Odata cu incheierea miscarilor de popoare inspre si din spatiul tiacic, se poate constata, in cel de-al doilea mileniu anterior, o relativa stabilitate a populatiei baslinase, care se prega-teste sa-si faca aparitia in istoric. Bineinteles razboaie au existat si istoria incepe tocmai cu povestirea lor. Asa ne arata Homer, cu razboiul troian, asa ne arata Herodot, care isi incepe opera istorica in doua volume cu razboiul lui Cresus, regele Lydiei, primul care i-a atacat pe Eleni, asa ne-o arata Tucidide, care povesteste razboiul peloponeziac. Inaintea acestor istorici a existat o istorie nescrisa, povestita doar de rapsozi in cantecele lor epice, iar mai inainte a existat o mitologie, jumatale adevar, jumatate inflorire sau imaginatie si completare a faptelor reale. Nu se poate exclude din mitologie samburele de adevar de la care s-a pornit, si de aceea ele sunt surse pretioase pentru cunoasterea trecutului. Orice popor aparut cu istoria sa pe scena lumii a avut si o mitologie. Chiar popoarele nordice, ignorate atata timp de istorie, s-au manifestat in primul rand prin credintele lor grupate intr-un sistem mitologic.

Marele neam al Tracilor a avut o mitologie proprie, destul de sumar cu-noscuta. Ea se gaseste si astazi in unele din traditiile populare din folclorut romanesc. Cercetarea sistematica a vechilor credinte din panteonul trac si publicarea unor lucrari menite sa sintetizeze si sa recompuna lumea perso-najelor si fictiunilor antice ar constitui o opera de prestigiu.

La baza culturii europene sta nu numai mitologia greco-romana, ci sr mitologia tracica. Civilizatia europeana isi datoreaza o parte din structura ei intima Tracilor. Acheii si Dorienii se manifesta in Peninsula Haemusului intr-un moment in care neamul tracilor era constituit. Acheii si Dorienii, pornind din spatiul traco-illiric, e firesc sa fi mostenit o parte din realizarile spirituale caracteristice acestui spatiu.

Osmoza traco-preelenica se realizeaza, in primul rand, in mituri si zeitati, dupa cum ne marturiseste Homer si literatura post-homerica. Preju- decata intaietatii si superioritatii culturii grecesti era pana in timpurile moderne atat de mare, incat cu greu se putea demonstra ca aceasta cultura nu s-a nascut gata formata, precum Athena din capul lui Zeus, ci a fost rezultatul unei lungi evolutii, a carei desfasurare a cuprins si lumea traca. Traditii consemnate de literatura greceasca pledeaza in acest sens. Nicolae Densusianu a incercat sa reconstituie o lume extraordinara, cu o mitologie din care nu lipsesc nici marile zeitaj:i. Cantitatea materialului adunat de Densuseanu este imensa. Un studiu critic al sau, bazat pe principiile actuale de cercetare, ar putea sa duca la rezultate nebanuite din care toti ar iesi cu un cistig.

Mitologia tracica nascuta in Cetatea Zeilor, in Cogaion sau Gogaion, in spatiul carpato-danubian, a fost preluata in parte de traditia literara greceasca. Pentru aceasta trebuie sa fim recunoscatori scriitorilor greci si ne-greci, care au scris intr-o limba de mai mare circulatie intr-o anumita epoca, fixand pentru totdeauna miturile si imaginea spiritualitatii trace. Povestind-o si repovestind-o mereu, in incercarea lor de perfectionare, nu au mai citat cum e obiceiul astazi, sursele si provenienta miturilor. Prin aceasta ele au devenit propria lor creatie. Regiunile din nordul Peninsulei Haemusului au exercitat intotdeauna o puternica fascinatie asupra imaginatiei gre-cesti, din cauza cimostintelor aproximative care, provenind dintr-o epoca indepartata, ajungeau sa fie invaluite in mister. Exista la Greci o permanenta obsesie pentru aceste tinuturi. Aici, dupa geografia greceasca, locuia miticul popor al Hiperboreenilor, iar zagazul care limita necunoscutul era alcatuit din Muntii Ripeici, care porneau din Britania, se intindeau peste toata „marginea de nord a Pamantului", si ajungeau pana la Urali. Dunarea, cel mai mare fluviu european, izvora — dupa Eschil, care inregistra o traditie mult mai veche — din Muntii Ripeici si strabatea tinutul Hiperboree-nilor. Informatia aceasta e completata de Apollonios din Rhodos, care ne spune ca Dunarea strabate niste locuri pustii, iar cand ajunge in regiunea din Tracia si Scitia, se desparte in doua brate, unul varsandu-se in „Marea Adriatica", iar celalalt in Marea Pontica. Aristotel aduce o singura corectare acestei imagini: Dunarea izvoraste din Padurea Hercinica si nu din Muntii Ripeici.

