Acornion din Dionysopolis - Aprox. 48 i.e.n.

[Sol al lui Burebista. A jucat un rol important in domnia si in amestecul regelui dac in razboiul civil dintre Pompei si Cezar]

„Iar pe vremea iernarii lui Gaius Antonius la noi, luind (Acornion) iara asupra sa preotia zeului eponim Dionysos, a implinit dupa cuviinta si cu marinimie procesiunile si sacrificiile pentru zeu. Si in timpul din urma regele Burebista ajungind cel dintii si cel mai mare dintre regii din Tracia si stapinitor al tuturor tinuturilor de dincolo de Dunare, Acornion a fost si pe linga acesta in cea dintii si cea mai mare apropiere si a obtinut cele mai bune rezultate pentru patria sa inspirind si colaborind la cele mai eficace masuri, si, nu mai putin cistigind bunavointa regelui pentru mintuirea cetatii sale si, de asemenea, si in toate celelalte ocazii, oferindu-se fara rezerva pentru implinirea soliilor orasului, si luindu-si asupra sa fara intirziere infruntarea primejdiilor, numai spre a izbindi in toate chipurile la cistigarea unui folos pentru patria sa.

Si fiind trimis de regele Burebista ca sol la autocratorul romanilor, Cnaeus Pompeius fiul lui Gnaeus, si intilnindu-se cu acesta in partile Macedoniei linga Heraclea Lyncestis, nu numai ca si-a implinit insarcinarile ce le avea de la rege, cistigind bunavointa romanilor pentru rege, dar a purtat si cele mai frumoase negocieri in folosul patriei sale”

Aelius Aristides – Discursuri – 144 e.n.

[Retor din Adrianoi (Misia), Aelius Aristides s-a nascut in anul 117 e.n. si a murit in jurul anului 187 e.n. A studiat la Pergam si Atena, a calatorit prin Cos, Cnidos, Smirna, Roma, Helespont, Tracia, Macedonia si Egipt. Este autorul a 53 de discursuri.]

XXVI, 70. “Razboaiele, odata intimplate, nu mai sint luate in seama [de oameni], ci multimea asculta povestirea lor ca si cum ar fi niste legende. Iar daca au izbucnit cumva pe meleagurile cele mai departate - precum este firesc intr-o imparatie mare si nemasurata - pricinuite de nebunia getilor, de soarta cea nefericita a libienilor sau de sminteala celor din jurul Marii Rosii, care nu stiu sa se bucure de bunurile ce le stau la indemina, aceste razboaie trec cu totul neluate in seama, repede - ca niste legende - si la fel si cele spuse despre ele.”

Apuleius – Apologia

[Nascut la Madaura, in Africa, in jurul anului 125 e.n., Apuleius a facut numeroase calatorii prin Africa, Italia si Orient. Mai tirziu s-a stabilit la Oea, Africa. Din operele sale s-au pastrat: Apologia, Floridele, trei opuscule filozofice si Metamorfozele cunoscute si sub numele de Magarul de Aur, un roman satiric.]

26. “Acelasi Platon ne-a lasat scris urmatoarele, intr-un alt dialog despre un oarecare Zalmoxis, de neam trac, dar un barbat [care se ocupa] cu aceasta stiinta : « iar vorbele frumoase sint [ca niste] descintece». Dar daca lucrurile stau asa, de ce sa nu-mi fie ingaduit sa cunosc fie bunele cuvinte ale lui Zalmoxis, fie ceremoniile preotesti ale lui Zoroastru?”

Arian – Expeditia lui Alexandru

[Originar din Nicomedia (Bitania), Arian a trait intre anii 95—175 e.n. A ocupat diferite functii inalte, militare si civile, printre care si pe aceea de guvernator al Capadociei in anul 136 e.n. Opera sa foarte variata cuprinde numeroase lucrari istorice, militare si filozofice, din care multe s-au pierdut. Cea mai cunoscuta este "Expeditia lui Alexandru cel Mare", in 4 carti, in care, dupa modelul lui Xenofon (Anabasis), descrie campaniile regelui macedonean. 0 alta lucrare importanta este "Descrierea calatoriei in jurul Pontului Euxin".]

I, 1, 4 . “0 data cu primavara [se spune ca] Alexandru a pornit spre Tracia, impotriva tribalilor si a ilirilor, intrucit aflase ca ilirii si tribalii se razvratisera. Cum acestia erau si vecini, Alexandru gasea de cuviinta ca nu mai trebuie sa-i lase decit cu totul umiliti, deoarece el intreprindea o expeditie la foarte mare departare de tara sa.

