|
1. În timp ce eu, într-o mica barca, vreau sa ma tin aproape de tarmul linistit si sa prind pestisori marunti din apele celor de altadata, cum spunea cineva, tu ma îndemni, frate Castalius, sa dau drumul pânzelor în larg si, lasând la o parte mica lucrare pe care o am în mâini, adica prescurtarea cronicilor, sa expun cu cuvintele mele, într-o singura carte scurta, cuprinsul celor douasprezece volume ale Senatorului despre originea si faptele getilor, sarcina destul de grea si impusa parca de cineva care nu vrea sa stie de dificultatile unei astfel de lucrari.
2. Nu tii seama ca respiratia îmi este slaba, neînstare sa sufle în goarna vestitoare a unei întreprinderi atît de marete. Dar mai presus de orice greutate este aceea ca n-am la îndemâna acele volume, ca sa le pot reda exact cuprinsul, desi, ca sa nu mint, le-am cititi în trei zile prin bunavointa omului de încredere al autorului. Nu le reproduc, cuvînt cu cuvînt, dar cred ca le redau integral ideile si faptele.
3. Am facut în expunere unele adaosuri potrivite din istoricii greci si latini, amestecând în cuprins, la început, la mijloc si la sfîrsit, multe pe care le-am socotit utile. De aceea, fara suparare, ceea ce ai cerut primeste cu bunavointa si citeste cu cea mai mare îngaduinta. Iar daca ti se pare ca este putin ceea ce am spus, tu, ca vecin de neam, adauga ce stii din proprii amintiri si te roaga pentru mine, prea iubite frate.
4. Dupa cum arata Orosius, stramosii nostri au împartit în trei parti suprafata întregului pamânt marginit de Ocean si le-au numit Asia, Europa si Africa. Exista nenumarati scriitori care, tratând despre aceasta întreita parte a globului pamântesc, arata clar nu numai asezarea oraselor si a locurilor, ci si, ceea ce este si mai clar, distantele în pasi si mile, precum si insulele existente în mijlocul marilor, atît mari, cît si mici, pe care le numesc Cyclade sau Sporade, determinându-le pozitia în imensa întindere de ape.
5. Tinuturile nepatrunse, pîna dincolo de Ocean, nu numai ca n-a ajuns nimeni sa le descrie, dar n-a putut macar sa le strabata, din cauza rezistentei algelor si a adierii prea linistite a vînturilor, facînd astfel ca ele sa nu fie cunoscute d e cît de cel ce le-a creat.
6. În schimb, tarmul de dincoace al Oceanului, pe care l-am numit cerc al întregii lumi, fiindca-i înconjoara hotarele ca o coroana, a fost cunoscut de oameni curiosi, care au voit sa scrie despre aceste lucruri, aratând ca nu numai suprafata pamântului este stapânita de locuitori, dar si unele insule sînt locuite, ca, de pilda, cele din partea orientala si din Oceanul Indian, si anume: Hippode, lamnesia si insula Solis care, desi nelocuita din cauza arsitei soarelui, este totusi destul de întinsa si-n lumgime si-n latime, precum si frumoasa Taprobane care, în afara de cetati si de ferme, are zece orase foarte bine întarite.
7. Foarte placute sînt, de asemenea, Silefantina si Theron, nementionate de vreun scriitor, dar pline totusi de locuitori. În partea de apus acelasi Ocean are cîteva insule, aproape toate cunoscute de multimea celor ce se duc sau vin din ele. Si lânga marea Gaditana se gasesc nu departe insulele numite una Beata, iar celalata Fortunata. Desi unii pun între insule cele doua promontorii, Calicia si Lusitania, în care se vede pîna astazi într-unul templul lui Hercule, iar în celalalt monumentul lui Scipio, totusi, fiindca se gasesc la marginea Galiciei, tin mai degraba de pamântul marii Europe, decît de insulele Oceanului.
8. Are totusi în interior si alte insule, care se numesc Baleare, si o alta, Mevania, precum si Orcadele, în numar de treizeci si trei, desi nu toate sînt locuite.
9. Iar în apusul cel mai îndepartat are o alta insula, pe nume Tule, despre care poetul de la Mantua spune, între altele: Sa-ti fie supusa îndepartata Tule. Aceasta imensa genune are si în partea arctica, adica nordica, o mare insula numita Scandza. De la aceasta voi începe povestirea, fiindca neamul despre a carui origine ma întrebi, luându-si zborul din sînul acestei insule, ca un roi de albine a venit pe pamântul Europei. Dar cum si în ce fel, daca va da Domnul, vom arata în cele ce urmeaza.
10. Acum voi vorbi cum voi putea mai pe scurt despre insula Britania, care este asezata în interiorul Oceanului, între Spanii, Galii si Germania. Desi marimea ei nu a masurat-o nimeni, precum arata Livius, multi sînt cei care si-au exprimat despre ea diferite opinii. Vreme îndelungata n-a fost calcata de armatele romane, pîna când luliu Cezar, prin razboaiele purtate în mod glorios, a deschis drumul spre ea, facînd-o accesibila multor muritori pentru comert sau pentru alte rosturi. Cunostintele asupra ei s-au înmultit cu timpul si pentru a o descrie urmez informatiile oferite de scriitorii greci si latini.
11. Multi au spus despre teritoriul ei ca este asemanator unui triunghi asezat la nord-vest, cu unghiul cel mai larg catre gurile Rinului. Mai departe îsi pierde latimea si se strîmteaza la celelalte doua unghiuri, terminându-se cu doua laturi spre Galia si Germania.
12. În partea ei cea mai întinsa are latimea de 2310 stadii, iar lungimea nu depaseste 7132 de stadii. Este un ses acoaperit de tufisuri si de paduri, accidentat pe alocuri, si de cîtiva munti, înconjurat de o mare linistita, neframântata nici de vîsle, nici de vînturi, fiindca, pe cît cred, pamântul este departe si nu da ocazie sa se produca valuri, marea fiind mai lata decît în alte parti. Strabon, renumit autor grec, spune ca în acele tinuturi, din cauza Oceanului se ridica atîtia nori, care fac ca pamântul sa fie mereu umed, iar soarele sa fie mai mult acoperit si sa nu fie vazut, din cauza cetii, chiar în zilele senine.
13. Cornelius, autor de anale, povesteste ca în timpul noptii este mai putin întuneric în acea parte, care este bogata în metale si în ierburi de tot felul, hrana mai degraba pentru vite decît pentru oameni. Este strabatuta de multe rîuri care curg într-o parte si în alta, rostogolind în valurile lor margaritare si pietre pretioase. Solii, colorati la fata si scunzi, se nasc cu parul negru si cret. Locuitorii Caledoniei, însa, sînt cu parul roscat, înalti la trup, dar lipsiti de vigoare, asemanatori galilor si spaniolilor, de care sînt apropiati.
14. De aceea unii au presupus ca acesti locuitori sînt colonisti veniti din tarile vecine. Sînt la fel de inculti, populatiile ca si regii lor. Dio, cel mai vestit scriitor de anale, spune ca toti au primit numele de caledonieni si de meati. Locuiesc în colibe de nuiele, împreuna cu vitele, adesea padurile fiindu-le casa. Nu stiu daca pentru frumusete sau pentru altceva îsi tatueaza trupurile cu fierul.
