Fara nici un dubiu, istoria scrisa incepe cu Homer. Desi a trait in secolul al VIII-lea anterior, faptele pe care le rela-teaza fac parte din mileniul al doilea, iar Homer le-a cules din traditiile orale si le-a expus in cele doua nemuritoare opere, Iliada si Odheea. Vorbind nu numai despre Achei si Troieni, ci si de Tracii veniti in ajutorul cetatii ase-diate, epopeile homerice au devenit o pretioasa sursa de informatie. Astfel, Homer a ajuns sa fie nu numai primul mare poet, cisi, intr-o oarecare masura, primul nostru istoric. De aceea, o analiza amanuntita a scrierilor sale, din punct de vedere istoric, im literar, este nu numai utila, ci si obligatorie.

Dupa cum se stie, in spatiul tracic epoca bronzului coincide cu epoca de inflorire a civilizatiei myceniene.
O vreme s-a crezut ca Homer, in Iliada, vorbeste despre vremea Acheilor ca despre o epoca de aur, o epoca pierduta, la care omenirea avea sa viseze intotdeauna. S-a crezut ca poetul a proiectat in trecut, prin imaginatia sa prodigioasa, o lume eroica cu dimensiuni legendare, inventand o civili-zatie fictiva. Sapaturile efectuate de IIeinrich Schliemann la Troia, Mycene si Tyrint aveau sa demonstreze peste milenii ca poetul n-a inventat o lume fabuloasa si nu a exagerat cu nimic. in mormantul cel mai important, descoperit nu departe de cetatea de la Mycene, s-a gasit si „Tezaurui lui Atreu", de o rara valoare. Astfel, eroii lui Homer au capatat o atestare reala si cetatea, prin proportiile ei, prin marimea blocurilor de piatra ale zidurilor, considerata de Greci ca opera a ciclopilor, a capatat dimensiuni umane.

Anterior si paralel cu aceasta civilizatie myceniana a existat o civilizatie traca. E semnificativ faptul ca cel mai mare poet al antichitatii, ca si primul si cel mai mare istoric al acelor vremi, Herodot, devenit parintele istoriei, scrutand universul lumii vechi, avea sa consacre numeroase capitole din operele lor Tracilor. Prin aceasta dubla imagine a Tracilor, se dovedeste inca de la inceput importanta si rolul pe care acest neam l-a jucat in zorii istoriei europene.

In Iliada, ca si in Odiseea, intalnim primele stiri care ne ingaduie sa re-constituim imaginea popoarclor de la sfarsitul mileniului al doilea. Aceste stiri au si caracter documentar. Razboiul troian nu este numai un pretext poetic, ci o realitale istorica, in care se arata cuni Acheii infrunta pe vechii locuitori ai Greciei. Epopeea homerica surprinde apoi momentul expansi-unii „grecesti", dupa inradacinarea elementului acheian pe continent, prin colonizarea insulelor arhipelagului locuit pana atunci de alte neamuri, si pe coastele Asiei Mici, ajungand chiar in Creta, pe la sfarsitul civilizatiei minoice. Scrierea lineara B ale carei texte apartin secolelor XV—XII ante-rioare, inregistreaza un dialect grecesc. incercarea Acheilor de a patrunde spre nord, catre Propontida (Marea Marmara) si spre est, spre coastele Asiei Mici, se izbeste de existenta Troiei si a aliatilor sai, neamuri trace sau de origini diferite.

Iliada incepe prin a prezenta o imagine a lumii achee si a vietii de atunci. in ea sunt resuscitate figuri si faple ale lumii apuse, o lume eroica, populata de personaje divine si semidivine, cu alte cuvinte o lume mirifica. Acheii, Troienii si aliatii lor capata platose de bronz, coifurile lor sunt de asemenea de bronz, ca si varfurile lancilor si placilor cu care sunt captusite scuturile. Aurul si argintul amplifica stralucirea armelor, scanteietoare sub razele lui Phoebus-Apollo, care asista din inaltul cerului sau participa el insusi la aceasta crancena inclestare dintre popoarele pelasgo-trace si Achei. Pentru Homer nu exista nici o diferenta pe planul civilizatiei intre Troieni si asa-zisii Greci, precum nici intre aliatii unora si altora. Aceasta egalitate probeaza in mod clocvent nivelul atins de civilizatia traca, in tot spatiul sau din mijlocul caruia, la un moment dat, a luat o mai mare dezvoltare zona greceasca, prin sinteza trecutului si contributiile noi ale poporului grec. Homer isi imagi-neaza eroii in posesia unor bogatii fabuloase.

