|
301. Cît despre acest Mundon, coborîtor din neamul de odinioara al lui Atila, fugind de neamul gepizilor peste Dunare, dupa ce a cutreierat locuri necultivabile si fara muncitori ai pamântului, a strîns pe multi hoti de vite, banditi si raufacatori din toate partile, apoi a ocupat turnul numit Herta, asezat pe malul Dunarii, si acolo, într-un mod barbar pradând pe vecini, s-a tacut rege al tâlharilor sai. Dar pe când acesta ajunsese într-o situatie disperata si nu stia cum sa se salveze, i-a venit în ajutor Petza, care l-a scos din mâinile lui Savinian si l-a supus regelui sau Theodoric, cu toate multumirile de rigoare.
302. Nu mai putine trofee de biruinta a obtinut prin Ibba împotriva francilor, ucigând în lupta pe teritoriul Galiilor mai mult de 30.000 de franci. Pe Thiudis, urmasul sau, dupa moartea ginerelui Alaric l-a facut tutorele nepotului Amalaric la domnia Spaniei. Acest Amalaric, înca în adolescenta atras în cursele francilor, si-a pierdut viata odata cu domnia. Dupa el, însusi Thiudis tutorele sau, punând mâna pe domnie, a alungat din Spanii pe francii care-i subminau autoritatea si cît a trait a tinut pe vizigoti sub conducerea sa.
303. Dupa el a ocupat scaunul domniei Thiudigisglosa, care n-a domnit mult, caci a pierit ucis de ai sai. Lui i-a urmat Agil, care are în prezent domnia. Dar contra lui s-a ridicat Atanagildus sustinut de puterea romana prin patriciul Liberius. Si n-a fost în imperiul de apus vreun neam care, cît timp a trait Theodoric, sa nu-i slujeasca acestuia fie ca prieten, fie ca supus.
304. Dar ajuns la batrânete, când si-a dat seama ca în curând va parasi aceasta lume, convocând pe comitii goti si pe alti fruntasi ai neamului sau, a rânduit ca rege pe Athalaric, copil în vârsta de zece ani, fiu al fiicei sale Amalasuenta ramas orfan de tatal sau Eutharic, si le-a recomandat pe cale testamentara sa respecte pe rege, sa iubeasca senatul si poporul roman, iar cu împaratul de rasarit sa traiasca în pace si sa-l socoteasca al doilea dupa Dumnezeu.
305. Cât timp regele Athalaric si mama lui au trait, respectând aceste recomandari au domnit în pace aproape opt ani. Iar francilor, desi acestia nu sperau ceva de la domnia unui copil, ci o dispretuiau si cautau chiar sa se pregateasca de razboi, pentru ca tatal si bunicul ocupase Galiile, le-a retrocedat totusi tinuturile galice. Dar în restul posesiunilor s-a mentinut linistea si pacea. Pe când Athalaric se apropia de speranta tineretii, atît adolescenta sa, cît si vaduvia mamei sale ie-a pus sub ocrotirea împaratului de rasarit, dar în scurt timp prea nefericitul, prevenit de o moarte timpurie, s-a despartit de cele omenesti.
306. Atunci mama, ca sa nu fie dispretuita de goti pentru ca era femeie, gândindu-se ce sa faca, l-a primit ca ruda pe varul sau Theodat din Tuscia, unde ducea viata de particular în casa proprie, si l-a asezat !a domnie. Acesta, dupa cîtva timp uitând de rudenie, a luat-o din palatul de la Ravenna si a exilat-o într-o insula din lacul Bulsinian. Aci, dupa foarte putine zile de restriste, a fost strangulata în baie de slujbasii lui.
307. Când a auzit aceasta Justinian, împaratul de rasarit, a ramas descumpanit, fiindca uciderea protejatilor sai era oarecum o insulta ce i se aducea lui. În acelasi timp când a auzit ca patriciul sau foarte credincios Belizariu a repurtat un mare triumf împotriva vandalilor din Africa, a poruncit aceluiasi biruitor sa plece, cu armele înca ude de sânge din lupta cu vandalii, la razboi contra gotilor.
308. Acest comandant foarte prevazator a socotit ca nu poate supune poporul getilor decît daca ocupa mai întâi Sicilia, baza lor de aprovizionare. Si în primul rând aceasta a facut. Intrând îndata în Sicilia, gotii care se gaseau în orasul Siracuza, vazând ca n-au nici o putere s-au predat de bunavoie lui Belizariu, împreuna cu conducatorul lor Sinderith. Asadar dupa ce conducatorul roman a cucerit Sicilia, Theodat aflând aceasta a trimis pe ginerele sau Evermud de paza la strîmtoarea care se gaseste între Campania si Sicilia, unde din sînul marii Thyreniene valurile se rostogolesc în Adriatica.