15. Din dorinta de a porunci altora sau de a-si mari avutul, se razboiesc între ei, având nu numai infanterie si cavalerie, dar si care de lupta cu doua sau cu patru roti prevazute cu coase care se numesc popular essede. Socotesc deajuns aceste putine cuvinte spuse despre forma insulei Britania.
16. Sa ne întoarcem la asezarea insulei Scandza, despre care am facut mentiune mai sus. Despre aceasta aminteste stralucitul geograf Claudius Ptolemeu în cartea a ll-a a operei sale, când spune: Exista în apele Oceanului nordic o insula numita Scandza, asemanatoare unei frunze de cedru, cu marginile încretite, alungita si întoarsa spre interior. Despre ea da referinte si Pomponius Mela, aratând ca se gaseste în golful Codanus al marii si ca tarmurile îi sînt udate de Ocean.
17. Este asezata în fata fluviului Vistula care, izvorînd din muntii Sarmatici, dupa ce desparte Germania de Scitia, în fata Scandzei se varsa prin trei guri în Oceanul de nord. Are la rasarit un lac foarte întins în sînul pamântului, de unde fluviul Vagus, iesind ca dintr-un pântece, îsi varsa valurile în Ocean. La apus este înconjurata de imensitatea genunei, iar la nord este închisa de acelasi Ocean foarte vast si nenavigabil, din care un golf iesind ca un fel de brat se largeste si formeaza marea Germanica. «
18. Se spune ca în aceasta mare exista niste insule, mici, dar multe, în care, daca trec lupii pe gheata, din cauza gerului îsi pierd vederea. Astfel ca pamântul este acolo nu numai inospitalier pentru oameni, dar vitreg si pentru animalele salbatice.
19. Dar desi în insula Scandza, despre care este vorba, se gasesc multe si felurite neamuri, Ptolemeu numeste doar sapte dintre ele. Aci, din cauza frigului, nu se gasesc nicaieri colonii de albine producatoare de miere. Partea nordica, locuita de poporul adogit, se spune ca are la mijlocul verii patruzeci de zile si nopti cu lumina continua si, de asemenea, în timpul iernii acelasi numar de zile si nopti când oamenii nu au lumina.
20. Astfel tristetea alterneaza cu bucuria, ceea ce constituie pentru unii binefacere, pentru altii este paguba. Si aceasta de ce? Fiindca, în zilele mai lungi, oamenii vad soarele întorcîndu-se la rasarit pe marginea axei sale, pe când în cele mai mici ei nu îl vad asa, ci altfel, fiindca parcurge partile de sud si daca noua ni se pare ca el se înalta din adâncuri, ei spun ca îsi face ocolul pe marginea pamântului.
21. Dar acolo se afla si alte neamuri, ca screrefennii, care nu folosesc pentru hrana cereale, ci carne de fiare si oua de pasari, caci în balti se înmultesc atîtea vietati, încît ofera neamului omenesc hrana din belsug. Un alt neam care traieste aci este cel suehans care, ca si thuryngii, exceleaza în cai frumosi. Acestia sînt cei care, prin comertul de piei sappherine cautate de romani, având legaturi cu nenumarate alte neamuri, sînt renumiti prin pieile lor negre stralucitoare, mai ales ca, desi saraci, se îmbraca foarte bine.
22. Urmeaza multimea feluritelor natii: theustes, vagoth, bergio, halin, liothida. Toate acestea s-au asezat într-un tinut ses si fertil, din care pricina sînt mereu hartuite de incursiunile altor neamuri. Mai sînt apoi ahelmilii, finaitii, fervirii si gautigotii, neam de oameni îndîrjiti si oricând gata de razboi. La fel sînt si mixii, evagrii, otingii, care toti locuiesc ca animalele salbatice, fortificati în pesteri.
23. Mai la o parte de acestia se gasesc ostrogotii, raumaridi, aeragnaricii, blânzii fini si scandzii mai blânzi decît toti ceilalti. Asemenea lor mai sînt vinovilotii si suetidii, cunoscuti între aceste neamuri prin statura lor înalta, ca si danii din acelasi neam cu cei aratati mai înainte. Acestia au alungat din asezarile lor pe heruli, care între toate neamurile Scandiei îsi au numele de la înaltimea lor cu totul deosebita
24. Din aceleasi tinuturi mai sînt granii, augandzii, eunixii, taetelii, rugii, arochii si ranii, al caror rege, Roduulf, nu cu multi ani mai înainte si-a parasit domnia si si-a gasit adapost, precum dorea el, pe lânga Theodoric, regele gotilor. Astfel aceste neamuri, mai mari la trup si suflet decît germanii, luptau cu salbaticie de fiare.
25. Se spune ca din aceasta insula Scandza, ca dintr-o fabrica de natii, sau ca dintr-un pântece de neamuri, au rasarit odinioara gotii cu regele lor pe nume Berig. Acestia, deîndata ce, iesind din corabii, au atins pamântul, au si pus nume acelui loc, care pîna acum, pe cît se spune, se numeste Gotiscandza.
26. Îndreptându-se de aici spre tinutul ulmerugilor, care atunci îsi aveau asezarile pe tarmurile Oceanului, si-au stabilit tabara în apropiere, de unde i-au atacat si i-au alungat din propriile lor locuinte, subjugând si pe vandalii din vecinatate si adaugându-i la cuceririle lor. Iar când a crescut numarul popoarelor cucerite, sub domnia celui de al cincilea rege care a urmat dupa Berig, anume Filimer fiul lui Gadarix, au luat hotarîrea ca armata sa plece mai departe, cu familiile gotilor.
27.În cautare de locuri foarte potrivite pentru asezare, au ajuns pe pamântul Scitiei, care pe limba lor se numea Oium. Se spune ca, în timp ce ei erau desfatati de marea rodnicie a tinuturilor, jumatate din armata lor, tocmai pe când trecea peste un pod, s-a prabusit fara salvare si fara sa mai poata trece peste rîu cineva într-o parte sau alta. Caci acest loc, pe cît se povesteste, este înconjurat de o multime de balti adânci si în continua miscare, gasindu-se sub stapânirea fortelor oarbe ale naturii, care-l fac de netrecut. Pîna în vremea noastra se aud dintr-acolo zbierete de vite si se vad urme de oameni împotmoliti, pe cît se crede, în acele tinuturi mlastinoase.
28. Asadar acea parte dintre goti care, se spune ca împreuna cu Filimer, trecând rîul, au ajuns în teritoriile Oium, s-a facut stapâna pe pamântul dorit. Dar fara sa zaboveasca mult, au ajuns la neamul spalilor cu care s-au înclestat în lupta, câstigând biruinta. De aici au înaintat victoriosi pîna la marginea Scitiei, care este vecina cu marea Pontului. Ispravile acestea sînt preaslavite în cântecele lor vechi si povestite ca în lucrarile istorice, precum atesta în cea mai autentica opera istorica Ablavius, stralucit istoric din neamul gotilor.
29. Pareri asemanatoare au si alti scriitori vechi. Nu stiu de ce Iosephus, cel mai veridic povestitor de anale, care pretutindeni respecta regulile adevarului, aratând începutul si cauzele lucrurilor, a trecut totusi cu vederea cele pe care le-am povestit despre începuturile gotilor. Numai atunci când aminteste despre Magog, din neamul lor, afirma ca ei, ca neam si ca nume, au fost numiti sciti. Este de trebuinta ca, înainte de a merge mai departe, sa arat unde se gaseste teritoriul acestora.