In cantul al II-lea al Iliadei sunt enumerate popoarele care iau parte la razboiul troian si sefii lor. Sub comanda marelui Achile se afla Mirmidonii, Acheii si Elenii din „Pelasgicul Arges". Scriitorul Pausanias confirma men-tiunea homerica. Argosul este considerat pelasgic, iar orasul a fost fundat de capetenia pelasgica Inachus si dezvoltat de fiul sau, Phoroneus si apoi de nepotul, Argo. Cetatea Argos s-a aflat in fruntea unei ligi politico-religioase a oraselor doriene din Peloponez.

In Troia, Hector are aliati de mai multe neamuri, care nu vorbesc cu totii aceeasi limba. Dardanii sunt sub comanda lui Eneas. Locuitorii din Zeleea, sub comanda lui Pandoro, fiul lui Licaon, sunt arcasi vestiti, care au primit arcurile chiar de la Apollo. Desi nu se spune nimic in legatura cu originea acestora, faptul ca sunt arcasi sub protectia lui Apollo ingaduie ipoteza ca ar fi descendenti ai triburilor trace, care au traversat Bosforul, venind din spatiul tracic cu cateva secole inainte de razboiul troian.

Triburile pelasge, cu capitala la Larissa, au ca sefi pe Hippothoos si pe Pylaios, care se trag din Ares, amandoi fiind fiii lui Leto. Dupa Emil Condurachi nu ar fi vorba de Larissa din Thessalia, ci de o alta localitate carc s-ar afla in Asia Mica. Ramane de aratat insa unde.

Descrierea homerica continua apoi cu Tracii din Hellespont, de sub con-ducerea „eroului Pirco" si a lui Acamas. Ciconii, trib tracic, il urmeaza pe seful lor Eufemio, fiul lui Trezemo, „eroul iubit de Zeus". Peonii se afla sub conducerea lui Pirecmes, au arcuri si vin de pe malurile raului Actios (Vardarul de azi). Pe Paflagoni, care vin din tara Enetilor (Tracilor), ii conduce Pilemon, iar Forcis merge in fruntea Frigienilor. Licienii asculta de Sarpedon si de ilustrul GIaucon. Mysii erau condusi de Cromis.

Homer nu face nici o discriminare intre lumea greaca si aceste neamuri. Fiecareia dintre ele si fiecarui sef de trib sau de uniuni de triburi, Homer le atribuie cate un epitet: Viteaz, Imma Neimblanzita, Divinul, epitete pe care le gasim atribuite in egala masura sefilor achei, precum si sefilor tro-ieni si ai aliatilor acestora. O singura data Homer socoteste ca „barbara" limba Carienilor, care veneau din Milet, de pe malurile Meandrului, voind prin aceasta sa afirme ca Grecii si Troienii n-o intelegeau, dar nicidecum ca limba carienilor ar fi fost astfel considerata.