De-a lungul veacurilor, Dunarea a avut nu numai o semnificatie geogra-fica. Ea a prezentat si un interes de alta natura, atribuindu-i-se un sens aparte in mitologia traco-greaca. in Teogonia lui Hesiod, Thetys, divinitatea marilor, i-a nascut pe fiii Oceanului, fluviile Nilul, Alfeul, Eridanul, Strymonul, Meandrul si „Istrul care curge frumos". Pindar, in Olympicele, afirma ca jocurile olimpice au fost instituite de Heracle, fiul lui Amphitrion, care a adus coroana de maslin pentru incununarea capului invingatorului, „de la izvoarele umbroase ale Istrului".

Limbajul este bineinteles metaforic, caci la izvoarele fluviului nu crese maslini azi si probabil nici atunci, ci cel mult dafini si, sigur, brazi. In des-crierea lasata de Strabo, Dunarea se varsa in Marea Neagra prin sapte guri, cea mai mare dintre ele fiind socotita Gura Sfanta. Se pare ca la Homer si Hesiod, Dunarea era fluviul care inconjura lumea.

Pamanturile ce marginesc fluviul capata, in traditia greceasca, prin fertilitatea si opulenta lor, proportii mitologice. Herodot credea ca, in regiunea de la nordul Dunarii, din pricina numarului mare de albine, viata oamenilor era in pericol. Ramane de vazut despre ce fel de albine era vorba : albine obisnuite, producatoare de miere, sau. Albine-Amazoane, intre care barbatii nu-si aflau locul. Herodot mai vorbeste si despre bogatiile fabuloase ale Agathyrsilor (locuitori din Transilvania de azi), iar in descrierea expeditiei lui Alexandru cel Mare la nordul Dunarii se arata ca vegetatia locurilor «ra luxurianta si ca ostasii au trecut prin lanuri imense de grau, cu spicul mare si paiul inalt. Aceste lanuri erau insa cultivate de oameni si mai putin de „Albine".

Bogatia exuberanta a solului traco-dac, care margineste Dunarea, e pre-zentata astfel in opozitie cu pamantul pietros al Greciei. Lana de aur, in cautarea careia au plecat Argonautii, este, in parte, simbolul bogatiilor din spatiul carpato-dunarean. O anumita traditie fixeaza ca tinta a expeditiei Argonautilor, Colchida, dar exista si o traditie dupa care lana de aur se afla intr-un teritoriu strabatut de Dunare. Apolonios din Rhodos relateaza ca Dunarea are doua brate unul se numeste „Bratul cel Frumos", prin care a intrat cu corabia Absirt, si „Bratul lui Ares", prin care au intrat Argonautii. Si Aristotel consemneaza aceasta traditie, astfel expusa : „Se spune ca lason ar fi intrat cu corabia pe langa stancile Ceanee si ar fi plutit pe Istru. Se aduc mai multe dovezi in sprijin si printre altele se arata altare construite in acel loc de lason. intr-una din insulele Adriaticii este un templu al zeitei Artemis inaltat de Medeea". Ramane de vazut ce inteleg anticii prin Adriatica? Faptul ca lason a fost in timpul calatoriei in contact cu spatiul tracic o arata si un text pe care-l gasim la Pindar. Marele poet povesteste ca Argonautii, impinsi de vantul Notos, au ajuns in Marea Neagra, pe malurile careia ei inchina un lacas de cult lui Poseidon. in locul acela, au gasit o cireada de tauri traci si temelia de curand cladita a unui altar de piatra. Legenda Argo-nautilor care merg la Dunare se pastreaza si in alte scrieri.

