augustus, izvoarele mentioneaza (in Banat sau Oltenia) un alt rege dac dusman Romei, Catiso, care devasta tinuturile romane vecine.

29-28 i.a.b. O invazie bastarno-daca la sudul Dunarii impotriva tribului trac al dentheletilor, aliat al romanilor, este respinsa de proconsulul Macedoniei, M. Licinius Crassus, sprijinit de Roles, capetenie geto-daca din SV Dobrogii. Roles este rasplatit cu titlul de socius el amicus populi romani (aliat si prieten al poporului roman). Dupa scurt timp, atacat de Dapyx, capetenie geto-daca din centrul Dobrogii, Roles apeleaza la ajutorul lui Crassus. Campania initiata de generalul roman duce la infrangerea lui Dapyx (care se sinucide) si este continuata spre nord impotriva lui Zyraxes, alta capetenie geto-daca, care invins se refugiaza la nord de Dunare. In resedinta lui Zyraxes de pe Dunare, Genucla, sunt regasite trofeele luate de la romani cu 30 de ani in urma, cu ocazia infrangeriilui Hybrida.

27, iul. 4. M. Licinius Crassus isi celebreaza la Roma triumful ex Thraecia et Geteis (asupra Traciei si Getilor).

27 i.e.n- 14 a.b. Domnia lui Augustus. In ultimii zece ani ai domniei, Dobrogea intra sub directa supraveghere militara a Imperiului roman, ramanand nominal mai departe dependenta de regatul clientelar al Traciei. Cetatile grecesti sunt legate de imperiu printr-un sistem de tratate de aliante (foedus).

- Papas, fiul lui Theopompos, cetatean al Histriei, inchina acum lui Augustus un templu - prima manifestare de veneratie fata de un imparat roman atestata intr-un oras grecesc de pe tarmul dobrogean al Marii Negre.

16. i.a.b. Consulul L. Tarius Rufus infrange o invazie a sarmatilor, care strabatusera Scythia Minor si ajunsesera in Tracia.

Sec. 1 a.b. Ia fiinta “Pentapolis”, confederatia cultural-religioasa a cetatilor grecesti din Pontul Stang (Istros, Tomis, Callatis, Dionysopolis si Odessos), care , prin aderarea Mesambriei, se transforma in “Hexapolis”. Resedinta pontarhului este fixata la Tomis, fapt care marcheaza importanta economica si culturala a orasului in primele secole ale erei noastre. La sfarsitul sec. 2, dupa retragerea Mesambriei, confederatia isi reia vechea titulatura.

6-9 a.b. Dupa infrangerea rascoalei antiromane a populatiilor din Dalmatia si Pannonia condusa de Bato de Pinnes, popoarele dintre Adriatica si Dunare sunt supuse pe deplin Romei.

9-18 a.b. Relegat din ordinul imparatului Augustus la Tomis (din motive neelucidate pe deplin pana azi), P. Ovidius Naso din Sulmona isi traieste printre geti si greci ultimii ani ai vietii scriind Tristia (Tristele) si Epistulae ex Ponto (Scrierile din Pont).

11/12 a.b. Sextus Aelius Catus, general comandant al districtului militar din Moesia, stramuta circa 50 000 de geti pe malul drept al Dunarii (Ripa Thraciae); numeroase cetati dacice din Campia Romana- Zimnicea, Piscul Crasanilor, Popesti- nu mai atesta o locuire ulterioara domniei lui Augustus.

12. a.b. Getii din Moldova de Jos ataca nordul Dobrogii si cuceresc cetatea Aegyssus (Tulcea), aparata de o garnizoana odrisa. Atacul este respins de regele odris, Rhoemetalces I, si de o legiune romana, comandata de P. Vitellius.

15. a.b. Crearea provinciei romane Moesia. Dobrogea ramane mai departe sub autoritatea nominala a suveranilor odrisi (regii clientelari ai Traciei). Getii cuceresc cetatea Troesmis (Iglita), dar L. Pomponius Flaccus, comandantul Moesiei, ii infrange si restabileste asuprirea in nordul Dobrogii.

circa 20 a.b. Sub presiunea roxolanilor, sarmatii iazigi din E Daciei se stabilesc intre Dunare si Tisa.

26. Rascoala antiromana a triburilor trace, reprimata de Poppaeus Sabius, guvernatorul Macedoniei, si Pomponius Labeo, guvernatorul Moesiei.