O parte din aceste popoare vor aparea din nou in cantul al XVII-lea, consacrat luptelor din jurul cadavrului lui Patrocle. Pontiu Hector, cel mai valoros luptator troian, vecinii si aliatii Troiei sunt „aliati stralucili". in timpul bataliei, seful Pelasgilor, Hyppottoos, fiul lui Leto, incearca sa ta-rasca trupul lui Patrocle spre zidurile Ilionului, dar Ajax ii strapurge casca de bronz cu lancea, al carei varf patrunde in teasta regelui pelasg si acesta isi da sufletul, depaite de Larissa. Mai inainte, in cantul al XVI-lea, se spune ca Patrocle il omorase pe Divinul Sarpedon, cel mai iubit dintre oi.meni de catre Zeus, iar Glaucon, tovarasul regelui Lyceeen, implora ajutorul lui Apollo pentru a-i da putere ca sa apcre cadavrul lui Sarpeden. Tot in luplcle din jurul cadavrului lui Patrocle, Eneas, fiul unei zeile, il ucide pe Leociito, iar prietenul acestuia ii razbuna moartea, doborandu-l pe Apisaon, fiul lui Hipasos, „care venea din tinuturile fertile ale Peoniei". O dovada ca Tracii sunt considerati cel putin egalii Grecilor o constituie episodul din cantul al VI-lea din .lliada, in care regele trac Licurg il infrunta chiar pe zeul Dionisie, silindu-I sa se arunce in mare.

Dolon, trimis de Hector sa spioneze tabara greceasca, cum se spune in cantul al X-lea, este prins de Diomede si Ulysse, care-i cer sa Ie indice locul pe care il ocupa aliatii Troienilor si sa le spuna daca acestia au pus oameni de veghe. Dolon insira urmatoarele neaniiiri: „Pe marginea marii stau Carienii si Peonii, cu arcuri curbe, precum si Lelegii, CicoBii si „Divinii Pelasgi". Urmeaza dupa aceea tabara Lycienilor, a Mysilor orgoliosi, a Frigienilor, a Meonilor, iar intr-o latura, tabara Tracilor, in frunte cu regele Rhessos, care avea cei mai frumosi cai vazuti vreodata, „mai albi ca zapada, mai iuti ca vantul". Carul de lupta al regelui trac este impodobit in intregime cu placi de aur sau de argint, iar armele lui sunt de aur stralucitor, minunat lucrate, arme pe care uici un muritor nu le are, ci numai zeii. Diomede si Ulysse il ucid pe Dolon si, ca niste talhari, se hotarasc sa-i fure caii lui Rhessos. Se strecoara in tabara adversa, Ulysse fura caii, in timp ce Diomade ucide mai multi Traci, si chiar pe regele acestora, dupa care, la sfatul bunei zeite Athena, care patronase hotia, se retrag in ordine. Ajunsi in tabara greceasca, batranul Nestor se minuneaza de frurnusetea cailor si-i intreaba pe cei doi daca nu cumva au primit un dar al zeilor, pentru ca — spunea Nestor — „n-am vazut si n-am intalnit niciodata cai ca acestia." Valoarea cailor regelui trac este atat de mare, incat Diomela si Ulysse resping cererea lui Dolon de a-l lasa in viata in schimbul aurului, bronzului si fierului pe care le avea acasa si pe care parintii acestuia le-ar fi oferit ca rasplata. Dar bunii Greci sunt nemilosi si resping aceasta oferta, ucigandu-l miseleste.

In Odiseea, in cantul al IX-lea, dupa razboiul troian, pornind cu corabiile spre casa, vantul il impinge pe Ulysse spre tara traca a Ciconilor. Se vorbeste de o cetate, Ismaros, pradata de Greci, dar Ciconii ii ataca, provocandu-le grele pierderi. Un amanunt foarte important care-i caracterizeaza pe Traci si civilizatia lor evoluata, dar si arta razboiului, este msaj.iunea pe care o face Homer ca Ciconii stiau sa lupte calare. In timpul razboiului troian, numai Tracii stiau sa lupte calare, toti ceilalti fiind pedastri sau luptand in care de lupta. Tot in acest cant in se mai dau unele indicatii in legatura cu bogatia si divinitatile feroce. Astfel, Apollo era zeul tutelar al cetatii Ismaros, iar Maron, care slujea acestui zeu, il cinsteste pe Ulysse cu sapte talanti de aur frumos lucrati, un vas de arginft si douasprezece amorfe pline de vin curat, dulce si parfumat, pe care-1 beau zeii, vin cu care apoi avea sa-l imbete pe Polifem.