Dupa parerea unor invatati, ca Ridgeway si Vasile Parvan, intre cele doua versiuni despre locul unde s-ar afla lana de aur, care nu poate fi altceva decat bogatia pastorului de ses, oaia, si granele de pe malul stang al Pontului, nu reprezinfca decat o „palida si naiva, dar ca fond exacta amintire despre raporturile comerciale pe care le intretineau, prin Pontul Euxin, oamenii civilizatiei mynoice-myceniene din sud, cu oamenii bronzului din Dacia si Valea Dunarii", dupa cum arata Parvan in Gefica sa.

In afara de sensul practic exprimat de legendele legate de Dunare, de imaginea unui pamant fabulos, cu lana de aur a Amazoanelor si pamantul ,,Albinelor", care-i maresc importanta pe plan mitologic, numai intr-un astfel de spatiu bogat si frumos putea sa fie fixat locul unde s-au nascut si isi aveau resedinta zeii, chiar dintre cei mai importanti din Pantheonul grecesc. Zeilor antici le placea bogatia, spre deosebire de zeii moderni, care prefera — cel putin in teorie — saracia, astazi in mare actualitate si in atentia tuturor, spre a i se gasi un leac. Ba mai mult, chiar mortilor li s-a cautat un loc unde sa le salasluiasca sufletele, indeosebi ale eroilor, trecuti la alta viata. Un asemenea lacas al sufletelor, sedes animarum, il constituie insula Peuce sa Leuce, care se afla la mica distanta de Gurile Dunarii, astazi unita cu tarmul prin depozitarea aluviunilor.

Pindar, in Nemeeneie sale spune ca : „ in Pontul Euxin Achile locuieste intr-o insula stralucitoare". Scriitorul Arctinos in lucrarea sa Etiopia reproduce intreaga povestire legata de moartea eroului, ucis de Paris si ApoIIo :
In timp ce Ulysse tine piept Troienilor, Ajax ia corpul lui Achile si-l duce la corabii, dar mama lui Achile, zeita Thetis, insotita de muze, rapeste trupul fiului sau, pe care-l duce in insula Leuce.

In piesele sale, Andromaca si Iphigenia, Euripide aminteste de locul unde zace trupul lui Achile. De asemenea, Pindar in Scoliile sale. Ambii autori reiau stirile transmise de Arctinos si dau noi amanunte, si anume : in insula Leuce era un loc unde Achile facea exercitii de gimnastica, numite in Iphi-genia in Taurida ca „alergarile stralucite ale eroului", iar Pindar insula Peuce, in chip metaforic, Insula Alba. Si alti scriitori ca Arrian, Pseudoscymnos, Strabo si Pliniu, amintesc si ei de insula lui Achile. Apollonios din Rhodos, descriind meleagurile dunarene, spune ca Istrul inconjura insula Peuce. Deci, Insula Alba ar fi undeva pe cursul fluviului, si aceasta — adaugam noi — ar fi la fel de verosimil, caci bratele Deltei formeaza intr-adevar insule intre ele. Apollonios declara ca a luat aceste informatii de la Eratostene. Dionisie Periegetul spune ca insula Peuce este lacasul de odihna al altor eroi.

Fata de atatea afirmatii categorice, e limpede ca trupul eroului de la Troia, Achile, a fost adus in acest cimitir privilegiat in tara de obarsie, caci c.hiar daca el a luptat alaturi de Achei, si acestia tot de la Dunare se trageau. Un eveniment istoric atat de important — caci razboiul si combatantii de la Troia au reprezentat fapte reale si nu legende — nu a lasat urme side alta natura decat cele literare. Daca in timpuri moderne un arhiduce al Austriei a simtit nevoia sa-l onoreze pe Achile construind in insula Corfu acel Achileion, cu o faimoasa statuie si cu fresce, oare in trecut nu s-au manifestat astfel de initiative prin fondarea sau denumirea vreunei localitati in preajma insulei Leuce? Portul sau cetatea de baza la Dunare a lui Stefan cel Mare, atunci mai apropiata de mare, se numea Chilia, ca si astazi, si numele e prea apropiat de acela al lui Achile spre a nu fi tentati sa stabilim o legatura intre ele.