30. Scitia începe de la hotarele Germaniei, de unde izvoraste fluviul Istru, sau de la lacul Morsianus si se întinde pîna la fluviile Tyras, Danastru si Vagosola, ca si Danapru si muntele Taurus, nu cel din Asia, ci cel propriu, adica scitic, îsi continua cuprinsul pe toata Meotida si peste Meotida prin strîmtoarea Bosforului pîna la muntele Caucaz si pîna la rîul Araxis. Apoi, întorcîndu-se în partea stînga pîna dincolo de marea Caspica si din tinuturile îndepartate ale Asiei pîna la Oceanul euroborean, este ca o ciuperca, mai întâi mica, dar mai departe foarte lata si rotunda pîna ajunge la huni, albani si seri.
31. Aceasta patrie, spun adica Scitia, întinzîndu-se si deschizîndu-se în lung si-n lat, se învecineza spre rasarit cu serii care încep de la tarmul marii Caspice, la apus cu germanii si cu fluviul Vistula, spre tinutul arctic, adica în partea septentrionala, este înconjurata de Ocean, iar la sud se gasesc Persia, Albania, Hiberia, Pontul si albia Istrului, care se numeste Dunarea de la gura pîna la izvor.
32. În partea în care atinge tarmul pontic este înconjurata de orase, nu obscure, ca Boristene, Olbia, Callipoli, Cherson, Theodosia, Careon, Myrmicion si Trapezunt, pe care au îngaduit nesupusele neamuri ale scitilor sa le întemeieze grecii pentru a face comert cu ele. În mijlocul acestei Scitii este un loc care desparte Asia de Europa, adica muntii Rifei. Din acestia izvoraste prea întinsul Thanais care se varsa în Meotida, lac cu circumferinta de 144 de mii de pasi, nicaieri mai adânc de opt coti.
33. Primul neam care locuieste în Scitia, este la apus, cel al gepizilor, pe un teritoriu strabatut de mari fluvii si anume de Tisa la nord-vest, iar la sud de însasi Dunarea cea mare. La rasarit o brazdeaza Flutausis, care îsi rostogoleste repede si vijelios valurile pîna ce se varsa în apele Istrului.
34. În interior este Dacia întarita de prapastiosii Alpi în forma de cununa. În stînga acestora, spre nord, începînd de la izvoarele fluviului Vistula, pe imense spatii, este asezat neamul numeros al venetilor. Desi numele acestora variaza dupa regiuni si populatii, ei se numesc totusi, în principal, sclavini si anti.
35. Sclavinii locuiesc de la cetatea Novietunensis si de la lacul numit Mursianus pîna la Danaster si la nord pîna la Viscla. Au lacuri si paduri în loc de cetati. Cei mai viteji dintre ei sînt antii, care se întind pe curbura marii Pontice de la Danaster pîna la Danapru, fluvii la distanta de multe popasuri unul de altul.
36. Iar la varsarea prin trei guri a Vistulei în Ocean, locuiesc vidinarii, formati din mai multe neamuri. Dupa acestia stapânesc, de asemenea, tarmul Oceanului aestii, neam de oameni foarte linistiti. Vecini cu ei, la sud, se gaseste neamul foarte viteaz al acatzirilor, care nu se îndeletnicesc cu agricultura, ci traiesc din cresterea vitelor si din vînat.
37. Dincolo de ei se întind deasupra Marii Pontice asezarile bulgarilor pe care i-au facut foarte cunoscuti relele pacatelor noastre. De aci au aparut hunii, popor foarte viteaz care, ca o buruiana ce se raspândeste foarte repede, au pricinuit o dubla urgie altor popoare. Caci unii se numesc altziagiri, altii saviri, avându-si salasuri separate: altziagirii, lânga Cherson, oras unde lacomul negustor îsi aduce marfurile sale din Asia, vara cutreiera câmpurile oprindu-se temporar dupa cum îi obliga pasunatul vitelor, iar iarna ramân pe marea Pontica. Iar hunugurii sînt cunoscuti prin comertul pe care-l fac cu piei de murine, îndrazneala lor îngrozind pe foarte multi oameni.
38. Primul lor popas pe pamântul Scitiei a fost lânga mlastina meotida, al doilea în Mysia, Tracia si Dacia, iar în al treilea, precum citim, au locuit din nou în Scitia, la marea Pontica. N-am gasit nicaieri povestile acelora care spun ca ei au fost dusi robi în Britania, sau în alta insula, si ca au fost scapati de cineva pe pretul unui cal. Dar cine va spune altceva decît ceea ce am spus eu, cu privire la obîrsia lor nu va gasi la mine credit, caci eu ma încred mai degraba în cele citite de mine decît în povestiri babesti.
39. Si ca sa ma întorc la ceea ce mi-am propus, cei despre care am vorbit s-au asezat în primul lor popas în Scitia, lânga Meotida, unde se stie ca au avut ca rege pe Filimer. În al doilea popas, pe pamântul Daciei, Traciei si Mysiei l-au avut pe Zalmoxe, despre care cei mai multi scriitori de anale spun ca a fost un mare erudit în domeniul filozofiei. Caci au avut erudit mai întâi pe Zeuta, apoi pe Deceneu si al treilea pe Zalmoxe, despre care am vorbit mai înainte. Astfel ca n-au lipsit cei care sa-i învete întelepciunea.
40. De aceea dintre toti barbarii, gotii au fost cei mai întelepti si aproape la fel cu grecii, precum ne asigura Dio, care a scris în greceste istoria si analele acestora. El spune ca ei au fost numiti mai întâi tarabosti, iar apoi pileati, acestia fiind cei mai de neam dintre ei, din care îsi alegeau regii si preotii. Pîna într-atît au fost laudati getii, încît s-a spus ca la ei s-a nascut Marte, pe care fantezia poetilor l-a numit zeu al razboiului, de unde si Vergiliu spune: Tatal Gradivus, care ocroteste ogoarele getice.
41. Pe acest Marte gotii l-au adorat întotdeauna cu un cult sângeros (caci prizonierii ucisi erau jertfe ale lui), socotindu-l zeul razboiului, care nu poate fi îmblânzit decît cu sânge omenesc. Lui i se dedicau primele prazi, lui i se atîrnau de trunchiuri de copaci hainele luate de la dusman si i se acorda mai multa pietate religioasa decît celorlalti zei, fiindca li se parea ca divinizându-l pe el îsi divinizeaza propriul lor stramos.
42. În al treilea popas la marea Pontica devenind mai umani si mai întelepti, cum am spus mai sus, si popoarele fiindu-le împartite pe familii, vizigotii erau supusi baltilor, iar ostrogotii, de asemenea, erau în serviciul stralucitilor amali.
43. Cea dintâi îndeletnicire a lor înaintea altor neamuri vecine a fost aceea de a întinde arcul, dupa cum spunea Lucan, mai mult istoric decît poet: întindeti arcuri armenesti cu coarde getice, înainte la ei se cântau faptele stramosilor în cântece însotite de chitara, pomenindu-se de Eterpamara, Hanale, Fridigern, Vidigoia si de altii în mare cinste la aceste popoare, eroi comparabili cu cei admirati de antichitate.