5. Pornind de la Amfipolis, [se spune ca] Alexandru a dat navala in Tracia tracilor numiti liberi lasind la stinga lui cetatea Filipi si muntele Orbelos. Dupa ce a trecut riul Nestos se povesteste ca, in zece zile, a ajuns la muntele Haemus.

6. Aci, in strimtorile urcusului acestui munte, i-au iesit in cale multi negustori inarmati si traci liberi, care se pregatisera sa-i impiedice inaintarea, ocupind virful muntelui Haemus, pe linga care trebuia sa treaca ostirea lui Alexandru.

7. El adusera carute si, punindu-le inaintea lor, le foloseau drept metereze, ca sa se lupte de pe ele, daca ar fi fost atacati. In acelasi timp se gindeau sa pravaleasca carutele asupra falangei macedonenilor din locul cel mai abrupt al muntelui. Ei isi inchipuiau ca, cu cit vor intilni si vor izbi carutele o falanga mai compacta, cu atit o vor imprastia mai bine prin violenta ciocnirii.

8. Alexandru statu la sfat cum sa treaca muntele cit mai fara primejdii. Dupa ce a hotarit ca primejdia trebuie totusi infruntata deoarece nu exista trecere prin alta parte, porunci hoplitilor ca, atunci cind vor fi slobozite la vale carutele [de catre traci], cei carora latimea drumului le ingaduia sa rupa rindurile sa se risipeasca, ca sa poata trece carutele printre ei.

9. Cei stinjeniti de strimtoare, sa se stringa, si sa se culce la pamint si sa-si aseze scuturile unul linga altul, cu toata grija in asa fel incit carutele care vor veni cu putere sa treaca peste ele — dupa cum e firesc — fara sa-i vatame. Lucrurile se petrecura intocmai dupa cum poruncise si planuise Alexandru.

10. 0 parte din ostasi desfacura falanga, iar peste cealalta parte carutele, rostogolindu-se pe deasupra scuturilor, au pricinuit putine pagube. Nimeni nu a murit din pricina carelor. Atunci macedonenii au prins curaj, vazind ca nu fusesera vatamati de carute, de care se temusera foarte mult. Ei se napustira cu strigate asupra tracilor.

11. Alexandru porunci arcasilor sa treaca din aripa dreapta in fata restului falangei — deoarece acolo erau mai la largul lor — si sa traga in traci, oriunde se vor lovi de ei. El insusi, luind cu sine ostasi din garda sa, lancieri si agriani ii duse in aripa stinga.

12. Atunci arcasii, tragind in tracii care inaintau, i-au respins. Iar falanga — care a intrat si ea in lupta — a izgonit destul de usor din locul acela pe niste oameni fara arme si pe barbarii prost inarmati. Astfel, fiindca Alexandru ii ataca din stinga, ei nu mai primira lupta, ci zvirlira armele unde ii era fiecaruia la indemina si o luara la fuga in munti.

13. Dintre barbari au murit vreo mie cinci sute, lasind putini prizonieri — fiindca fugeau repede si cunosteau locurile. Femeile insa, toate cite au urmat, au fost prinse, de asemenea si copii. A fost capturata toata prada.

I, 2, 1. Alexandru trimise prada in spate, la orasele de pe malul marii, incredinind lui Lysanias si lui Philotas administrarea ei. El insusi trecu virful muntelui si inainta prin Haemus spre tribali, unde ajunse la riul Lyginos. Acesta se afla, fata de Istru, la o departare de trei popasuri, in directia celui care ar merge spre muntele Haemus.

2. Dar Syrmos, regele tribalilor, care aflase cu mult inainte de expeditia lui Alexandru, trimisese din vreme femeile si copiii tribalilor spre Istru, poruncindu-le sa treaca fluviul, pina intr-unul din ostroavele Istrului. Insula poarta numele de Peuce.

3. In aceasta Insula isi gasisera adapost si tracii vecini ai tribalilor, alungati de Alexandru. In ea Syrmos insusi fugi cu oamenii sai. Dar o mare multime a tribalilor fugi inapoi spre riul unde cu o zi mai inainte atacase Alexandru.