Mitul lui Heracles se leaga si el de tinuturile dunarene. Pentru implinirea celei de-a patra munci, dupa cum spune Pindar in scrierile sale, urmareste cerboaica cu coarnele de aur, pe care nimfa Taigeta o dedicase zeitei Artemis, pana in tara Istriana, unde locuia fiica Latonei. Herodot consemneaza o alta traditie, in legatura cu peregrinarile lui Heracle prin tinuturile nord-dunarene. Pe o stanca, ne relateaza Herodot, se pastreaza o urma mare de doi coti, despre care se spune ca ar fi fost lasata de Heracles.

Altarele unor mari divinitati adorate de Traci si de lumea preelenica cu mult inainte de venirea Grecilor, sunt localizate si ele in spatiul tracic, care astfel nu este numai locul legendelor si miturilor grecesti. Pentru ca in vremurile homerice, Grecii nu ajunsesera inca in Pontul Euxin, se poate propune ipoteza identificarii Dunarii si a Marii Negre cu „Okeanos Potamos". adica Marele fluviu, pe baza versurilor din lliada (XIV, 199), cand Achile spune ca va mergc „la marginea pamantului fertil, pe unde sa-l caute pe Okeanos, parintele zeilor" si pe mama lui, Thetys. Marginile pamantului roditor erau socotite in epoca antica in tinuturile Hiperboreilor. Daca am urma ad liiteram afirmatia lui Herodot, facuta anume poate in acest scop, ca la nord de Dunare nu mai locuiesc oameni, atunci ipoteza lui Nicolae Densusianu, in legatura cu identificarea Dunarii si a Marii Negre cu Okeanos Potamos ar prinde consistenta si ar avea ca urmare faptul ca aici s-au nascut unele dintre marile zeitati ale Pantheonului grecesc. Ipoleza, oricat de indrazneata ar parea, isi gaseste o justificare in Iliada. Achile se roaga lui Zeus din Dodona. Astfel, cele doua divinitati mai mari din ierarhia Pan-theonului grecesc se leaga la origine deopotriva si de lumea traca si traco-tllirica.

La Traci mai intalnim cultul Marei Zeite a Pamantului, ce poate fi identificata cu Gea sau Pamantul, divinitate intalnita, de asemenea, la multe neamuri.

O alta caracteristica a religiei trace este esenta sa preponderent ura-nica. Autorii antici identifica pe Cronos si Saturn, fiul lui Cronos, cu Zamolxis, zeul suprem al Tracilor.

O alta zeitate, Latona, isi afla de asemenea lacasul pe malurile Dunarii, iar fiica ei, Artemis, locuieste tot la Dunare. Pindar ne spune ca Hercule, pornind pe urmele cerboaicei cu coarnele de aur, a ajuns in tara de la Istru, unde l-a primit zeita Artemis „cea priceputa la manatul cailor". in Scoliile lui Pindar intalnim epitetul de „Istriana Artemis" si precizarea ca langa Dunare se afla altare inchinate lui (Artemis, cultul zeitei fiind practicat de catre Amazoanele de la Dunare. Herodot relateaza si el, in legatura cu acest cult, urmatoarele : „in ce ma priveste, stiu urmatorul obicei care seamana foarte mult cu aceste ceremonii — femeile din Tracia si Peonia, cand jertfesc zeitei Artemis-Regina, indeplinesc ritualul folosind totdeauna paie d« grau".

