In Peninsula Haemusului, paralel cu afirmarea Athenei si a cetatilor grecesti de pe coasta, au luat nastere si alte centre de putere ale triburilor trace din interior. De-a lungul Dunarii, de la confluenta cu Sava pana la mare, erau raspandite triburile Moesilor, ale Tribalilor si ale Getilor. Tribul tracic al Odrisilor, care ocupa regiunea de pe ambele tarmuri ale riului Artiscus, afluent al Ebrului, astazi Marita, a reusit sa creeze un stat puternic despre care vorbesc izvoarele antice. Tara Odrisilor se intindea de la Dunare si Muntii Haemusului, pana la Marea Neagra, Bizant si frontiera Macedoniei, corespunzand asa-zisei Tracii de Jos sau Traciei de Sud. Azi, Tracia e ultima zona europeana a Turciei si a unei bune parti a Bulgariei si Greciei, numita in limba turca Rumelia. In toata aceasta parte a peninsulei xistau si alte triburi trace, pe care Odrisii au reusit sasi le socieze sau poate chiar sa le impuna puterii lor, ajungand astfel sa formeze un stat cu o dinastie regala.

Fondatorul acestei dinastii este considerat Teres. Faptul se petrecea catre anul minus 500. Datorita conditiilor favorabile agriculturii si pastori-tului, a legaturii cu Marea Neagra precum si activitatii portului Burgas, dar mai ales gratie capacitatii organizatorice a acestui rege, tara a ajuns la o reala dezvoltare in prima jumatate a mileniului intai anterior. Despre Teres s-a vorbit la timpul sau, caci razboaiele pe care Athena le-a purtat cu Persii au implicat indirect si tara Odrisilor. Inainte de a incepe campania contra Eladei, Darius a incercat sa-i supuna pe Sciti in anul minus 514, trecand prin Odrisia. A inceput apoi sa atace pe mare pe Ionieni, in fata Miletului, la anul minus 494, iar in anul urmator, Persii au recucerit Tracia si Macedonia, care au ajuns astfel sub dominatia lor. Ori, Tracia in sens restrans este tocmai aceasta tara a Odrisilor. Persii atacand Athena pe mare, in anul minus 490, au fost insa infranti pe uscat la Marathon.

Teres a domnit peste triburile sale pana la o varsta inaintata, in unele scrieri vorbindu-se de nonagenarul rege al Odrisilor.

In acelasi secol, Athenienii primesc ca cetatean de onoare pe Sithalkes, fiul regelui Tracilor, cu prilejul sarbatorilor tineretului numite Apaturia. Nobilii Odrisilor se numeau zihythides, dupa cum scrie Hesikios.

In secolul al IV-lea, Sithalkes I (431 - 424), i-a castigat pe Peoni, Sinti, Edoni, Bisaiti, Besi si pe Dii, in opera de unificare a triburilor trace, si nu atat prin cuceriri, cat convingandu-i prin aurul pe care il scotea din mine. El si-a intins domnia pana la Dunare. Unii autori considera aceasta opera de unificare a micilor state trace ca o incercare de creare a unei ,,imparatii", care, daca ar fi durat, ar fi fost prima pe plan istoric realizata de Traci, inaintea Macedonenilor. Dar Macedonenii si Grecii s-au opus. Marele istoric Tucidide vorbeste despre regatul Odrisilor si al Tracilor in genere. Insusi Tucidide se trage din Olores, regele Tracilor. Acest rege a avut un fin, Olores al II-lea, care a stat de vorba si cu Herodot.

Despre Sithalkes, fiul regelui Teres, se stie ca s-a luptat si cu tribul trac al Thynilor, cel stabilit dincolo de Bosfor, alaturea de Bithyni. Solicitat atat de Spartani, cat si de Athenieni, ii prefera pe acestia din urma. Mai poarta lupte si cu Calcidienii din Tracia, precum si cu regele Perdicas al Macedoniei, fiul lui Alexandru, si-l inlocuieste cu Amyntas. ,,Imparatia" traca in formare este in realitate o mare „ confederate" la anul minus 429, dupa lupta lui Sithalkes cu Perdicas. In aceasta confederate, Athenienii se insinuiaza cu o subtila politica, incercand sa transforme pe regele Odrisilor intr-o unealta a lor. In Anabasis, Xeaofon amintesc de un cantec pentru preamarirea sa, deoarece pierise intr-o lupta cu Tribalii, dupa ce concentrase in mainile sale toate fortele si toate energiile Tracilor.

