De-a lungul mileniilor, Tracii din cetatea naturala a Carpatilor au crescut, dupa expresia legendei, odata cu muntii. Stravechiul fond mitic vorbeste despre infratirca dintre om si natura, mai ales codrul fiind socotit „frate cu romanul". Oamenii si-au durat adaposturi in paduri, s-au asezat pe terasele riurilor, au folosit pesterile ca refugii. Pastoritul, una din indeletnicirile cele mai raspandite, le oferea carne, lapte, branza, piei. in cautarea pasunilor, turmele Tracilor rataceau adesea pana la mii de kilometrii departarc de locurile de obarsie. Urmarind fenomenul comunicatiilor, lesnese poate remarca relatia permanenta intre versantii Car-patilor si Muntii Haemusului, pana in Muntii Pindului.

Tracii din munti au folosit arborii pentru unelte, constructii, mijloace de transport, dezvoltand mestesugul prelucrarii lemnului. Si azi motii din Muntii Apuseni dau proba de capacitatile lor tehnice si artistice in confec-tionarea ciuberelor, carturilor sau donitelor, a covetilor si albiilor, a fluierelor si tulnicelor ales ornamentate cu fierul incins. Un studiu comparativ al acestor ornamente de pe obiectele de lemn nu pare sa existe, deoarece lemnul nu se pastreaza de-a lungul veacurilor, asa cum se pastreaza formele in mintea si in deprinderile maiestre ale oamenilor. Tot la munte, in prundul torentilor si riurilor nascande, Tracii au observat pepitele de aur sau chiarvreun filon de aur, detasat din stanca. Tot astfel, inainte chiar de descoperirea intamplatoare a topirii minereurilor si inceputurile metalurgiei, omul acestor locuri a descopcrit filoanele de arama si cositor in stare nativa.
Se zice ca metalurgia a inceput abia cu anul minus doua mii, in epoca bronzului, si s-a realizat ceva mai inaintc cu reducerea si topirea cuprului. Folosirea metalelor a fost insa mai veche, deoarece aurul si cuprul aflate in stare naturala au devenit nu numai unelte si arme, dar si obiecte de podoaba. Mineritul avea sa devina o consecinta fireasca a nevoii de metale si a raspandirii uneltelor evoluate. Dupa secole de experimentari rudimentare, s-a ajuns la inventarea primelor instalatii de lemn miscate de forta apelor de munte,la roata cu valau, la roata dintata si la ciocanele de Iemn pentru sfarimarea bulgarilor de minereu. Se pot admira si azi piese de masini fourte vechi la Muzeul Satului din Cluj-Napoca sau cel din Dumbrava Sibiului, unde sunt expuse steampuri aurifere. Cu mineralele scumpe se gasesc laolalta metale cu punct de topire scazut, cum sunt cositorul, plumbul, zincul si altele. Din fuziunea lor a rezultat bronzul.

Miscarile de popoare au adus desigur si mesteri diu alte parti. Celtii din vest aveau in Alsacia si Ruhur conditii asemanatoare cu cele din Banat si Transilvania. Prin ei s-au adus perfectionari de tehnici, schimburi de metode pana la populatiile din Asia Mica, nu insa „importuri" de investitii necunoscute pe aceste locuri.

Mestesugarii traci au prelucrat pieile, materii utile inca din zorii societatii primitive. Argasirea cu coaja, ghinda si frunze de copaci, care contin tanin, a fost aplicata inca din neolitic, daca nu chiar inainte de aceasta epoca. Aparitia calului, provenit,; dupa cum se afirma, din Orientul indepartat, a impus producerea de harnasamente, iar acestea au fost facute de localnici. Folosirea fibrelor vegelale si a parului de animale a dezvoltat mestesugul tesatoriei, la inceput rezervat femeilor. Dupa inventarea razboiului de tesut, desigur, desenele au, limbajul lor si simbolismul de pe vasele de lut se regaseste in tesaturile cu desene variat colorate cu ajutorul plantelor (ceapa, sofran, nuca etc.).

Mari iubitori de muzica, dupa numeroase, marturii antice, Traco-Frigienii au impus chiar anumite moduri muzicaIe.De la mestesuguri, era firesc sa se ajunga la forme superioare, la arte. Theopompus ne relateaza ca soliile erau facute de Geti in acompaniament de cetera. La fel, Jordanes ne spune ca preotii daci isi faceau rugaciunile imbracati in vesminte albe, cantand din gura si acompaniindu-se cu cetera. Calitatea muzicii trace este recunoscuta de Greci, care considerau ca Orfeu si Thamyris au descoperit lira. De asemenea, despre Linos se spune ca isi insotea poeziile cu cantec de fluier, instrument pe care il intalnim si astazi in tot cuprinsul spatiului tracic. Mesteri neintrecuti in folosirea naiului, Tracii au lasat mostenire acest instrument, la fel ca si buciumul si tobele. Trecand direct din folclorul tracic in folclorul romanesc, sfertul de ton, caractcristic muzicii antice din intreaga Peninsula a Haemusului, se pastreaza si in zilele noastre. De altfel, atunci cand vorbim de muzica, despre asemanarile existente in arta sunetelor la popoarele din Haemus, ne referim la structurile interne cele mai profunde.
Vinul era la mare cinste la Traci, la fel ca si berea, pregatita din orz si din mei.