44. Atunci, pe cît se spune, Vesosis a pornit un razboi împotriva scitilor, pricinuindu-si mai multe lacrimi lui decît acestora, pe care autoritatea celor vechi îi arata ca barbati ai amazoanelor, femei razboinice despre care si Orosius vorbeste cu voce tare în primul volum al operei sale. De aci dovedim cu evidenta ca el s-a luptat cu gotii, stim precis ca s-a razboit cu barbatii amazoanelor care locuiau în tinutul de la Borysthene, pe care localnicii îl numeau Danaper, pîna la fluviul Thanais, în jurul mlastinilor meotide.
45. Vorbesc despre acel Thanais care, coborînd din muntii Rifei, curge atît de navalnic, încît, în vreme ce fluviile vecine sau Meotis si Bosforul îngheata la ger, singur el dintre toate, trecînd si scotînd aburi printre muntii prapastiosi, niciodata nu este întarit de frigul scitic. Acesta este socotit faimos hotar între Asia si Europa. Caci altul este cel care, rasarind din muntii Chrinilor, se varsa în marea Caspica.
46. Iar Danaper, izvorînd dintr-un lac mare, parca s-ar naste dintr-o mama. Acesta, pîna la mijloc este dulce si potabil, producînd peste foarte gustos, fara oase si având numai cartilage în corpul sau. Dar în apropierea Pontului primeste un mic rîu, numit Exampheus, atît de amar, încît, desi este navigabil pe un parcurs de patruzeci de zile, apa i se împutineaza si se strica devenind neasemenea siesi, pîna ce, dupa ce trece printre orasele grecesti Callipidas si Hypannis, se varsa în mare. La gura lui este o insula chiar la început, numita a lui Achile. între acestea este un tinut foarte întins, acoperit cu paduri si nesigur din cauza baltilor.
47. Pe când gotii, fiindu-le pe atunci rege Tanausis, locuiau în aceste parti, Vesosis, regele egiptenilor, le-a declarat razboi. Regele gotilor Tanausis l-a întâmpinat în lupta pe Vesosis al egiptenilor la fluviul Phasis unde se gasesc din belsug fazani, pasari exportate în toata lumea pentru mesele celor puternici. Batându-l strasnic l-a urmarit pîna în Egipt si, daca nu l-ar fi împiedicat valurile de netrecut ale fluviului Nil, precum si întariturile ridicate de Vesosis mai înainte împotriva etiopienilor, l-ar fi prins si ucis pe acesta chiar în patria lui. Dar fiindca n-a putut sa-l învinga din cauza fortificatiilor, s-a întors si a subjugat aproape toata Asia, obligând pe supusi sa plateasca tribut scumpului sau prieten Sornus, rege al mezilor. Unii dintre ostasii biruitori din armata sa, vazînd ca provinciile supuse stralucesc prin rodnicia lor, si-au parasit de bunavoie unitatile si au ramas în tinuturile Asiei.
48. Pompeius Trogus spune ca de la neamul sau de la numele acestora îsi trag partii obîrsia. De aceea si astazi fugarii în limba scitica se numesc parti si, raspunzînd originei lor, între toate neamurile Asiei ei singuri sînt armasi si foarte buni luptatori. Cuvîntul parti, care am spus ca înseamna fugari, unii i-au dat alta etimologie, spunînd ca sînt numiti parti fiindca au fugit de la parintii lor. Pe acest Tanausis, rege al gotilor, dupa moarte, popoarele lui I-au adorat între divinitatile lor.
49. Dupa moartea acestuia, pe când armata si urmasii lui se gaseau într-o expeditie în alte parti, un neam vecin a încercat sa le pradeze femeile. Învatate de barbatii lor, ele au rezistat cu înversunare si cei veniti asupra lor au fost alungati în chip rusinos. În urma acestei victorii au capatat si mai mare îndrazneala. Îndemnându-se unele pe altele, si-au ales doua conducatoare, pe Lampeto si pe Marpesia, cele mai viteze dintre ele, si au pus mâna pe arme.
50. Conducatoarele împartindu-si prin tragere la sorti grijile ca sa apere si avutiile proprii si sa devasteze si pe ale altora, Lampeto a ramas sa apere hotarele patriei, iar Marpesia a dus în Asia noul gen de armata, alcatuita din femei, învingînd în razboi diferite neamuri, iar cu altele încheind pace, au ajuns în Caucaz, unde au ramas un anumit timp si au dat locului numele de Stânca Marpesia, de unde si Vergiliu spune: Ca un aspru granit se înalta stânca Marpesia. În acel loc dupa aceea Alexandru cel Mare a ridicat niste porti numindu-le Strîmtoarea Caspica, pe care acum o pazeste neamul Iazilor, ca fortificatie romana.
51. Acolo si-au asezat tabara un timp amazoanele, pîna ce si-au întarit armata. Iesind de acolo si trecînd fluviul Ales, care curge pe lânga cetatea Gargara, au supus cu acelasi succes Armenia, Syria si Calicia, Galatin, Pisidia si toate tinuturile Asiei. Apoi s-au întors catre lonia si Eolia, le-au învins, si le-au transformat în provincii ale lor. Stapânind acolo mai mult timp, au ridicat si cetati si cazarmi, carora le-au pus numele lor. Din dorinta de a trage cu arcul si de a vîna, îndeletniciri pe care le pretuiau cel mai mult, cu cheltuieli mari au cladit si au înfrumusetat în chip cu totul deosebit templul Dianeidin Efes.
52. Astfel femeile nascute în Scitia, ajutate de întâmplare, s-au facut stapâne pe conducerea Asiei, pe care au pastrat-o aproape 100 de ani, pîna cînd s-au întors la Stânca Marpesia, despre care am vorbit mai înainte, adica în muntele Caucaz. Fiindca am amintit din nou de acest munte, nu socotesc în afara de subiect sa-i descriu profilul si asezarea, fiindca se stie ca el înconjoara într-un lant continuu o foarte mare parte a Pamântului.
53. Acesta, înaltându-se de la marea Indica, pe partea dinspre miazazi este ars de soare si scoate aburi, în vreme ce pe partea dinspre nord este batut de vînturi aspre si de zapezi. Facînd o curba si întorcîn-du-se în unghi spre Syria, desi trimite din el foarte multe rîuri, totusi în regiunea vasianensa face sa izvorasca din el cu belsug de ape Eufratul si Tigrul, dupa parerea generala navigabile în tot anul. Acestea, îmbratisând tinuturile syrilor, dupa ce le face sa fie vazute si numite Mesopotamia, îsi varsa apele în Marea Rosie,
54. Apoi susnumitul munte întorcîndu-se spre nord în pamânturile scitice, înainteaza cu mari cotituri si, dupa ce trimite în marea Caspica renumitele rîuri Araxe, Cysus si Cambise, îsi continua lantul pîna la muntii Riphei. De aici terminându-se cu un versant în tinuturile scitice, coboara pîna la Pont si, pe unde colinele sînt mai coborîte, ajunge la valurile Istrului, unde rîul se despica si Scitia cu locuri crapate se mai numeste si Taurus.