Lui Sithalkes i-a urmat Seuthes I, fiul lui Sparadokos, caci se pare ca primul n-ar fi avut urmasi directi. Seuthes I a intins hotarele stapanirii Odrisilor si mai mult. In latime aceasta ,,imparatie" putea fi strabatuta in treisprezece zile. De-a lungul marii tinea de la Abdera pana la Gurile Dunarii, cuprinzand astfel Bulgaria de azi si Dobrogea, unde se aflau Getii, Moesii si Tribalii. Odrisia lui Seuthes I avea caracterul unei ,,imparatii", deoarece triburile de sub asonitarea sa erau conduse, la randul lor, de regi cu nume diverse, ca : Bogas si Chetriporis al Bizantilor, pe riul Strymon, Patras si Audoleon ai Paeonilor, in secolul urmator, Isanthes la Crobizi, Diegylis la Caini, Tipas la Mezi si chiar un ,,Carnabon" al unor Geti din sudul Dunarii, dupa cum spune Sofocle. La fel, aveau regi si Edonii, Orescii, Derronii, Zeieii, Tyntenii si altii. Se mai vorbeste si de alti regi traci, ca Saratokos, Rhoemetalkes. Tofi acesti regi formau acea prima ,,imparatie" a Odrisilor, pe care Tucidide o descrie ca pe ,,imparatia cea mai tare dintre cele din Europa, cate sunt in golful Ionic si Pontul Euxin, prin venituri si alta prosperitate, iar ca putere de lupta si multime de ostire a doua dupa a Scitilor". Tot Tucidide spune ca Seuthes I a mostenit pe Odrisi si ,,cealalta Tracie", ceea ce ne arata ca Odrisia nu cuprindea in intregime Tracia Mare, intr-o vreme cand Macedonenii nu prinsesera inca forta si curajul de a realiza ei insisi o mare imparatie. Xenofon il prezinta pe Seuthes I ca prieten al Spartanilor, ceea ce nu-l impiedica pe acesta sa incheie, la anul minus 390, si un tratat cu Athena. Invatatul Tomaschek ii atribuie inventarea fluierului, prin aceasta creindu-i-se o imagine pastorala. Se pare insa ca se pricepea si la politica externa si dirija cu abilitate amestecul de triburi organizate in state si statulete, cu interese si relatii extrem de stranse.