309. Acolo a ajuns Evermud si si-a asezat tabara în cetatea Regium. Vazând ca situatia alor sai se agraveaza repede, a trimis în tabara romanilor învingatori o solie dintre slujitorii sai cei mai de încredere care, cazând la picioarele lui Belizariu si-au exprimat dorinta de a sluji poporului roman. Armata gotilor simtind aceasta, prin strigate l-a declarat suspect pe Theodat, a cerut sa fie alungat din domnie si sa fie înaltat rege conducatorul ei Vitiges, care fusese armasul lui Theodat.
310 Si asa s-a facut. Vitiges, ridicat în domnie pe câmpiile Barbarice, intra în Roma si trimite la Ravenna pe cei mai fideli barbati sa-i ia viata lui Theodat. Sosind, acestia îsi îndeplinesc însarcinarea si-l ucid pe Theodat, iar un sol trimis de rege (Vitiges era în câmpiile Barbarice) anunta popoarelor evenimentul.
311. Între timp armata romana trecând prin strîmtoare ajunge în Campania, ocupa orasul Neapole si intra în Roma de unde plecase la Ravenna cu câteva zile înainte regele Vitiges, care luase în casatorie pe Mathesuenta, fiica Amalasuenthei, nepoata a regelui Theodoric. Si pe când el petrecea la palatul din Ravenna desfatat de noua casatorie, armata imperiala plecând de la Roma a invadat locurile fortificate din ambele Tuscii. Vitiges aflând aceasta prin soli, trimite o ceata de goti bine înarmati sub comanda lui Hunila la Perusia.
312. Pe când voiau sa înfrânga printr-un lung asediu pe cornitele Magnus, care se gasea acolo cu o mica armata, ei însisi au fost înfrânti si nimiciti de o armata romana venita pe neasteptate. Auzind Vitiges aceasta, ca un leu furios aduna toata armata gotilor si iesind din Ravenna, supune fortaretele romane unui lung asediu. Dar îndrazneala fiindu-i zadarnica dupa patrusprezece luni de asediu al orasului Roma, a fugit si s-a pregatit sa atace Arminium.
313. Fiind si aici înfrânt si pus pe fuga, s-a retras la Ravenna. Dar si aci fiind la fel de repede învins, s-a predat învingatorului împreuna cu sotia sa Mathesuentha si cu avutiile regale. Si astfel, pe faimosul regat si pe prea viteazul neam multa vreme domnitor l-a biruit pâna la urma împaratul Justinian, învingatorul diferitelor neamuri în anul aproape al doua mii treizecelea, ajutat de prea devotatul consul Belzariu. Iar pe Vitiges ducându-l la Constantinopol l-a cinstit cu demnitatea de patriciu. Acolo, dupa ce a ramas mai mult de doi ani în cinstea si afectiunea împaratului, l-a gasit sfîrsitul vietii.
314. Pe sotia acestuia Mathesuentha împaratul a casatorit-o cu fratele lui, patriciul Germanus. Din acestia, dupa înhumarea lui Germanus s-a nascut un fiu cu acelasi nume Germanus. În acesta, neamul aniciilor, unit cu obîrsia amalica, ajutorul Domnului promite speranta ambelor neamuri.
315. Aceasta a fost, pîna acum, originea getilor si nobletea de neam a amalilor, ca si faptele barbatilor viteji. Acest neam demn de lauda a cedat unui principe si mai laudabil si s-a supus unui conducator mai viteaz, a carui faima nu va înceta în nici un veac si la nici o vârsta, iar victoriosul si triumfatorul împarat Justinian, precum si consulul Belizariu, vor capata numele de Vandalicul, Africanul si Geticul.
316. Tu, care citesti acestea, sa stii ca eu am urmat scrierile înaintasilor si, din întinsele pajisti ale lor, am cules cîteva flori, clin care voi împleti, dupa puterea priceperii mele, o cununa pentru cel ce o cauta. Si sa nu creada cineva ca, în favoarea neamului mai înainte aratat, pentru ca-mi trag obîrsia din acel neam, am adaugat ceva în plus peste cele aflate sau citite. Pe de o parte n-am cuprins toate cîte sînt scrise sau aratate despre ei însisi, iar pe de alta parte cele expuse nu sînt atît spre lauda lor, cît spre lauda celui ce a învins. |
[inapoi]