55. Asadar astfel si atît este muntele aproape cel mai înalt dintre toti, care-si ridica vîrfurile ca o constructie naturala, oferind neamurilor fortificatii inexpugnabile. Caci întretaiat ici si colo, pe unde este strabatut de rîuri formeaza vai largi si strîmtori, cum sînt portile Caspice, sau cele Armene sau Ciliciene, dupa locul unde se gaseste fiecare, fiind totusi greu accesibile pentru circulatia carelor, cu coaste înalte si prapastioase cu variate nume, dupa limba localnicilor. Astfel Caucazul a fost numit de inzi Lammus, apoi Propanissimus, partii i-au zis întâi Castra, apoi Mizate. Sirienii si armenii I-au numit Taurus, scitii Caucaz si Rifeu, si din nou, în cele din urma Taurus. Si alte multe neamuri au dat nume acestui munte. Dar dupa ce am spus cîte ceva despre asezarea acestora, sa ne întoarcem la amazoane, de care ne-am departat.
56. Acestea, de teama sa nu li se stinga neamul, s-au îndreptat spre legaturi cu neamurile vecine, facînd o data pe an tîrg, cu întelegerea ca în anul urmator în aceeasi zi sa se întoarca, si copilul care s-a nascut daca e baiat sa fie dat barbatului, iar daca e fetita sa fie luata de mama pentru a i se da educatie militara sau, cum le place unora sa sustina, celor nascuti baieti, îndata li se întrerupea cu ura viata de catre mamele lor. Astfel nasterile de parte barbateasca pentru altii dorite, pentru acestea erau detestabile.
57. Stirea despre cruzimea lor producea foarte mare groaza. Caci, ma întreb, ce speranta mai putea avea un prizonier, daca si crutarea fiilor lor la acestea era socotita o nelegiuire? Împotriva lor, pe cît se povesteste, a luptat si Hercule, iar pe Melanis a învins-o mai degraba prin înselaciune, decît prin forta. Tezeu, însa, a luat-o ca prada pe Hipolita care a nascut cu el pe Hipolit. Amazoanele au avut apoi ca regina pe Penthesilea, ale carei ispravi savîrsite în razboiul troian au ramas celebre. Se spune ca domnia acestor femei a tinut pîna în timpul lui Alexandru cel Mare.
58. Dar ca sa nu zici: de ce, daca ai început sa vorbesti despre goti, starui atît de mult asupra femeilor, asculta despre vitejia deosebita si laudabila a barbatilor. Istoricul Dio, cel mai harnic cercetator de antichitati care a dat operei sale titlul de Getica (si despre geti am dovedit mai înainte ca au fost goti) dupa cum spune Paul Orosius, acest Dio aminteste ca ei dupa multa vreme au avut un rege numit Telef. Dar ca sa nu spuna cineva ca acest nume este strain de limba gotica, sa observe mai întâi ca nu e nimeni care sa nu stie ca neamurile împrumuta de obicei foarte multe cuvinte streine, ca romanii de la macedoneni, grecii de la romani, sarmatii de la germani, gotii foarte adesea de la huni.
59. Asadar, acel Telef, fiu al lui Hercule, a fost nascut de Auge si s-a casatorit cu o sora a lui Priam, voinic la trup, dar înfiorator mai mult prin vigoare, egalând prin puterile sale geniul lui Hercule, cu care se si asemana. Stramosii au numit regatul acestuia Moesia, provincie care are la rasarit gurile fluviului Dunarea, la miazazi Macedonia, la apus Histria, la nord Dunarea.
60. Cel mai înainte zis, într-un razboi cu danaii, dupa ce a ucis în lupta pe Thesandru, comandantul grecilor, s-a repezit cu furie împotriva lui Aiax. Dar tocmai când îl urmarea pe Ulise, cazându-i calul, împiedicat în niste vite, s-a prabusit si el si, ranit la coapsa de o sageata a lui Achile, multa vreme n-a putut fi vindecat. Totusi, desi ranit, a alungat pe greci din tinuturile sale. Dupa moartea lui Telef, i-a urmat la domnie fiul sau Euryphyl, nascut de o sora a lui Priam, regele frigienilor. Acesta, din dragoste fata de Casandra, dorind sa ia parte la razboiul troian, ca sa dea ajutor socrului sau si rudelor sale, a fost ucis curând dupa ce a intrat în lupta.
61. Atunci Cirus, regele persilor, dupa un interval mare, de 630 de ani, (precum atesta Pompeius Trogus) a pornit cu un razboi, nimicitor pentru sine, împotriva reginei getilor Tomiris. Îmbarbatat de victoriile dobîndite în Asia, a cautat sa subjuge pe geti, carora le era regina Tomiris, precum am spus. Aceasta desi ar fi putut sa opreasca înaintarea lui Cirus la rîul Abraxis, i-a permis totusi trecerea, socotind mai onorabil sa-l învinga cu armele decît sa profite de avantajul locului, ceea ce s-a si întâmplat.
62. Când a venit Cirus, pentru prima data norocul a fost de partea partilor pîna într-atît, încît si fiul Tomirei si cea mai mare parte din armata au cazut în lupta. Dar continuând razboiul, getii cu regina lor i-au învins pe parti si i-au supus, luându-le o bogata prada. Acolo si atunci a vazut neamul gotilor pentru prima data corturi de matase. Iar regina Tomiris, marindu-si victoria si facându-se stapâna pe atît de mari prazi de la dusmani, dupa ce a trecut în partea Moesiei ce se numeste Scitia Minor, cu numele luat de la Scitia cea mare, a construit o cetate pe tarmul moesiac al Pontului, numind-o Tomis, de la numele sau.
63. Apoi Darius, regele Persiei si fiul lui Histaspe, a cerut în casatorie pe fiica lui Antirus, regele gotilor, rugându-l deopotriva si amenintându-l, daca nu i se îndeplineste dorinta. Dispretuind înrudirea, gotii i-au refuzat cererea. Respins, acesta s-a înfuriat de necaz si a trimis împotriva lor o armata de 700.000 de soldati, înarmati, cautând sa razbune printr-un rau public rusinea sa. Si cu corabii facute pod si legate între ele de la Calcedon pâna la Bizant, a atacat Tracia si Moesia. Apoi construind tot în acelasi mod un pod peste Dunare, dupa ce a fost neîntrerupt atacat timp de doua luni, a pierdut la Tapae 8000 de luptatori si, temându-se ca nu cumva podul peste Dunare sa fie ocupat de adversarii sai, s-a întors în goana fortata în Tracia neavând încredere ca solul Mysiei va fi în siguranta pentru a mai întârzia cel putin pe el.
64. Dupa moartea lui, fiul sau Xerxes, voind sa razbune insulta tatalui sau, cu o armata de 700.000 de ostasi si 300.000 de auxiliari, precum si cu 1200 de corabii rostrate si 3000 de vase de transport, pornind la razboi împotriva gotilor, nici n-a apucat sa-si încerce bine fortele în lupta, ca a si fost învins de curajul si dîrzenia adversarilor. Astfel ca s-a retras precum venise cu armatele sale, fara sa dea vreo lupta.