Cetatile maritime de pe coasta, datorita concentrarii de populate pe care activitatea comerciala o favoriza, ascutind si mintea oamenilor, ducandu-i pana la viclesugurile cele mai subtile, au incercat sa se erijeze intr-un fel de mentori ai spatiului inconjurator. Lipsea insa forta fizica, materiala a oame-nilor, limitati in mod fortuit la spatiul si la posibilitafile cetatii respective. Populatia traca din interior era mult mai numeroasa si, traita la munte si la ses, era mai viguroasa, mai sanatoasa, mai deschisa, iar cand situatiile elaborate cu prea multe capcane elenice ii solicitau, ei recurgeau la aceeasi solutie pe care o adoptase Alexandru cel Mare in fata nodului gordian. Athena, indeosebi, cauta sa-i atraga pe Odrisi, pentru a-i transforma oarecum in scutul lor militar, si-i cinstea fie ca cetateni, cum a fost proclamat Sithalkes, fie ridicandu-le statui, ca cea a lui Raskupor si Cotys, mai tarziu, fie dandu-le onoruri, chiar atunci cand era vorba de regi mai mici, ca Audoleon al Paionilor. Alteori regi traci au ajuns arhonti ai Athenei, ceea ce nu excludea ca, printre asa-zisii sclavi, sa se gaseasca si Geti adusi de la Dunare. La fel, Mucapor a devenit sef al orasului Ulpia, azi Nicopoli. Numele proprii si ale localitatilor adeseori erau duble, punandu-se pe langa numele trac si cel grecesc. Afirmarea tracica s-a facut si in ambianta elenica, iar mai tirziu in cea romana. Ei nu se sfiau, ci dimpotriva se mandreau sa puna si vechiul nume traco-dac. Orasul Amphiopolis se numea si ,,Noua-Cai" in limba traca. AIte numeroase exemple de acest fel se pot da. Tracismul era in permanent echilibru cu elenismul si prin Odrisi l-ar fi depasit daca indeosebi Athena nu s-ar fi opus. Opozitia acestei cetati atat de laudate in lume pentru spiritualitatea ei a ajuns sa se manifeste fatis pana si prin asasinarea regilor Odrisi de buna credinta, cum a fost cazul regelui Cotys, ucis de doi Greci din Ainos, numiti Python si Heraclid pe care Athena i-a rasplatit in mod public pentru ,,opera" lor. Athenienii, in loc sa ascunda aceasta activitate lasa, se mandreau cu ea si acordau distinctii asa-zisilor (killeri). Asasinatul politic calificat astfel la Athena ca metoda de guvernare interna si externa, il anticipeaza cu milenii pe Macchiavelli, care, in fond, teoretizeaza in II Principe metodele grecesti de alta data. Departe, ca atare, politica de loialitate si neinterventie in afacerile interne ale altor tari. Atunci cand urmasii lui Cotys, Berasades, Amadocus si Kersebleptes, care era un copil si deci mai usor de manevrat si dirijat, si-au disputat puterea, Grecii l-au sprijinit pe acesta din urma. Politica Athenei erau de a dirija si de a controla treburile interne ale ,,imparatiei" Odrisilor, pe care o considera ca marele trup al unui python, al carui cap voia sa fie ea insasi.

Un alt rege al Odrisiei a fost Seuthes al II-lea, care nu stia greceste decat atunci cand era vorba de un interes specific al tarii sale si cand intelegea suficient pentru a nu fi dejucat. Om cu educatie spartana, avea obiceiuri sanatoase si simple. La curtea acestui rege puternic, la banchete, se servea vinul in coarne de zimbru aurite. El insusi oferea carnea si frangea painea pentru oaspeti, creind acea atmosfera familiara si de ospitalitate pe care si azi o pastreaza neamul romanesc. La aceste ospete, cu care de obicei se incheia orice intelegere sau tratat, precum si la serbarile obisnuite sau la casatoria vreunei fete din familia sa, obiceiul era ca si oaspetii sa faca daruri, oferind fiecare ce putea, atunci cand sosea momentul ,,chemarii darurilor". Obiceiul se pastreaza pana in zilele noastre mai la toate popoarele, si in forme foarte generoase in Banat. In vechime darurile consistau in tesaturi, covoare, pahare, cai, sclavi si altele. Scriitorul Xenofon, parasind serviciile pe care le indeplinea pe langa regele persan, a socotit potrivit — ca Grec abil ce era — sa se ofere pe sine insusi, nu se stie prea bine daca sub forma de sclav sau de scriban cu leafa, gasindu-si astfel un nou post la Seuthes.