46. Dupa moartea lui Rhoemetalces al III- lea (45 a.b.), regatul clientelar al Traciei este transformat in provincie romana. Ripa Thraciae, inclusiv Dobrogea (Scytia Minor), este anexata provinciei Moesia, care se intinde acum de la gura Savei pana la Delta Dunarii si Marea Neagra, avand drept granita la nord Dunarea, iar la sud Muntii Haemus (Muntii Balcani). Intreaga peninsula Balcanica de la Dunare la capul Matapan devine o neintrerupta posesiune romana.

57-67. Guvernarea lui Tiberius Plautius Silvanus Aelianus in provincia Moesia. Printr-o incursiune rapida, el stramuta 100 000 de transdanubieni (sarmati, bastarni, geti) in sudul Dunarii ad praestanda tributa (pentru a munci pamantulsi a plati impozite).

69. Invazii ale dacilor si ale sarmatilor-roxolaniin sudul Dunarii, in provincia Moesia. Riposta a guvernatorului Moesiei, M. Aponius Saturninus.

69-70. In primii ani de domnie ai imparatului Vespasian sunt luate masuri pentru reorganizarea apoararii provinciei Moesia (masurile lui Rubrius Gallus). Numarul legiunilor este ridicat la patru; flota de pe Dunare, classis Flavia Moesica, este reorganizata, stabilindu-si baza la Aegyssus si Noviodunum.

85/86 (iarna). Invazie fulgeratoare in Moesia a dacilor, aliati cu roxolani, bastarni, iagizi, condusa de Decebal. C. Oppius Sabinus, guvernatorul provinciei, este infrantintr-o lupta si ucis. Cornelis Fuscus, prefectul pretoriului, si Funisulanus Vettonianus reusesc cu mari eforturi sa-I respinga peste fluviu pe atacatori.

86. Deplasarea imparatului Domitian (81-96) pe frontul din Moesia. Cu aceasta ocazie are loc impartirea provinciei in Moesia Superior si Moesia Inferior, avand ca granita intre ele raul Ciabrus (azi Tibrita, Bulgaria). In componenta Moesiei Inferior a intrat si Scythia Minor. Apararea provinciei este asigurata de cele doua legiuni cantonate la Oescus si Novae.

87. (vara). Prefectul pretoriului, Cornelius Fuscus, initiaza o campanie in inima Daciei, trece Dunarea si inainteaza (poate pe Valea Oltului) in directia Sarmisegetusei. In aceste conditii, Duras - Diurpaneus cedeaza tronul lui Decebal. Atras intr-o ambuscada, Fuscus este infrant si ucis; stindardul unei legiuni (a V- a Alaudae) cade in mainile biruitorului.

87-106. Domnia lui Decebal. Accelerarea procesului de centralizare a statului in fata iminentei pericolului roman. Autoritatea regelui dac se intinde asupra Transilvaniei, Banatului, Olteniei si dincolo de versantii estici ai Carpatilor Orientali. Initiaza un vast program de constructii civile si militare in Dacia, indeosebi in regiunea Muntilor Orastiei. Istoricul Dio Cassius, autorul celui mai pretios izvor narativ pastrat al confruntarii decisive dintre daci si romani, ni-l zugraveste, la 150 de ani de la evenimente, astfel: “Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retragela timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp pentru romani un potrivnic de temut”.

88. Tettius Iulianus, consul in 83, apoi guvernator al Moesiei Superior, preia comanda fortelor romane indreptate impotriva lui Decebal; patrunde in Dacia prin Banat, obtine o importanta victorie asupra dacilor in batalia de la Tapae (Poarta de Fier a Transilvaniei), pe care insa nu indrazneste s-o exploateze prin continuarea inaintarii in interiorul Daciei. Izbucnirea unor lupte pe frontul din Pannonia impotriva quazilor si marcomanilor grabesc

89. incheierea unei paci de compromis intre statul dac si Roma. In schimbul unor subsidii anuale si al unui ajutor tehnic, Decebal se recunoaste rege clientelar. Nu restituie insa nici toti prizonierii si nici insignele romane capturate in razboi.

98, ian. 27. La moartea lui M. Cocceius Nerva, tronul Imperiului roman este ocupat de fiul sau adoptiv M. Ulpis Traianus, originar din municipiul Italica din Spania.

