"De
teamã sã nu înviem,
Ne-au risipit cetãtile, ne-au ucis altarele,
Toate frumusetile, ca într-un blestem,
Ni le-au schilodit. Si-am rãmas doar cu Soarele.
Din el ne-am croit poteci în pãdure, în munte,
Lîngã vetre mãrunte,
Am logodit timpul cu statornicia.
Dacã te uiti bine-apoi
În pietre nemuritori, suntem noi, numai noi:
Noi, Tracii!"
|