Balaurul Dacic cu Cap de Lup

Stindardul razboinic dacic este reprezentat pe Columna traiana cu un cap de lup, prelungit in chip de sarpe prin niste fasii de stofa si solzi de fier, care la bataia vantului se umflau si alcatuiau o flamura serpentiforma orizontala.

Lupul a fost un animal deosebit de venerat in vechiul spatiu tracic, si cu precadere in Dacia. Dacii i-au acordat un cult magico-mitologic care a dainuit pana in secolul XX.
Insusi numele dacilor are ca origine termenul daos, dat "unui zeu sau unui stramos mitic lykomorf sau care s-a manifestat in forma de lup", patronul unei confrerii secrete de luptatori de tipul Männerbund-ului german. Membrii acestei confrerii razboinice purtau pe ei piei de lup si actionau in genul carnasierelor, de acea erau considerati feroci si invincibili, posedati de furor heroicus.

De la acest stindard, alcatuit din arama, se trage si supranumele de lupii de arama a dacilor. Stegarul tinea ridicat lupul de arama, care in mers facea sa suiere aerul in gura lui deschisa si sa freamete solzii mobili de metal izbindu-se unii de altii. Daca adaugam ca luptatorii din jurul stegarului purtau masti de lupi si ursi, pe care le trageau pe cap, si mormaiau fiorosi ca niste carnasieri, putem sa intuim teroarea pe care o exercita asupra dusmanilor acest corp de elita al armatei dace, temut pentru vitejia si cruzimea sa.

Dar cu aceasta am lamurit numai capul de lup al steagului.

Trupul de sarpe aduce concepte noi in discutie: daca lupul ar fi fost simbolul militar religios din Carpati, de ce nu este reprezentat intreg, asa cum celtii puneau pe signa lor nationala chipul complet al unui mistret? Este deci vorba la daci de un sincretism religios: balaurul dacic intrebuintat pe stindarde are un caracter de demon al vazduhului, nu de sarpe subpamantean. Mitologia populara a pastrat pina azi, sub numele de zmeu, vechiul concept dacic al demonului serpentiform care zboara prin vazduh. Cavalerii danubieni, numiti si Cavaleri thraci si cabiri, stravechea divinitate dubla ariana açvinii-Dioscuri, cei doi luceferi gemeni care strabat calari vazduhul, stapanind furtunile si salvand de la pieire pe oameni, sint reprezentati pe monumentele din tinuturile noastre cu un stindard dacic in mana. Este exact balaurul de pe Columna traiana. Dar cavalerii danubieni sint zei ceresti. Ei stapinesc uraganul, din care si-au facut simbolul lor zoomorf. Iar Zeul suprem care deslantuieste uraganul, e zeul trasnetului, zeul Securii Duble, e Gebeleizis. Trupul de sarpe care se zbate in bataia vintului e imaginea insasi a furtunii.

Balaurul dacic este deci emblema noastra nationala cea mai veche. A fost aleasa ca fiind simbol al Sangelui, al Pamantului, al Religiei strabune si bineinteles al Unitatii nationale. Este imaginea grafica ce personalizeaza, din negura timpurilor pana in ziua de azi, lupta pentru grandoarea si maretia neamului dacic.

[inapoi]