O alta divinitate traca este Dionisie. Dupa Herodot, Satrii, populatie de pe valea raului Nestos „sunt singurii dintre Traci care pana-n zilele noastre si-au pastrat libertatea... ei au un oracol al lui Dionisie. Dintre Satri, Bessi sunt aceia care talmacesc oracolele din acest templu". Cultul lui Dionisie, asupra originii caruia nu mai exista nici o indoiala, a fost adoptat atat de Greci, cat si de Romani, si toata lumea este de acord sa-i atribuie origine tracica.
Zeul care s-a bucurat de o pretuire cu totul deosebita din partea Grecilor si a fost luat drept simbol uneori al spiritualitatii grecesti, este Apollo, des-pre a carui origine tracica nu exista nici un dubiu. Pindar in Olimpicele sale, spune ca Hiperboreenii adorau pe Apollo. Soarele era adorat ca izvor al vietii vegetale. Cand Apollo a patruns in Pantheonul grecesc, cultul sau a capatat si alte sensuri, fiind considerat ca zeu al luminii in toate ipostazele : in poe-zie, in muzica si in genere in toate activitatile spirituale ale omului. Sofocle ne arata, de asemenea, ca Apollo era adorat de catre Traci ca o ipostaza a luminii: „O, Soare, lumina prea cinstita de Tracii iubitori de cai", cum se arata in Teseu. Dupa unele marturii antice, Apollo avea un templu in insula Peuce, de unde au plecat poetii Linos si Abaris, cei ce propaga cultul lui Apollo in Grecia. Faptul ca primii poeti pe care traditia greceasca ii soco-teste ca intemeietori ai literaturii lirice si cei care au folosit pentru intaia oara hexametrul, sunt de origine traca, constituie o dovada ca in spatiul carpato-dunarean cultul lui Apollo se confunda cu insasi inceputurile poe-ziei grecesti. Se pare ca Linos a fost fiul lui Apollo, iar Thamyris si Orfeu, tot de origine traca, au fost de ascmenea discipolii lui Apollo. Pausanias afirma ca Pamphos, primul poet atenian, si Sapho, prima si cea mai mare poeta a Greciei antice, l-au cantat pe Linos in poemele lor.

In contextul celor spuse, trebuie sa mentionam ca insasi traditia gre-ceasca staruie asupra faptului ca primii poeti au fost de origine traca, si ei sunt Linos, Abaris, Musaios si Orfeu. in privinta lui Musaios, Pausanias arata ca el a fost fiul lui Linos sau al Selenei, ca ar fi fost favoritul regelui Boreas iar patria lui de origine era Tracia. E semnificativ faptul ca insusi Homer, cel mai mare poet al lumii, e primul grec care aminteste de cultul lui Apollo din Ismaros, oras din Tracia, si preotul acestui templu, Maron, il sfatuieste cum sa scape de ciclopi si-i da mijloacele necesare pentru aceasta.

In motivele decorative din epoca bronzului si a fierului intalnim foarte des spirala si cercul, uneori cu raze, ca pe unele vase ale culturii Verbicioara si Tei, si care simbolizeaza Soarele, — inca o dovada graitoare privind ras-pandirea timpurie a cultului lui Apollo in spatiul tracic. 0 reactualizare mai recenta a lui Apollo s-a facut cu ocazia cuceririlor spatiale extraterestre, prin denumirea vehiculelor cosmice lansate de la Capul Kennedy al Terrei. lesite din spatiul planetei noastre, aceste vehicule fabuloase s-au asezat pentru prima oara in istoria umanitatii pe planeta-satelit, Luna. O astfel de misiune nu putea sa fie incredintata decat marelui si stravechiului zeu trac, Apollo, intrupat astazi de Neil Armstrong, ca exponent al intregii umanitati.