Din exemplele citate din Iliada si Odisseea se pot trage unele concluzii interesante. Astfel, in primul rand rezulta ca Tracii, ca si ceilalti aliati ai Troienilor, care locuiau ia Asia Mica, au venit din spatiul tracic si sunfc prezentati in Iliada ca luptatori cu calitati egale luptatorilor Greci. In al doilea rand, unele neamuri trace apar ca excelente manuitoare ale arcului. Aceasta arma de vanatoare si da lupta a fost cunoscuta de toti oamenii ajunsi la o anumita treapta de civilizatie. Arcul insa este mai mult folosit ca o arma de vanatoare. Chiar si in Iliada, Grecii manuiesc de obicei in lupta lancea si spada, rareori arcul, in timp ce triburile Trace se folosesc de arc cu mare iscusinta. Aceasta trasatura specifica multor luptatori traci se datoreste faptului ca ei erau in legatura cu Cimerienii pastori si calareti, si arma lor preferata era arcul folosit la vanatoare, cat si la lupta. In mina unui calaret iscusit, arcul devine o arma redutabila in fata careia un pedestras nu poate rezista. In permanenta vecinatate cu triburile de pastori nomazi din rasarit, care foloseau arcul, si locuitorii spatiului carpato-dunarean au fost constransi de imprejurari sa foloseasca aceasta arma, chiar si mai tarziu, pe cand Romanii au inlaturat arcul pe mai multc secole din obisnuita panoplie a razboiului. Geto-Dacii si urmasii acestora vor folosi cu mare maiestrie arcul. Neindemanarea Romanilor in utilizarea arcului, ca si lipsa unei calarimi numeroase, explica printre altele caderca politica a Imperinlui roman, care nu i-a putut supune pe Parli, deoarece acestia erau buni calareti si arcasi, si nici nu au rezistat invaziilor navalitorilor, cand au aparut la frontierele Europei. Nefolosind asa cum trebuie aceste unitati de calareti, nici Romanii, nici Grecii nu aratau mult interes pentru crcsterea si selectarea raselor de cai, cata vreme in mitologia traca si greaca apar mentiuni despre amazoanele care cresc caii de Istru si despre Tracii care se ocupa cu cresterea hergheliilor de cai.

Stralucirea si bogatia lumii trace din poemele homcrice nu stau cu nimie mai prejos de cele ale Grecilor. Bogatiile regelui Rhessos sunt fabuloase s» nici unul dintre regii prezenti pe campurile de bataie, de sub zidurile Hionului, nu arata ataia stralucire. Dupa descoperirile de la Mycene si Tyrint care au impresionat mult pe istorici, Vasile Parvan considera ca o datorie a arheologilor aparlinand spatiului tracic sa faca investigatii si sapaturi, iar prin rezultatele dobandite sa ilustreze, cu probe materiale, stralucirea civilizatici trace din epoca bronzului. Pana acum, cu cele doua sute de descoperiri arheologice de dupa razboi in Dacia si dupa descoperirea obiectelor de aur din tumulii traci din Romania si Bulgaria, recent expuse la Paris, s-au adus deja suficiente marlurii concrete, care sa confirme descrierile facute de Homer, desi multe din acele descoperiri expuse dateaza dintr-o epoca mai tarzie.

Si pe plan spiritual se stabileste o egalitate intre cele doua taber e in lupta prin simpatiile pe care divinitatile le manifesta fata de Troieni si fata de ' Greci. Zeus arbitreaza confruntarea dintre Achei si Troieni, dar ceilalti zei participa ei insisi la lupte. Hera, despre care izvoare mai tirzii vorbesc ca despre o zeitate pelsagica, este de parte Grecilor, ca si Athena. Ares insa, divinitaie de origine traca, este de partea Troienilor. La fel Apollo este zeul care da ajutor Troienilor si aliatilor lor. Faptul ca Apollo isi manifesta sim-patia fata de aliati nu este intamplator. Cultul lui Apollo a fost imprumutat de Greci de la populatia autohtona traca. Faptul ca in timpul luptelor Apollo foloseste arcul, arma prin excelenta traca, arata ca el este o divinitate traca.