Diviziunea muncii in neolitic a dus la dezvoltarea unor mestesuguri menite sa imbogateasca vestimentatia oamenilor din vechime. Tracii se imbracau cu o camasa lunga, incinsa cu un brau, si pantalon cret. Sumanele de lana si cojoacele de iarna erau nelipsite in timpul friguros, caciula fiind folosita, mai ales de munteni, in tot cursul anului. Herodot spune ca, in timpul luptei, Tracii purtau caciuli din blana de vulpe, tunica si deasupra, mantale lungi colorate. Este vorba de mantia care le atarna pe umeri si flutura in vant, imagine surprinsa in basoreliefurile care reprezinta in mod obisnuit „cavalerul trac", care a inspirat ulterior imaginea Sfintului Gheorghe. Atat incaltamintea, ca si pulpanele erau din piele de caprioara, dar acestea erau folosite probabil de nobili si de cei avuti. Inca din epoca homerica, nu numai femeile, dar si barbatii purtau podoabe de aur si argint, exceland in aceasta privinta Agatarsii, pe care „parintele istoriei" ii numeste Chrysoforoi. Aplice, paftale, arme cu mancre incrustate, brauri impodobite cu aur si argint intrau in garderoba individuala a nobililor geto-daci.

Cea mai de seama ocupatie a Tracilor ramane insa agricultura. Sub toate aspectele ei,''inclusiv albinaritul, pentru care se faceau prisaci si se raspandeau stupi in zonele cu floare multa. Stuparitul a fost atat de dezvoltat in nordul Dunarii, incat un general macedonean, voind sa treaca fluviul intr-o incursiune in Dacia, a motivat retragerea spunand ca a fost napadit de roiuri de albine. Albinaritul a dainuit secole de-a randul caci, pe timpul lui Stefan cel Mare al Moldovei, produse importante la export catre Venetia au fost tocmai mierea de albine si ceara folosita pentru iluminatul palatelor ducale. Bazata pe cultivarea cerealelor, agricultura a fost o consecinta fireasca a fertilitatii solului si a perfectionarii uneltelor. Planta cea mai raspandita a fost la inceput meiul, din care se facea mamaliga, asa cum fac si azi popoarele din Africa. Aceste popoare consuma prea putina paine, deoarece painea se elaboreaza mai greu, cerand plamadeala, dospire, framantare si coacere intr-un cuptor bine incalzit sau intr-un test de pamant pe o vatra incinsa. Graul era cunoscut de Traci inca din timpuri indepartate. Alexandru cel Mare, in incursiunea de scurta durata pe aceste teritorii nord dunarene, dupa relatarea lui Arrian, „a luat-o prin semanaturi, poruncind pedestrimii sa inainteze catre tinuturile necultivate, culcand graul cu sulitele aplecate, iar calaretii urmau indata prin partea de lanuri de unde inaintase falanga". Acest grau a alimentat veacuri si milenii de-a randul populatia din Peninsula Haemusului, mai ales in timpul imperiilor roman si otoman. Acest grau este preferat si in zilele noastre celui produs in Occident, tocmai pentru proprietatile sale, care il fac sa se preteze mult mai bine la fabricarea pastelor fainoase. Pe langa grau, s-a cultivat orzul si secara, mai ales la deal, unde soarele nu dogoreste ca la ses, precum si ovazul. Intre legume, la mare cinste se afla mazarea.

Numeroase si cristaline, raurile spatiului tracic erau bogate in peste de toate speciile. Tracii s-au indeletnicit de la inceput cu vanarea pestilor, iar mai apoi cu pescuitul lor, doua operatii care comporta folosirea de unelte diferite. Dunarea si baltile insirate de-a lungul fluviului au favorizat aceasta indeletnicire, si ea s-a dezvoltat in asemenea masura, incat pestele a devenit chiar articol de export, impreuna cu graul, mierea, ceara, pieile, blanurile.

Arta fauririi armelor si razboiul erau practicate de toate triburile trace, pentru motive de aparare, dar si de atac, atunci cand viata pasnica a triburilor inceta si se iveau tensiuni si rafuieli teritoriale. In antichitate, luptele se dadeau cu arme simple, ca sulita, sageata, pumnalul, toporul, dar si cu diferite unelte care, la nevoie, se prefaceau in arme. Romanii se temeau de „coasele dacice." Spre deosebire de alti Traci si de alte neamuri, Tracii din nordul Dunarii s-au deprins si cu lupta calare. Aceasta le dadea o superioritate reala in lupte si uneori, cand Dunarea era inghetata, posibilitatea unor raiduri in sud, spre a zadarnici pregatirile de atac facute din castrele romane. Chiar cetatile grecesti de la Marea Neagra, cu care faceau schimburi comerciale in conditii totdeauna mai avantajoase pentru Grecii vanzatori de marfuri scumpe, nu erau crutate, pentru restabilirea, pe calea armelor, a unui echilibru de schimb rezonabil.

Sistemul de aparare tracic se baza pe fortificatiile asezarilor principale dar si pe fortificatiile naturale din munti, care erau folosite cu dibacie, iar cand acestea lipseau, se construiau santuri si palisade. De-a lungul Dunarii erau si orase-fortarete, intarite fara piatra si ziduri durabile, dupa sistemul roman. Se sapau santuri de aparare, se ridicau valuri de pamant, deasupra carora se construiau palisade.