Tot in zona Dunarii, Grecii fixau cultul zeului Ares. La Arctinos, in scrierea sa Etiopia, intalnim unul dintre cele mai emotionante si frumoase episoade in legatura cu razboiul troian. Dupa acest autor, amazoana Pentesileea, fiica lui Ares, era de neam trac, ceea ce ne lasa sa presupunem ca mama acesteia era ea insasi de neam trac, iar resedinta zeului trebuie sa fi fost in mijlocul Tracilor. Stim de la Homer ca Ares participa, alaturi de Troieni, la luptele cu Grecii. Arctinos povesteste ca si Pentesileea a sarit in ajutorul Troienilor, remarcandu-se prin vitejia ei. Achile se indragosteste de Pentesileea, ceea ce isca mari nemultumiri in randul Acheilor, idila lor fiind considerata ca o mare nenorocire. Incitati de profetul Tersit, Acheii ii cer lui Achile sa-si stapaneasca sentimentele fata de amazoana si sa lupte cu toata barbatia pentru triumful cauzei grecesti. in urma reprosurilor facute de Greci, Achile infrunta in lupta pe Pentesileea si o ucide. Dar dupa aceea, drept razbunare pentru moartea iubitei sale, Achile il ucide pe Tersit, (si bine i-a facut, caci adesea profetii sunt vestitori de nenorociri ori spun minciuni) act care avea sa produca certuri mari intre el si Greci.

Dupa cum se vede, in traditia literara greceasca se perpetueaza ideea ca pe malurile Dunarii locuiau Amazoane reale sau inchipuite — nu se stie cu preciziune. Oricum ar fi fost, ele reprezentau un trib de femei razboinice, primele femei si singurele cunoscute sub acest chip. Dupa cum spune Pindar in Olimpicele sale, Apollo, in urma unei profetii in legatura cu Tracia, „se indreapta spre Santos, ducandu-se la amazoanele cele dibace in calatorie si spre Istru". Faptul ca Pindar stabileste o legatura intre Apollo, Dunare si Amazoane, ne arata ca este vorba de spatiul tracic. Apollo este divinitatea a carei cult se naste la Dunare si indeminarea la calarit a Amazoanelor ne duce cu gandul la primele stiri pe care le furnizeaza Homer si alte izvoare literare despre arta calaririi la Traci. Pindar, in Scoliile sale, da amanuntul ca Amazoanele o cinsteau pe Artemis si ca ele locuiau pe malurile Dunarii. in tragedia Niobe, Eschil spune: „Fluviul Istru se lauda ca pemalurile lui cresc asemenea fecioare". Mitul femeii luptatoare in mitologia greaca isi are obarsia in civilizatia traca, in amintirea acestor triburi de Amazoane. Faptul ca Pallas-Athena se naste din teasta lui Zeus, inarmata din cap pana-n picioare, ne duce, la fel, cu gandul direct la divinitatile trace si la traditiile lor razboinice.

Ca o constatare finala, putem observa ca din pacate, nu s-au facut studii amanuntite in legatura cu relatia intima existenta intre mitologia traca si mitologia greaca. Cercetari in acest domeniu desigur vor putea stabili cat de stransa a fost aceasta legatura spirituala intre lumea elenica si triburile trace ramase in nord. Mostenitoare directa a spiritualitatii trace, literatura populara romana pastreaza multe urme ale vechilor motive mitologice, care s-au dezvoltat atat de stralucit in mitologia clasica si au fecundat, de-a lungul a doua milenii, arta si literatura europeana. Renasterea, redescoperind valorile spirituale ale antichitatii, a reluat o parle din miturile trace, asa incat ele se gasesc astazi la baza literaturii clasice europene, dezvoltate indeosebi in cadrul spiritualitatii franceze, mostenitoare ea insasi a unei vechi traditii latine.

Pe linia difuzarii miturilor grecesti in Europa, in zorii epocii moderne, merita sa fie meintionat mitul lui Apollo, tema favorita in arta Renasterii. La fel, este oportun sa amintim ca insasi tragedia greaca s-a nascut din cultul lui Dionisie. O parte din temele majore ale tragediei antice vor fi preluate de literatura moderna europeana, literatura ce face sa renasca astfel tragedia antica, reactualizand mitologia. Creatia spiritualitatii trace, preluata apoi de Greci si difuzata de Romani intr-un spatiu geografic larg, dezvoltata apoi de Renastere si dupa, configureaza un anumit profil spiritual al Europei, in ciuda diferentelor de limba, adancite abia in epoca moderna, si asigura astfel conservarea unor elemente de civilizatie antica — marturii ale unei unitati stravechi, care poate fi refacuta prin depasirea prea numeroaselor prejudecati cultivate in scoala, dintr-un respect exagerat si unilateral fata de unele culturi.