Xenofon povesteste in Anabasis cum Seuthes al II-lea, ca si alti regi odrisi si traci, folosea ca slujbasi multi Greci, pe care-i plateau cu bani putini circulate de faimosul oras Cizic din Helespont, sau cu vite de care dispuneau din belsug, caci darile le incasau de la supusii lor tocmai sub forma de cornute, catari si alte dobitoace. Cand era vorba de razboi si nu avea destui ostasi, Seuthes al II-lea angaja si mercenari, pe care-i platea la fel nu numai in moneda, dar si in dobitoace si prizonieri, care erau considerati o valoarea ca si acestea. Din vanzarea lor, ei puteau sa obtina bani lichizi. Uneori dadeau si sate intregi intarite drept plata. In acest fel au fost platifi, de exemplu, doua mii de Geti, probabil calareti, luptatori cu arcul si sageata, dar si cu sulita, caci pedestrasi avea el destui printre ai lui. Dar sunt daruri si daruri si probabil relatiile zilnice cu asa-zisii Greci, de la care oricand puteau sa se astepte la surprize, cum am vazut, dar prea tarziu, fratii lor Troienii, Tracii-Odrisi si-au ascutit mintea suficient pentru a pricepe in toata profunzimea sa expresia cunoscuta probabil in traducere la toate popoarele, chiar daca acestea nu vorbeau lati-neste: Timeo Danaos ei dona ferenies (Teme-te de Greci, chiar atunci cand vin cu daruri). La randul lor, nu numai ,,se dadeau in dar" ca Xenofon, dar si primeau daruri, caci toate acele onoruri pe care ei le acordau altora nu erau desigur cu titlu gratuit si fara contrapartida, chiar daca nexul respectiv nu aparea imediat la iveala in acel do ut des (dau ca sa-mi dai). Ce l-o fi costat pe Cotys, fiul lui Rhaizdos, piatra care i s-a inchinat de catre orasul Delphi. Fiind vorba de acest oras, trebuie precizat si faptul ca templele si oracolele, in realitate, nu erau folosite ca loc de inchinaciune si de cercetare a viitorului numai de Gicci, ci de toata lumea spatiului track, in sensul larg al cuvantului, care cuprinde si cetatile de pe coasta, Doriene, Achee si altele.

Oracolele le consultau regii si conducatorii. Cum in acest spatiu existau multi regi, sefi ai triburilor trace, oracolele aveau destula activitate, ca si laboratoarele de cercetarea viitorului astazi, cu riscul — acum ca si atunci — sa fie dezmintite de fapte, cum s-a constatat recent cu cele mai calificate institute americane. Intr-o tara fara hotare, pe cand pasaportul nu fusese inventat si nici buletinul de identitate, existand doar tahule de ospitalitate, premergatoare bonurilor turistice si cecurilor de calatorie, regii spatiului tracic se plimbau cu sau fara escorta, in cautarea acestor ,,consilieri". Oracolele le dadeau intotdeauna dreptate, chiar daca rezultatele aveau sa fie contrare, caci dupa cum se stie raspunsurile erau formulate in asa fel ca, daca accentul sau virgula se deplasau, sensul devenea contrariu. Faimoasa era fraza prin care se anunt si izbanda si infrangerea celui ce consulta oracolul: ,,Te vei duce te vei intoarce nu vei muri".

Oracolele In genere, si cel de la Delphi, in special, erau in antichitate izvoare de informatii, amestecand cunostinte, sugestii si de multe ori povete interesate, caci oracolul tinea seama de stapanii vremelnici. Din aceasta pricina Delphi era localitatea cea mai disputata intre cetatile grecesti. Au revendicat-o Macedonenii, Etolii, pana cand Romanii au devastat-o, iar Teodosiu a inchis-o definitiv in anul 320. Timp de secole insa a putut sa influenteze politica de atunci si multe hotarari militare si religioase au fost determinate de aceste raspuusuri. Ele veneau din ,,Gura Pamantului", din Gura Geei, prin intermediul unei profetese, care fiind prea solicitata, si-a luat o asistenta. Astfel prezicatoarele au devenit doua. Ele nu vorbeau insa un limbaj coerent, ci, ametite de aburii otravitori ai pesterii, intrau intr-o stare de delir, cand se socoteau ,,posedate" de insusi Zeus. Cuvintele lor erau apoi preluate de sacerdotii locului, care le scriau pe tablite si apoi le interpretau si le explicau pe intelesul pelerinilor, intocmai ca si astazi. Acesti sacerdoti erau insa destui de abili, incat fineau seama de gandirea, de vointa si de politica stapanilor lor, pentru a nu intra in conflicte cu consecinte neplacute. Regele Cotys, probabil, a fost un bun client al Oracolului din Delphi, din moment ce in intelepciunea lor suprema, sacer-dotii au socotit potrivit sa-i inchine o piatra, nu funerara, ci memoriala. Au trecut pe acolo Saratocos, Ketriporis, Cotela, precum si alti regi ai Peonilor, Derronienilor, Laiailor numiti Evergetos, Ekgonos, Dokanus, Lichcios, Dropion, Nikarkes (a nu se confunda cu avocatui Niarkos, ,,regele" actual al transporturilor maritime petrolifere), ca si un rege Thrax al Bizantilor sau unul Geta al Edonilor.