Despre Pelasgi, Homer spune ca locuiau in vremea razboiului troiaa, pe coasta Asiei Mici, in fata Helespontului, dar ca nu disparusera complet nici din Grecia continentala. in orice caz, puterea Pelasgilor scazuse in acea epoca si ei pierdusera controlul asupra continentului, iar Argosul si Argolida, odinioara pelsagica, devine patria Acheilor, care dezvolta la Mycene si Tyrint o noua putere.

Razboiul troian reprezinta in realitate, o confruntare decisiva intre vechii iocuitori ai Greciei si Asiei Minore si noii veniti, care voiau sa stapaneasca Grecia continentala si arhipelagul din Marea Egee, Razboiul troian inseamna lupta de suprematie in lumea egeo-mediteraneana. Popoarele mai vechi din aceasta regiune, inrudite intre ele, se coalizeaza incercand sa puna o stavila cresterii impetuoase a puterii Acheilor. Desi Troia a fost distrusa si arsa, luptele date sub zidurile ei i-au impiedicat pe Greci sa-si extinda sta-panirea mai spre nord si sa patrunda in Marea Neagra, unde abia in secolul al VIII-lea va incepe colonizarea greceasca.

Pe langa aspectul economic si politic al acestui razboi, se mai desprinde din poemele homerice si un proces etnologic insemnat. Egalitatea intre cele doua tabere, amestecul zeilor in mod nedisimulat sugereaza un proces de osmoza care avusese loc intre populatia autohtona greceasca si noii veniti. Acelasi fenomen de osmoza se petrece si in formarea mitologiei grecesti, care asimilase mitologia pelasgica. in Iliada se relateaza cum in timpul lup-telor, Achile, cel mai stralucit reprezentant al Acheilor, se roaga lui Zeus din Dodona, care este insotit de epitetul „pelasgicos". Divinitatea suprema a Grecilor, Zeus din Dodona nutreste insa sentimente de simpatie pentru Troieni. EI daruise lui Tros niste cai nemuritori in schimbul lui Ganimede, rapit pentru a servi la masa zeilor. Cu toate acestea divinitatile pelasgotrace sunt adoptate si de Greci, carora li se adreseaza cu rugaciuni. Se observa deci cum razboiul troian marcheaza o faza si traseaza o linie istorica in formarea poporului grec. Caderea Troiei reprezinta simbolul unei lumi care moare la sfarsitul mileniului al doilea anterior si aparitia unui nou popor, care triumfa in Grecia continentala, cu alte cuvinte triumful Grecilor asupra Pelasgilor. Acestia nu dispar complet din istorie, caci autorii greci ii vor aminti ca locuitori autohtoni ai unor regiuni ale Greciei continentale si ai unor insule din arhipelaguri.

Unul dintre cele mai interesante aspecte din relatiile intre lumea greaca si traca in epoca homerica il reprezinta structura Iliadei si Odiseei. Lingvistul comparativist roman, prof. Cicerone Poghirc, a atras de curand atentia asupra unor apropieri tematice si tipologice intre popoarele homerice si epica populara romaneasca, aceasta din urma fiind pastratoarea nu numai a unor teme comune europene, dar si a unor motive, care pot fi socotite ca fiind specifice lumii trace. Odata cu asimilarea etnica a neamurilor din Peninsula Haemusului, in Greda continentala are loc si o asimilare pe plan spiritual prin preluarea de catre Greci a unor zeitati trace si a unor motive epice. Subliniem cateva din concluziile la care a ajuns Cicerone Poghirc. De pilda, un motiv care poate fi gasit pe o arie foarte intinsa, este acela al rapirii turmelor de vite. Achile, regele unor triburi din nordul Greciei, deci in vecinatatea Tracilor, ii raspunde lui Agamemnon, in Iliada, in cantul I, ca Troienii nu le-au facut nici un rau, nu le-au rapit turmele de vite, ca sa aiba un motiv serios sa lupte impotriva lor.