65. Apoi Filip, tatal lui Alexandru cel Mare, intrând în legaturi de prietenie cu gotii, a luat în casatorie pe Medopa, fiica regelui Gudila, pentru ca, asigurat prin astfel de rudenie, sa întareasca si mai mult regatul macedonenilor. În acea vreme, precum spune istoricul Dio, Filip, suferind de lipsa de bani, s-a hotarît sa devasteze cu armata sa Odyssitana, cetate a Moesiei care, din cauza vecinatatii era atunci supusa gotilor. Dar preotii gotilor, aceia care erau numiti piosi, deschizând îndata portile cetatii, si iesind în întîmpinarea dusmanilor cu chitare si îmbracati în alb, au început sa se roage cu cântari si imnuri catre zei sa-i alunge pe macedoneni din patria lor. Macedonenii, vazîndu-i cu cîta credinta îi întîmpina, s-au zapacit si, daca este îngaduit a se spune, desi înarmati s-au speriat de preotii neînarmati. De aceea descompunându-si fara zabava linia de lupta pe care si-o organizasera, nu numai ca au renuntat la devastarea orasului, dar si pe cei pe care-i aveau afara luati prizonieri dupa legile razboiului, i-au dat înapoi si dupa ce au încheiat alianta cu ei, s-au întors acasa la ale lor.
66. Dupa mult timp, stralucitul conducator al gotilor Sithalcus, aducându-si aminte de necinstea lui Filip, a adunat 150.000 de barbati si a pornit cu razboi împotriva atenienilor condusi de Perdicca, regele macedonenilor, pe care Alexandru înainte de a muri la Babilon, otravit de un sfetnic al sau, îl lasase succesor prin dreptul de mostenire la conducerea atenienilor. Într-o mare batalie, chiar la începutul razboiului, gotii s-au aratat superiori, astfel ca, pentru injuria macedonenilor în Moesia, gotii patrunzând în Grecia au devastat toata Macedonia.
67. Pe când domnea peste goti Burebista, a venit în Gotia Deceneu, în timpul în care puterea la romani o avea Sylla. Burebista luându-l pe lânga el pe Deceneu, i-a dat putere aproape regala si dupa sfatul acestuia gotii au devastat pamânturile germanilor, pe care le stapânesc în prezent francii.
68. Dar Cezar, care cel dintâi dintre toti romanii a cerut sa fie împarat si a pus sub legile sale aproape toata lumea, supunînd toate stapânirile, desi a ajuns sa ocupe în afara de orasul nostru insulele din interiorul Oceanului si pe cei care nu cunosteau nici macar din auzite numele romanilor sa-i faca tributari romanilor, pe goti totusi, cu toate încercarile, n-a putut sa-i subjuge. Gaius Tiberius domnea ca al treilea împarat peste romani, dar gotii si sub domnia sa continuau sa ramâna liberi.
69. Pentru ei aceasta era salvator, aceasta util, aceasta de dorit, ca tot ce-i învata Deceneu, sfatuitorul lor, aceasta sa nazuiasca si ei, judecând ca aceasta este util, ca ei sa-i traduca în fapta dorintele . Acesta, vazînd ca ei i se supun sufleteste în toate si ca au si înzestrare naturala, i-a învatat aproape toata filosofia; caci el era maestru în aceasta disciplina. Predându-le etica le-a domolit obiceiurile barbare, învatându-i fizica, i-a facut sa traiasca în chip firesc dupa legi proprii, pe care pîna acum le numesc belagine, avându-le scrise, instruindu-i în domeniul logicii le-a dezvoltat gândirea, facându-i sa fie mai dezvoltati la minte decît celelalte neamuri, aratându-le importanta practicii i-a îndemnat sa traiasca savârsind cele mai bune. Iar în domeniul teoretic i-a facut sa cunoasca cele 12 semne ale zodiacului si contemplând mersul planetelor sa stapâneasca cunostintele astronomice, sa stie cum si care sînt fazele de crestere si descrestere ale Lunii, cu ce nume sau semne urca sau coboara pe cer din rasarit pîna în apus cele 346 de stele.
70. Ma întreb ce placere îi facea pe vitejii barbati ca atunci când nu erau ocupati cu mânuirea armelor sa-si umple capul cu învataturi filosofice. Vedeai cum cerceteaza unul pozitia stelelor pe cer, altul planetele mici sau mari, cum urmareste acesta fazele Lunii, acela eclipsele de Soare, cum astrele în cercul lor pe cer se coboara în apus, dar apar din nou la rasarit, cautând acestia toti sa-si afle odihna numai dupa ce gasesc la toate explicare.
71. Acestea si altele ca acestea încredintându-le gotilor cu priceperea lui (Deceneu), a stralucit ca un om minunat în fata lor, ajungînd sa asculte de el nu numai cei multi, dar chiar si regii. Caci a ales atunci dintre ei pe barbatii cei mai nobili si mai întelepti, pe care i-a învatat teologia si i-a îndrumat în venerarea celor dumnezeiesti si sfinte, facându-i preoti, numiti în timpul slujbelor pileati - dupa parerea mea - fiindca le-a pus pe cap tiare, care cu alt cuvânt se numeau pilleus.
72. A poruncit însa ca oamenii ceilalti, din popor, sa fie numiti capilati, nume pe care gotii l-au primit ca o forma de respect si-l amintesc si acum în cântecele lor.
73. Dupa moartea lui Deceneu l-au socotit demn de aceeasi veneratie pe Comosicus, fiindca era la fel de învatat. Pentru pregatirea lui era socotit si rege si prim preot si judecator în justitia suprema. Plecând si acesta din cele omenesti, a ocupat scaunul de rege al gotilor Coryllus, care a domnit peste poporul sau în Dacia timp de 40 de ani. Vorbesc de Dacia veche, pe care se stie ca în prezent o stapânesc neamurile gepizilor.
74. Aceasta patrie, asezata în fata Moesiei peste Dunare este încinsa cu o coroana de munti cu numai doua trecatori: una pe la Boutae, iar cealalta pe la Tapae. Gotia aceasta, pe care cei vechi au numit-o Dacia, dar care acum se numeste Gepidia, precum am spus, era despartita la rasarit de roxolani, la apus de iazygi , la nord de sarmati si bastarni, iar la miazazi era fluviul Dunarea. Pe iazygi îi desparte de roxolani numai rîul Olt.
75. Si, fiindca am facut mentiunea despre Dunare, nu socotesc în afara de subiect sa dau cîteva indicatii despre acest stralucit fluviu. Izvorînd din tinuturile alamanice si primind dintr-o parte si din cealalta saizeci de afluenti de la izvor si pîna la varsarea în Pont, ca o sira a spinarii cu coastele fixate ca niste ostrete, este un fluviu urias, fiindca are o lugime de un milion doua sute cincizeci de mii de pasi. In limba besilor se numeste Mister, având în albia sa, unde este mai adânc, pîna la 200 de picioare. Acest rîu, mare între celelalte, le întrece pe toate în afara de Nil. Dar sînt de ajuns cele spuse despre Dunare. Sa ne întoarcem, cu voia Domnului, de unde am început digresiunea.
76. Dupa un lung interval, în timpul domniei împaratului Domitian, gotii temându-se de lacomia acestuia au anulat tratatul pe care-l încheiasera mai înainte cu alti împarati si au devastat malul Dunarii stapânit de mult timp de imperiul roman, ucigând soldatii romani si pe comandantii lor. Mai mare peste aceasta provincie dupa Agrippa era atunci Oppius Sabinus, iar principatul gotilor îl avea pe Diurpaneus. În acest timp gotii pornind cu razboi, romanii au fost învinsi. Lui Oppius Sabinus i s-a taiat capul, iar gotii, atacând cetatile si fortificatiile, au pradat posesiunile imperiului.