Un rege al Odrisilor, al carui nume a ramas bine intiparit in istorie, este Cotys I. Domnia lui a fost indelungata, tinand douazeci si patru de ani, din anul minus 383 pana in anul minus 359. Nu i-a fost usor sa se urce pe tron, si nu din pricina treptelor, ci a pretendentilor, cu care a trebuit sa lupte ani grei, in primul rand cu Milthokitos, reusind totusi sa-i tina in frau. Daca a iubit sau nu Athena si daca i-a ascultat sfaturile, numai el o stia, dar dupa fapte nu prea s-a aratat mare prieten al atenienilor si a ajuns la lupta deschisa cu Athena. A invafat insa lectia de la atenieni §i, ca sa infruntc cetatea agresiva s-a folosit de cei ce o cunocsteau mai bine luand in solda sa doi generali at-nieni, suparafi pe cei noua arhonti si mai cu seama pe arhontcle-polemarc, seful lor militar, pentru faptui ca nu le-a marit leafa si nici nu i-a decorat pentru manevrele din timp de pace. Regii Odrisiei, dupa cum se vede, nu angajau numai secretari-scribani, cunoscatori de limbi, ci uneori si scriitori, ca Xenofon, caci aceste indeletniciri erau la mare cinste in acele vremuri, dupa cum ne-au aratat chiar de la inceput regii troieni, care il aveau ca func-tional pe Homer. Ei angajau si militari, tragatori de sfori, incurcati in toate itele politice ale numeroaselor triburi din Peninsula Haemusului si Asiei Minore. Aceste lucruri duceau la dese conflicte intre Traci, iar domnia regilor nu era intotdeauna linistita. Cea care se simtea mai calma in aceste ape tulburi era Athena, caci indirect tragea foloase, simtindu-se mai sigura pe posesiunile din Chersoncs. De altfel, si locuitorii Chersonesului erau indraciti, caci sub comanda lui Diopthes, au atacat Tracia de Jos si au pradat-o, pe cand Filip a gasit de cuviinta sa rapeasca chiar din orasul Athena pe Sithalkes, care era cetatean de onoare al cetatii, si chiar sa se laude ca 1-ar fi ucis, dupa cum ne spune acelasi guraliv Demostene.

Un mare merit al lui Cotys I a fost acela de a fi avut o fata pe care a maritat-o cu un anume Iphicrate. Despre aceasta vorbeste Anaxandrides. El descrie nunta fetei cu abundenta de detalii : pe covoare frumoase, tarabostes pletosi, cu parul uns si lins, ca al napolitanilor si sicilienilor, erau serviti din vase de arama, dar nu inainte ca regele insusi sa fi gustat mancarurile si bauturile, in sunete de fluiere, chitare si poate chiar naiuri, caci Pan aparuse inaintea lor, desi inventarea fluierului este atribuita de unii lui Seuthes. Fata primise ca dota herghelii de cai, turme de oi — etalon al valorilor de atunci — dar i s-au dat si vesminte cusute cu fir de aur.

Activitatile mai intense, cele de predilectie ale lui Cotys I, par sa fi fost tocmai petrecerile, caci despre ele vorbesc si alti scriitori (Athenaios, Teopomp), infatisandu-l intre pomi roditori, pe maluri racoroase de ape, unde se simtea intr-adevar fericit. In cursul unei astfel de petreceri, se pare ca ar fi pronuntat cuvinte de ocara la adresa zeitei Athena. Dar nu pentru aceasta atenienii au pus sa-l ucida. Inchiztia inca nu fusese inventata, fiind opera de mai tarziu a bunilor crestini.