Sunt insa unele teme care, prin coincidenta dctaliilor, ingaduie apropi-erea intre poemele homerice si folclorul romanesc. Tema calului nazdravan care-si salveaza stapanul, intalnita in Iliada, in cantui al XIX-lea, o intalnim si in baladele romanesti Toma Alimos, Miul Cobiul, Corbea etc. Este adevarat ca aceasta tema se intalneste si la alte popoare ariene si neariene, dar intre motivul din Iliada si folclorul romanesc exista unele evidente ase-manari de amanunt. In .Iliada si in poezia romaneasca, faimosul cal este un dar facut de tatal eroului. Apoi, calul prezice moartea stapanului. ,,CaluI lui Achile se numeste Malios, nume grecesc, dar inrudit cu epitetul Balu din aromana si Balan din dacoromana".

Alte coincidente remarcate de Cicerone Poghirc se refera la familia gen-tilica a lui Priam, care numara cincizeci de fii. Acelasi numar il intalnim in ciclul lui Novae din folclorul romanesc. Apropierea capata un sens si mai adanc daca ne gandim ca Troienii sunt inruditi cu Traco-Frigienii.

Un alt motiv este acela al eroului care lupta cu o apa, intruchipare a unei divinitati dusmanoase. Achile lupta cu raul Scamandru iar lovan-Iorgovan cu apele Cernei, nume ce vine de la tracicul Tsierna si nu de la alte neamuri, cum unii slavisti s-ar grabi sa o arate. De asemenea, resemnarca lui Achile in fata mortii este o atitudine intalnita si la eroul Miorilei din folclorul ro-manesc. 0 alta apropiere stabileste profesorul Cicerone Poghirc intre Odi-seea si ciclul Unchefii sau Mosneagul. Tema sotului intors din razboi, in momentul in care sotia este gata sa se recasatoreasca, o mai intalnim si la alte popoare ariene sau neariene. Dar, intre Odiseea si poezia populara romaneasca exista alte asemuiri de amanunt surprinzatoare : ,,ratacirile eroului dureaza zece ani, recunoasterea sotilor se face dupa niste semne, pedepsirea vinovatului se face cu ajutorul arcului, intalnirea eroului cu tatal sau are loc in vie, vechi simbol al generatiilor".

Aceste concordance de amanunt sunt o dovada ca unele teme pe care Ie intalnim in Iliada si Odiseea sunt teme arhaice de origine pelasgo-traca, iar pastrarea lor in folclorul romanesc demonstreaza existenta unui fond comun tracic, care s-a perpetuat peste milenii, fond mostenit si de Greci de la populafia autohtona, cat si de alte popoare din Europa sud-estica.

Daca ne referim la profilul spiritual al Tracilor prezentati de Homer, care nu face deosebire intre lumea traca si greaca, constatam totusi unele nuantari care-i avantajeaza pe Traci. Achile este tipul eroului militar, al razboinicului prin definifie, gata sa porneasca la batalie daca i se fura o turma de vite sau daca poporul peste care domneste este frustrat cu ceva de vecinii sai. Limbajul sau din primul cant al Iliadei este aspru, brutal. Dupa spusele lui Agamemnon, lui ii plac certurile, luptele si incaierarile. Achile era din nordul Greciei, dintr-un tinut muntos, in timp ce Agamemnon, regele My- cenei, fauritoarea rafinatei civilizafii din mileniul al II-lea, era Atrid. De partea cealalta este Hector, viteazul, divinul, cum il numeste Homer, cel mai uman dintre eroii de prima marime care apar in Iliada. Este sensibil, scena despartirii sale de Andromaca fiind una din cele mai frumoase episoade ale epopeii, prin duiosia ei. In final, Hector este plans de Andromaca si He-cuba, mama sa, iar ultima care-l jeleste este Elena. lata ce spune femeia din pricina careia Hector a murit: ,,ln douazeci de ani care-au trecut de cand mi-am parasit tara ca sa vin aici, niciodata n-am auzit din gura ta vorba urata"... Hector a fost singurul om care s-a purtat ireprosabil cu fe-meia pe care toti Troienii o invinuiau pentru nenorocirile abatute asupra IIionului. Acest elogiu al sensibilitafii si cavalerismului care-l caracterizeaza pe Hector este facut de o reprezentanta a aristocratiei myceniene, iar Hector este un erou al lumii pelasgo-trace.