99. Vizita “de inspectie” a imparatului Traian in provinciile balcano-danubiene.

101 (primavara) - 102 (toamna). Primul razboi dacic. Izvoarele de baza ale confruntarii dintre daci si romani au cunoscut un destin vitreg: Comentariile lui Traian, redactate dupa modelul lui Caesar, Getica, opera lui Criton, medicul lui Traian, scrierile retorului Dio Crisostomul, oaspete al lui Decebal la Sarmisegetusa, capitolele inchinate acestui eveniment in scrierile lui Appian, Arrian si Ammianus Marcellinus s-au peirdut. Chiar si capitolele tratand acest conflict din Istoria romana a lui Dio Cassius s-au pastrat in niste rezumate bizantine tarzii (sec. 11-12).

101, mart. 25. Traian paraseste Roma, indreptandu-se spre Moesia Superior, unde erau concentrate fortele romane (13-14 legiuni si numeroase trupe auxiliare, insumand circa 150 000 de soldati). Din statul major al lui Traian faceau parte Hadrian, viitorul imparat, generali ca Licinius Sura si Claudius Livianus, Lusius Quietus, comandantul cavaleriei maure, tehnicieni-ingineri, printre care Balbus si Celsus.

101, (primavara). Un corp de armata, in frunte cu imparatul, traverseaza Dunarea pe un pod de vase la Lederata, inaintand prin Banat pe valea Carasului, o alta coloana trece pe la Drobeta (Turnu Severin), urcand pe valea Cernei si a Timisului. La Tibiscum cele doua coloane fac jonctiunea. Incercarea lui Decebal de a oprila Tapae inaintarea romana se incheie cu infrangere. Intr-una din cetatile cucerite acum (Costesti) sunt regasite stindardele capturate cu prilejul dezastrului lui Fuscus.

101/102 (iarna)- 102 (primavara). Insemnate forte dacice, aliate cu contingente roxolane si bure, initiaza prin Dobrogea o invazie pustiitoare a provinciilor romane sud-dunarene. Traian este obligat sa se deplaseze personal cu o parte din trupele din Dacia pe frontul din Moesia. Pe platoul de la Adamclisi are loc batalia decisiva, care se incheie cu victoria Romei. Importanta si amploarea inclestarii sunt revelate de zidirea unui monument comemorativ pe campul de lupta, de numarul ostasilor romani cazuti in batalie, apreciat la peste 3 800, efectiv deosebit de mare pentru o armata biruitoare.

102, (vara). Reluarea ofensivei romane din Dacia. Legiunile continua in lupte grele inainterea in Muntii Orastiei spre cetatea de resedinta a lui Decebal.

102, (toamna). Incheierea pacii intre Roma si statul dac in conditii grele pentru Decebal. Stipulatiile tratatului din 89 sunt anulate, cetatile dace urmeaza sa fie demantelate, dezertorii romani refugiati la curtea regelui dac predati; o garnizoana romana este stabilita in sesul Hategului. Traian se reintoarce la Roma.

102, dec. Traian ia numele de Dacicus, fiind primul imparat care poarta acest titlu.

105, (primavara). Se incheie construirea de catre arhitectul grec Apollodor din Damasc a podului peste Dunare intre Drobeta si Pontes, lug de 1135 m. Pregatiri febrile ale lui Decebal pentru a infrunta un nou atac roman. Tentative infructuoase ale regelui dac de a stabili relatii cu suveranul part Pacoros al II-lea in vederea inchegarii unui front comun antiroman.

105, (vara)- 106 (vara). Al doilea razboi dacic.

105, iun. 4. Traian paraseste Roma pentru a se indrepta spre frontul dacic. “Traian trecu Istrul pe acest pod (cel construit de Apollodor) si a purtat razboi mai mult cu chibzuiala decat cu infocare, biruindu-i pe daci dupa indelungi si grele stradanii”, nota Dio Cassius. Atacat din mai multe directii prin Banat, prin pasurile Turnu-Rosu si Oituz, Decebal este inchis in sistemul muntilor fortificati din masivul Orastiei, unde romanii, in ciuda unei rezistente eroice, cuceresc cetate dupa cetate.

106, (vara). Asediul si caderea Sarmisegetusei, care este distrusa din temelii de invingatori. Urmarit de cavaleria romanana si amenintat de captivitate, Decebal se sinucide. Comoara regelui dac cade in mana invingatorului.