Chersebleptes, unul din urmasii lui Cotys, este preferat de atenieni, dupa cum am aratat, dar la moartea lui Berisades, se ivesc conflicte si intrigi in care sunt amestecate si diferite capetenii ale Odrisilor. Pana la urma, nici Chersebleptes nu-i mai satisface pe atenieni si acestia il tree pe lista neagra. Soarta crunta au avut si copiii lui Chersebleptes, Iolaos, Poseidonios, Medistas si Teras, care sunt pur si simplu ucisi la Delphi, in anul 351 —350.
Dupa cum se vede, cu toate ca Chersebleptes incheiase un tratat cu ate-nienii, atat el, cat si fiii sai nu s-au vazut pusi la adapost si au ajuns victime ale acelorasi intrigi si masinatiuni elenice. Nici statuia lui Cotys, tatal lui Chersebleptes, si nici statuia lui Rheskupor, celalalt fiu al lui Cotys, nu au impiedicat desfasurarea subteranelor ,,ratiuni de stat". Destramandu-se puterea politica si militara, Odrisia a cazut in mainile lui Filip al II-lea al Macedoniei, in anul minus 341.

In prima jumatate a secolului trei anterior, apare un Cotys al II-lea, ca rege al Tracilor din Odrisia. El ia parte ca aliat al lui Perseu la luptele aces-tuia impotriva Romei. Se distinge prin curajul si valoarea sa militara si obtine mai multe biruinte. Dupa ce-a fost invins si a cazut in mainile Romei, el nu este pedepsit, ci dimpotriva, pentru a servi anumite aspiratii politico ale Romei asupra Macedoniei, i se da intaitate. Polibiu il prezinta pe Cotys al II-lea ca pe un barbat cu multe calitati, virtuos si curajos in lupte, cu obiceiuri sobre, foarte atent si sensibil la suferintele multimii. Cu timpul, se vede ca a dobandit toate acele insusiri care lipseau strabunului sau, Cotys I, daca intr-adevar i-a fost nepot.

Datorita prestigiului castigat in fata Romanilor de catre Cotys al II-lea, Odrisia a mai putut sa dureze ca stat vasal inca multa vreme, pana cand este incorporata definitiv imperiului roman, in anul 46.

Odrisia este si un oras numit in antichitate Uscudava. Pe fundamentul lui, imparatul Hadrian a intemeiat cetatea care-i poarta numele. O vreme s-a numit si Orestia, si a fost bine fortificata, astfel incat a putut sa reziste Gotilor. Din pacate, Vizigofii au invins aici pe imparatui Valens, in anul 378. Din ce in ce mai slabit Imperiul roman de rasarit a cazut sub Turci in anul 1360. Acestia si-au stabilit aici capitala, ulterior, insa, la 1453, au stramutat-o la Constantinopole. Astazi Odrisia-Adrianopole apartine tot Turcilor, ramasi in Europa si poarta numele de Edirne.

Avand o istorie incarcata de fapte deosebite, realizata de personalitati demne de a fi comparate cu carmuitorii tarilor vecine, Odrisia a avut epoci de stralucire, care au starnit invidia si gelozia cetatilor grecesti. Deseori fiind pe picior de egalitate si realizand simultan cu regatele din jur acel echilibru al puterii, fara de care nu ar fi de conceput marile perioade de inflorire culturala si artistica ale Haemusului de sud, Odrisia nu s-a bucurat de recunoasterea valorii sale, iar contributiile aduse la formarea civilizatiei europene sunt adesea trecute sub tacere. Mai mult inca, urmasii Odrisilor au invatat limba paleoslava impusa de Bulgari si s-au adaptat altor obiceiuri, uitandu-si stramosii, caci pe teritoriul Odrisiei se afla azi Bulgaria, cu o populatie covarsitoare traca, a carei constiinta a fost de curand redesteptata, gratie descoperirilor arheologice de pe intregul teritoriu al Haemusului de azi.