Peninsula Italica a avut mai multe denumiri, daca tinem seama de traditia privind pe Saturn, Enatrius si Italus, si anume Saturnia, Enotria si Italia. Grecii au denumit partea de sud Ausonia si aceasta denumire s-a extins uneori la intreaga parte continentala. Etimologic, numele de Italia ar deriva de la latinescul Vitulus, adica vitel („tara viteilor" sau „pamantul protejat de vitelul" poate de aur). Unei bune parti din tineretul de astazi i s-a dat si aceasta porecla, dar cu scop edu-cativ. De ce Italia moderna nu si-a luat numele de la Roma, Caput Mundir aceasta ramane una din enigmele istoriei.

Actuala populatie a Italiei, neolatina din grupa ariana mediteraneana, e rezultatul unui amestec dintre vechea populatie si multe suprapuneri ulterioare. Istoria mentioneaza pe Liguri, Siculi, Umbri, Sabini, Latini, Osci si pe altii dintre noii veniti in diferite valuri, pana in timpuri istorice recente. Toti acestia au luat cu timpul numele generic de Italici si locuiau Italia centrala si meridionala, exclusi fiind Messapii, lapigii, Etruscii si Grecii din coloniile de sud, care formau Grecia Magna.

Asezarile paleolitice din Italia atesta si ele prezenta omului european, care s-a manifestat pe aceste teritorii, dupa cum arata recentele descoperiri arheologice, indeosebi uneltele de forma migdaloida, in partea centrala, si musteriene pe toate coastele maritime. S-au gasit multe dovezi de locuire din neolitic, ale unor civilizatii destul de dezvoltate. in eneolitic, populatiile au lasat obiecte de arama, de argint, asezari palafite pe terenuri mlastinoase, precum si terramare, in tinuturi fara mlastini. Unii cercetatori au atribuit, acestor populatii numele de Italici, dar, dupa altii, ar fi vorba de populatii venite din nord. Referindu-ne la timpuri mai recente, la epoca fierului, observam ca Italicii au creat cultura asa numita Villanoviana. Sunt si pareri potrivit carora insa primii Italici ar fi venit in Italia ca Protolatini sau Latino-Siculi, pe la mijlocul mileniului al treilea, ajungind in Sicilia, pe care au impartit-o in doua fractiuni: intre Siculi si Sicani.

In nord-vestul Italiei au locuit Iberii-Liguri peste care s-au asezat Celtii, de unde si numele roman de Galia Cisalpina. La rasarit au poposit triburile illirice ale Venetilor, lapigilor, Messapilor, Calabrilor, care au ocupat zona orientala a Peninsulei. In felul acesta, Italia rasariteana intra in mod si mai vadit in zona de influenta a spatiului traco-illiric. Aceste triburi vorbeau limba illirica, ce se apropie prin substratul ei arian de latina vulgara. Dupa alte versiuni legendare, Messapii ar fi poposit pe la anul 1000 anterior, venind de pe coastele Illiriei si ar fi trait organizati in formatiuni politice, cu regi ca Opis, Artas, Messapus s.a. in orasele de pe coasta, la Uria, Rudiae, Brundusium, Lupiae.

A treia componenta a Italiei o formeaza Etruscii, care, dupa spusele lui Herodot, nu sunt altceva decat populatie plecata din Asia Mica. Probabil in urma unei secete de durata, o parte din populatie s-a imbarcat pe mare, in cautarea altei tari, pe care au aflat-o mai intii in Arhipelagul Balearelor, apoi in Italia Centrala si Italia de Vest. Ei sunt cunoscuti sub numele de Etrusci sau Tirreni. Multa vreme a planat un adevarat mister asupra originii acestei populatii si asupra limbii si alfabetului ei nedescifrat. Studii din ultima vreme, bazate pe comparatii cu limba albaneza» ca cele semnate de Zacharias Mayani si publicate la Paris sub titluri sugestive ca Etruscii incep sa vorbeasca sau Sfarsitul misterului etrusc au dus la o confirmare a relatarilor lui Herodot. 0 descoperire exceptionala a fost facuta in anul 1975 la Atri, o tabula bilingva in etrusca si latina, intocmai ca piatra bilingva descoperita la Rosetta de Champolion, care a dus la descifrarea hieroglifelor. inainte de intemeierea Romei, Etruscii au dat renume si au creat istoria Peninsulei Italice, dainuind multa vreme ca popor au-tonom, creator al celei mai avansate civilizatii, in tot centrul Peninsulei (Etruria, Toscana de azi, Umbria, Latiul Sudic si coastele Marii Mediterane).

Alta componenta a populatiei din Peninsula Italica o alcatuiesc „Italiotii", adica colonii greci din sud, care proveneau in majoritate din orase. In acest fel, zona de est a Italiei a fost presarata cu triburi illirice, iar in mod direct sau indirect, au avut loc unele infiltrari tracice. Sub carmuirea Romei s-a creat cel mai mare si mai important stat al antichitatii sub insemnul SPQR. Insasi legenda descalecarii lui Eneas, dupa caderea Troiei, popularea coastelor tirreniene si intemeirea orasului Alba Longa, confirma raporturile Peuinsulei cu spatiul illiric si partial cu cel tracic. Insusi Caesar avea sa se mandreasca cu descendenta troiana si avea sa aduca un omagiu eroilor troieni, chiar sub ruinele celebrei cetati. De altfel, el intentiona sa-i redea vechea glorie. Legenda descendentei troiene este insa o creatie intelectuala tarzie, dupa cum se stie.

Numeroase detalii privind viata materiala si spirituala a popoarelor italice, etrusce, illirice si „italiote" abunda in tipariturile din ultima vreme in Italia si cle pun tot mai bine in lumina existenta acestor popoare, conturand din ce in ce mai clar imaginea zonei rasaritene a spatiului italic, care se ieaga de problemele ce ne preocupa in aceasta carte. Ele se regasesc insa raai pregnant in epocile in care Imperiul roman a trecut la unificarea Tracilor prin romanizare, din initiativa si sub emblema Romei, marcand inceputurile celei mai impunatoare constructii politico-economice si militar-culturale a Europei din antichitate, pana azi nedepasita.