77. Împins de primejdia alor sai, Domitian a pornit în graba cu toate fortele sale spre lllyricum si, numindu-l pe Fuscus comandant suprem peste aproape întreaga armata imperiala si peste barbatii cei mai alesi, a strîns corabiile, le-a facut pod peste Dunare si a trecut împotriva armatei lui Diurpaneus.
78. Atuncii gotii n-au pregetat sa puna mâna pe arme. Chiar la prima ciocnire i-au învins pe romani si, generalul Fuscus fiind ucis au jefuit tot ce au gasit în taberele romane, în victorie ca si cum învingeau datorita norocului sefilor, i-au numit pe acestia nu simpli oameni, ci semizei, adica ansi. Genealogia lor o parcurg în cîteva cuvinte, aratând cine si din ce parinte s-a nascut, sau de unde îsi începe obîrsia si unde se sfîrseste, iar tu, care citesti, asculta-ma cu atentie, caci îti spun adevarul.
79. Asadar, printre acesti eroi, precum arata ei însisi în povestirile lor, cel dintâi a fost Gapt care l-a nascut pe Hulmul, iar Hulmul l-a nascut pe Augis. La rândul sau Augis l-a nascut pe cel ce s-a numit Amal, de unde vine obîrsia amalilor. Acest Amal a nascut pe Hisarna, iar Hisarna l-a nascut pe Ostrogota. Ostrogota l-a nascut pe Hunuil, iar Hunuil l-a nascut pe Athal, Athal l-a nascut Achiulf si pe Oduulf. Achiulf la fel l-a nascut pe Ansila si pe Ediulf pe Vultuulf si pe Hermanaric; iar Vultuulf a nascut pe Valaravan. Valaravan l-a nascut pe Vinitariu, iar Vinitariu pe Vandiliariu.
80. Vandiliariu l-a nascut pe Thiudemer, pe Valamir si pe Vidimir. Thiudimir l-a nascut pe Theoderic, Theoderic a nascut pe Amalasuentha, Amalasuentha, barbat fiindu-i Eutharic, a carui rudenie de neam si-a întarit-o, a nascut pe Athalaric si pe Mathesuentha.
81. Hermanaric, cel mai înainte numit, fiu al lui Achiulf, l-a nascut pe Hunimund, iar Hunimund l-a nascut pe Thorismund si Thorismund l-a nascut pe Berimud, iar Berimud l-a nascut pe Veteric. Veteric de asemenea l-a nascut pe Eutharic, care unit cu Amalasuentha a nascut pe Athalaric si pe Mathesuenta.Athalaric a murit în anii copilariei, iar Mathesuenta s-a unit cu Vitigis, cu care n-a avut copii. Acestia au fost adusi îndata de Belizariu la Constantinopol, iar Vitigis iesind din viata si din cele omenesti, patriciul Germanus, nepot de frate al împaratului lustinian, a luat-o în casatorie pe Mathesuenta si a trecut-o în rândul patriciilor, având de la ea un fiu tot cu numele de Germanus. Murind Germanus ea s-a hotarît sa ramâna vaduva. Iar cum sau în cel fel a fost distrus regatul amalilor, voi arata la locul potrivit.
82. Acum însa ne vom întoarce acolo de unde am început digresiunea si vom arata care a fost sirul neamului de unde am început si la ce hotar ne-am încheiat drumul. Istoricul Ablavius arata ca acolo, pe malul Pontului unde am spus ca ei au ramas în Scitia, acolo o parte dintre ei, care detineau partea orientala si erau condusi de Ostrogota, de la numele lui, sau de la faptul ca se gaseau în Orient, au fost numiti ostrogoti, iar ceilalti vizigoti, adica din partea occidentala.
83. Si fiindca am spus mai înainte ca dupa trecerea Dunarii, ei au trait cîtva timp în Mysia si Tracia, dintre urmasii lor a fost împarat si Maximin, dupa Alexander al Mameei. Caci iata ce spune Symmachus în cartea a V-a a istoriei sale: Maximinus Caesar, zice el, dupa moartea lui Alexander a fost facut împarat de catre armata, nascut fiind în Tracia din parinti de jos, dintr-un tata got cu numele de Micea, si mama alana, care se numea Ababa. El, dupa ce a domnit trei ani, în timp ce urmarea cu armele pe crestini, si-a pierdut totodata imperiul si viata.
84. Acesta, într-o zi pe când domnea împaratul Severus care tocmai serba ziua de nastere a fiului sau, a venit la armata ca tînar recrut, dupa ce îsi petrecuse anii ca pastor, la tara. Împaratul tocmai daduse niste jocuri militare, iar Maximin când le-a vazut, desi adolescent semibarbar, fiindca se pusesera premii, în limba parintilor sai, a cerut împaratului permisiunea de a lupta cu militarii pregatiti pentru concurs.
85. Severus admirându-i voinicia, - caci avea, pe cît se spune, o înaltime de peste opt picioare - a poruncit ca el sa se ia la lupta cu ordonantele, ca nu cumva militarii sa fie facuti de ocara din partea unui om necioplit. Atunci Maximin cu atîta usurinta a trîntit la pamânt 16 ordonante, încît n-a avut nevoie de nici un repaos pentru odihna în timpul luptei, i s-au dat premiile cuvenite si a fost înrolat mai întâi la cavalerie. Dupa trei zile, când împaratul a iesit la câmp, l-a vazut sarind dupa obiceiul barbar si a poruncit ofiterului sa-l struneasca precum cere disciplina romana. Dar tînarul ostas, întelegînd ca despre el vorbeste împaratul, a alergat la acesta si a început sa mearga pe jos înaintea împaratului, care mergea calare.
86. Atunci împaratul, dând pinteni calului care mergea la pas, l-a facut pe soldat sa alerge si el încoace si încolo, dupa ocolurile pe care le facea împaratul ca sa-l oboseasca pîna când, oprindu-si calul, i-a spus: Dupa aceasta alergatura mai vrei sa lupti, tracule? El a raspuns: cît poftesti, împarate! Astfel Severus, sarind jos de pe cal, a poruncit ca soldatul sa lupte cu soldatii cei mai odihniti. El a dat de pamânt cu sapte tineri dintre cei mai puternici, în acelasi fel ca si înainte, fara pauza între lupte si singur a fost premiat de Cezar cu bani de argint si o bratata de aur. Apoi s-a dat ordin ca el sa fie încadrat în prima unitate de garda a palatului imperial.
87. Sub Antoninus Caracalla afost gradat si, mariridu-si mereu faima prin faptele sale, prin sîrguinta sa, a fost avansat din grad în grad pîna la centurion. Totusi în timpul domniei lui Macrin a iesit din amata timp de trei ani si, având gradul de tribun, niciodata n-a dat ochii cu Macrin socotindu-l nedemn de a fi împarat, fiindca-si obtinuse tronul prin crima.
88. Apoi, sub Eliogabal, ca si sub fiul acestuia, Antonin, întorcîndu-se în armata si-a reluat gradul de tribun si, sub Alexandru al Mamaeei a luptat admirabil contra partilor. Dar acesta fiind ucis la Mogontiacum într-o rascoala militara, a fost el însusi facut împarat, prin alegerea armatei, fara sa fie consultat senatul. Dar toate faptele sale bune el le-a terfelit printr-una rea, aceea de a persecuta pe crestini si, ucis la Aquileia de Puppio, a lasat lui Filip domnia. De aceea, în cartea noastra am luat toate acestea din istoria lui Symmachus, ca sa aratam ca neamul despre care tratam a ajuns pîna la cele mai înalte demnitati în imperiul roman. Dar cauza cere sa reluam sirul povestirii de unde l-am lasat.