O mare opera menita sa-l zguduie pe spectator sau pe cititor nu putea sa se termine in sunete de cimpoi. Iliada, cea mai frumoasa si mai realizata din-tre epopei se incheie cu moartea lui Hector, eroul care se lupta pentru a-si apara patria. El, omul care nu a facut rau nimanui, parintele atent si soful ideal, este tarat de netrebnicia altora in fafa mortii. Isi accepta destinul fara cracnire si cade prada acestei soarte absurde. Toate atributele date de Homer eroului sau au o semnificalie profunda. Hector descinde dintr-o lume pe care Grecii, secole de-a randul, dupa incheierea razboiului troian, o privesc cu admiratie si respect, pentru cuceririle realizate de ea pe plan uman si spi-ritual.

Un alt personaj important al razboiului troian este Enea. Asa cum reiese din Iliada si Odiseea, Enea era coborator din lumea Dardano-Traca, intemeietoareaTroici, dupa cum o arata legendelesi tradifia. Cand Schliemann a dezgropat comorile arheologice de la Troia, s-a constatat ca ceramica era la fel si pe malul tracic, si pe malul asiatic al Helespontului. Este adevarat ca nu s-a pastrat o etnie unitara si pura a Troienilor in toate timpurile, dupa cum o declara O. Sclnader.

Asa cum apare in Iliada, Enea ar putea sa fie identificat in linii mari, pornind de la recunoasterea unor elemente de cultura tracica de la Troia zisa VII b2. El era, dupa Homer, seful Dardanilor care locuisera undeva in regiunea de sud a Serbiei de azi. Cliiar si stramosii lui indica aceasta ori-gine : Anchise, Capis, Assaracos si fiul lui Zeus, Dardanos, pretinsul erou eponim al neamului Dardanilor, care locuiau in regiunea de la Naissus. Si numele sofiei lui, Balea, indica aceasta origine, Bateea fiind femininul numelui Baton, care, in timpul Romanilor, ne apare in inscriptii de aproape treizeci de ori. Numele Anchises pare sa fie legat de orasul Anchisai, in Caria de est. Numele Capis ar putea sa fie pus in legatura cu orasul Capyai din Ar-cadia, in Peloponez. Ambele denumiri de localitati se explica prin raigrati-unile Elinilor spre sud. Dupa C. Schucchardt ,,numele Dardanilor vine din Illyria, se bifurca in Macedonia si se raspandeste pe o parte in Asia Mica, pe de alta parte in Grecia centrala si in Peloponez".

Troianul Eneas conduce o coalifie de neamuri tracice, care cuprinde toate neamurile din nordul Peneului, de la raul Halys si Sangarios, raul Sakaria de azi, pana la raul Axios al Paionilor, azi numit Vardar, in Bulgaria. Prin-tre neamurile acestea sunt: Frigienii, Carienii, Maionii, Mysii, Ciconii, Paionii, Peonii, Halitonii, Ene^ii $i Dardanii, adica triburi care, prin legaturile lor familiale, sunt strans legate de dinastia troiana.

Un alt simbol important e reprezentat de faptui ca Stramtorile Dardane-lelor, ca si orasul Darduporis, poarta numele Dardanilor. Dupa tracologul austriac W. Tomascheck, ,,Grecii considerau creatiile poetice ale rapsozilor drept istorie pura, considerau pe luptatorii din partea Grecilor si Troienilor personalitati autentice ale trecutului; nu puteau sa-si explice aceasta liga de neamuri altfel decat presupunand o serie de campanii cuceritoare, per-uke de la Ilios-Troia, inainte de distrugerea cetafii. Dar aceasta situatie descrisa in poezie nu trebuie neaparat sa fi fost creata de catre o putere cuce-ritoare. Situafia geografica a orasului Troia, la limita dintre Asia Mica si Peninsula Haemusului, precum si influenza unei culturi comune al carei centru era IIios, unde si-a aflat punctui culminant, explica totui in mod suficient". Deci, aceasta alianta troiana este prima ,,Iiga traca" in istorie §i ea ar fi existat pe ambele maluri ale Stramtorilor. Este precursoarea viitoarelor formatii statale ale Macedonenilor si Romanilor.

Iliada nu-l prezinta pe Enea ca pe un luptator oarecare. El este pus in paralela expresa cu Hector. Eneas trece vijelios prin randul Grecilor, ca sa-l salveze pe Hector de lovitura lui Ajax. Insasi Afrodita il ocroteste pe favoritui zeilor, adica pe Enea, iar Apollo il pune la adapost intre norii intunecosi: ,,ca sa nu dispara neamul lui si sa nu dispara numele lui Dardanos, pe care Zeus, fiul lui Cronos, dintre toii fiii l-a ales... Caci puterea lui Enea trebuie sa domine asupra Troienilor si asupra fiilor fiilor procreati in zilele urmatoare". Dupa arderea Troiei, Enea se refugiaza mai intai in Tracia, pe cand urmasii lui domneau in orasul Schepsis din Munfii Ida. In consecinta, asa-zisul caracter oriental al Troiei si al lui Enea, care a fost sustinut de cercetatorul elvetian Bachoffen, poate fi abandonat si inlocuit printr-o interpretare moderna.

lata de ce marele tracolog Alexandra Randa, inca de acum treizeci si cinci de ani, pe baza cercetarii documentelor existente in acea vreme, a scris despre originea tracica a Troiei, facand o fericita combinare de citate din savanfii care l-au precedat, bizuindu-se pe textui Iliadei. Opinia curenta socoteste ca Troia si urmele sale au disparut pentru totdeauna. Singurele ramasite vii Ie reprezinta poporul italic, care isi revendica originea din ratacitorii troieni, potrivit traditiei in genere cercetata si studiata in scoli.

Pentru mileniul al doilea, in baza relatarilor lui Homer, putem spune ca Troia a fost manifestarea culminanta a unei civilizatii superioare si larg raspandite intr-o vreme cand nici Athena, nici Roma, nici Pella nu-si facusera inca aparitia. Razboaiele succesive abatute asupra Troiei au dovedit puterea ei de atractie, poftele ce Ie trezea si Ie stimula prin bogatia si stralucirea sa. Troia a furnizat mari teme de meditatie pentru lumea antica si a creat personaje reprezentative, care au trecut direct in legenda si s-au confundat cu zeii. Impunandu-se cu aceeasi fort:a ca Athena si Roma de mai tarziu, Troia a fost contemporana cu marile civilizatii ale Egiptului si Mesopotamiei, impresionand adanc pe contemporani si reusind sa dainuiasca in memoria urmasilor, pana cand Homer a realizat fixarea legendelor intr-o viziune epopeica unica prin amploare, o carte de capatai a omenirii.

Daca Troia a cazut pe la anul minus 1181, acest lucru are, pe langa alte explicat-ii complexe, si pe aceea a confruntarii cu un popor inteligent si viclean, care a patruns in cetate cu ajutorul Calului Troian, simbol al filosofiei de viata a acestor negutatori si corabieri. Intr-un moment in care Troienii considerau lupta ca o infruntare cavalereasca si loiala, in care urma sa biruiasca cel mai puternic, mai bine organizat si inarmat, Grecii introduceau Calul Troian, un element de surpriza si deruta, menit parca a ne duce cu gandul la legenda lui David si Goliath, care apropie aceste doua popoare mediteraneene vecine Tracilor, asemuindu-le. Dar legenda ,,Calului Troian" a fost pusa de unii cercetatori in legatura si cu eventualul cutremur care ar fi distrus Troia.