89. Neamul acesta a stralucit în chip minunat în acea parte unde-si duce viata, adica pe pamântul Scitiei la tarmul Pontului, stapânind în mod sigur atîtea tinuturi, atîtea parti ale marii, atîtea cursuri de ape. Sub dreapta sa s-a gasit adesea Vandalul, sub dajdie catre el a stat Marcomanul, în robia sa au fost adusi principii Quazilor. Pe când domnea peste romani Filip, mai înainte numit, care sigur înainte de Constantin a fost crestin împreuna cu fiul sau tot Filip numit, sub al doilea an de domnie a acestuia, Roma a împlinit 1000 de ani. Gotii, cum se întâmpla, suportând greu ca li s-au retras stipendiile, din prieteni au devenit dusmani ai Romei. Caci, desi traiau retrasi sub regii lor, erau totusi federati ai statului roman si primeau daruri anuale.
90. Ce sa lungesc vorba? Trecând atunci Ostrogota cu ai sai Dunarea, a devastat Moesia si Tracia. Contra lui, împaratul Filip I-a trimis pe senatorul Decius. Acesta venind, fiindca n-au putut fi alungati getii, a deblocat din armata soldatii si i-a trimis sa se ocupe de altceva, ca si cum din cauza lor trecusera gotii Dunarea si oarecum drept razbunare împotriva lor s-a întors la Filip. Dar soldatii vazîndu-se scosi din armata dupa atîtea necazuri au fugit indignati sa ceara ajutor lui Ostrogota regele gotilor.
91. Acesta i-a primit si, înflacarat de cuvintele lor, a strîns pe data pentru razboi o armata de 30.000 de ostasi ai sai, carora le-a adaugat si un numar de taifali si de astringi, precum si 3.000 de carpi, neam de oameni foarte potriviti pentru razboaie, care adesea au produs pagube romanilor, desi pe vremea lui Diocletian si Maximian i-a învins Galerius Maximinus Cezar si i-a supus statului roman. Adaugându-i, asadar, pe goti si pe peucinii din insula Peucis, care se gaseste aproape de varsarea Dunarii în Pont, i-a pus sub comanda lui Guntheric si Argaith, cei mai cunoscuti învatati ai neamului lor.
92. Acestia, trecînd îndata Dunarea si devastând pentru a doua oara Moesia, au atacat Marcianopolis, renumitul oras al Moesiei si, dupa ce l-au tinut sub asediu prelungit, l-au parasit contra unei sume de bani ce le-a fost data.
93. Si fiindca am numit Marcianopolis socotesc potrivit sa vorbesc pe scurt despre asezarea acestui oras. Caci l-a întemeiat împaratul Traian, pentru ca fiica surorei sale Marcia, pe când se scalda odata în fluviu care cu o mare limpezime izvoraste din oras si se numeste Potamus, vrând sa ia apa, din întâmplare i-a scapat în rîu vasul de aur pe care-l avea în mâna si, deci s-a scufundat din cauza greutatii metalului. Putin mai departe a aparut la suprafata, fapt nemaiîntâmplat, ca un vas gol sa se umple si sa se scufunde, pentru ca plin sa apara totusi plutind pe deasupra valurilor. Aflând acestea Traian s-a minunat si, crezând ca izvorul este locuinta unei zeitati, a dat orasului numele Marcianopolis, dupa numele surorii sale.
94. De aici, cum spuneam, getul îmbogatit prin banii primiti dupa lungul asediu, s-a reîntors acasa la ale sale. Dar vazându-l neamul gepizilor ca învinge pretutindeni si se întoarce încarcat cu prazi, cuprins de invidie, a luat armele împotriva rudelor, îti spun în cîteva cuvinte, daca vrei sa stii, cum sînt ruda getii cu gepizii. Trebuie sa-ti amintesti ce ti-am spus la început ca gotii, iesind din sînul insulei Scandza cu Berig regele lor, au fost dusi cu numai trei corabii pîna la tarmul de dincoace al Oceanului, adica în Gothiscandza.
95. Dintre aceste corabii, una, cum se întâmpla de obicei, mergînd mai încet, se spune ca a dat numele neamului, fiindca în limba lor lenes se numea gepanta. Asa s-a facut ca dintr-o porecla, un cuvînt nitel schimbat sa devina nume al gepizilor. Caci fara îndoiala acestia îsi trag obîrsia din neamul gotilor. Dar fiindca, asa cum am spus, gepanta înseamna ceva lenes, care întârzie, în locul poreclei gratuite a rasarit numele gepizilor, ceea ce nu mi se pare absolut fals, pentru ca ei sînt cam înceti la minte si cam grei la trup.
96. Asadar, acesti gepizi cuprinsi de invidie locuiau în provincia Spesis, pe o insula inconjurata de albia rîului Viscla, numita în limba lor Gepedoios. Acum, pe cît se spune, acea insula este locuita de ginta Vividaria, ei gasindu-se pe niste pamânturi mai bune. Acei vividarii, ca un azil format din mai multe neamuri, s-au constituit, cum sînt cunoscuti acum, într-un singur neam.
97. Deci, precum spuneam, Fastida, regele gepizilor, punînd în miscare un neam linistit, si-a întins hotarele pamântesti cu armele. El a nimicit pe burgunzi aproape complet si a supus alte cîteva neamuri. Pe goti i-a provocat rau, calcând legaturile de rudenie si, purtat de o mândrie desarta, a început sa-si mareasca tara cu tinuturi noi, dar a rarit-o de locuitori.
98. Trimitând soli la Ostrogota în stapânirea caruia se gaseau, atî ostrogotii, cît si vizigotii, adica ambele neamuri ale aceluiasi popor, determinat de faptul ca era închis de munti prapastiosi si strîmtorat de paduri dese, a cerut din doua una: sau razboi, sau spatiu întins pentru tinuturile sale.
99. Atunci Ostrogota, regele gotilor, cu caracter integru, a raspuns solior ca se teme de un astfel de razboi, ca i se pare aspru si chiar criminal sa ridice armele împotriva rudelor, dar teritorii nu cedeaza. Ce mai vorba? Gepizii navalesc cu razboi contra lor, si, ca sa nu fie socotit mai slab, s-a pus în miscare si Ostrogota cu armele, întîlnindu-se lânga cetatea Galtis, pe lânga care curge rîul Auha. Acolo batalia s-a dat cu mare putere de ambele parti, fiindca erau asemenea si în arme si în felul de lupta; dar cauza mai dreapta si vivacitatea spiritului au fost de partea gotilor.
100. În sfîrsit, noaptea a pus capat vîrtejului si gepizii au început sa dea semne de slabiciune. Atunci Fastida, regele gepizilor, lasând pe ai sai prada dezastrului, s-a întors în graba în patria lui cu atît mai umilit de înfrângerea rusinoasa, cu cît fusese înainte mai plin de mîndrie. Gotii s-au întors victoriosi, multumiti de retragerea gepizilor, si au trait fericiti în pace în patria lor, cît timp Ostrogota le-a fost conducator. |
[inapoi]