4. De indata ce a luat cunostinta de retragerea tribalilor, Alexandru se intoarse si merse impotriva lor si ii surprinse pe cind tocmai isi asezau tabara. Acestia, luati pe neasteptate, s-au asezat in linie de bataie pe malul impadurit al fluviului. Alexandru insusi, dupa ce isi orindui falanga in adincime, o porni la atac si dadu porunca arcasilor si prastiasilor sa alerge inainte, sa traga cu sagetile si sa arunce cu pietre in barbari, pentru a-i atrage afara din padurice, in cimp deschis.

5. Cind intrara in bataia sagetilor si a pietrelor, barbarii - intrucit erau loviti - au dat navala impotriva arcasilor pentru a se lupta cu ei corp la corp, caci arcasii erau lipsiti de [alte] arme. Alexandru, dupa ce ii scoase din padurice pe barbari, porunci lui Philotas sa ia pe calaretii din Macedonia de Sus si sa atace aripa dreapta, unde barbarii inaintasera cel mai mult in navala lor. El mai orindui ca Heracleides si Sopolis sa duca la atac pe calaretii din Botiaia si din Amfipolis impotriva aripei stingi.

6. Falanga pedestrasilor si restul cavaleriei, pe care o asezase in fata falangei, le duse la atac impotriva celor din mijioc. Cit timp se aruncau sageti de ambele parti, tribalii nu stateau mai prejos. Dar cind falanga compacta ii izbi cu putere, iar calaretii nu se mai multumeau sa traga cu sageti, ci se napusteau chiar cu caii in toate partile atunci [vrajmasii] se indreptara prin padurice spre fluviu.

7. In timpul fugii au murit trei mii si numai citiva au fost luati prizonieri, fiindca in fata fluviului se afla o padure deasa si - cazind noaptea - macedonenii nu au mai putut sa-i urmareasca asa cum trebuie. Ptolemeu spune ca dintre macedoneni au pierit unsprezece calareti si vreo patruzeci de pedestrasi.

1, 3, 1. A treia zi dupa lupta, Alexandru ajunse la fluviul Istru - cel mai mare dintre fluviile Europei si care strabate cea mai mare intindere de pamint, despartind triburi dintre cele mai razboinice, in majoritate celtice. In tinutul acestor celti se afla si izvoarele lui.

2. Cei mai indepartati dintre acestia sint cvazii si marcomanii. Dupa aceea o ramura a sarmatilor – iazigii, apoi getii care cred in nemurire. Urmeaza majoritatea sarmatilor si scitii pina la varsare, unde da prin cinci guri in Pontul Euxin.

3. Acolo Alexandru gasi corabii mari sosite de la Bizant prin Pontul Euxin si pe fluviu. Pe acestea le umplu cu arcasi si hopliti si porni cu ele impotriva insulei, unde se adapostisera tribalii si tracii. Incerca o debarcare fortata.

4. Dar barbarii atacau in acele parti ale fluviului unde corabiile cautau sa traga la mal. Acestea erau putine la numar si nu se aflau pe ele multi soldati. Cea mai mare parte a insulei avea maluri abrupte, iar curentul din jur - fiind acolo strimtoare - era iute si de netrecut.

5. Atunci Alexandru isi retrase corabiile si hotari sa treaca Istrul impotriva getilor care locuiau dincolo de Istru, deoarece ii vedea ca sint adunati acolo in mare numar pe malul Istrului. Ei voiau sa-l impiedice, daca ar fi incercat sa treaca la dinsii. Erau acolo vreo patru mii de calareti, iar pedestrasi peste zece mii. In acelasi timp pe Alexandru ii cuprinse dorinta de a trece pe malul celalalt al Istrului.

6. Pe una din corabii se urca si el. Apoi, puse sa se umple cu paie burdufuri din pielea corturilor sub care se adaposteau ai sai; aduna din regiune cit putu mai multe luntri dintr-un singur trunchi, caci acestea se aflau din belsug, deoarece locuitorii de pe malurile Istrului le folosesc pentru pescuit in Istru sau cind merg unii la altii pe fluviu, iar multi fac cu ele piraterie. Dupa ce aduna foarte multe din acestea, trecu pe ele cit mai multi soldati. Cei care trecura impreuna cu Alexandru erau ca la vreo mie si cinci sute de calareti si vreo patru mii de pedestrasi.

I, 4, 1. In cursul noptii mersera prin locuri unde holdele de griu erau imbelsugate. In felul acesta ramasera mai neobservati in inaintarea lor pe mal. Cu ivirea zorilor, Alexandru o porni prin holde. El porunci pedestrasilor sa inainteze,culcind griul cu lancile inclinate, pina au ajuns la pamintul necultivat. Cita vreme calaretii inaintara prin holde, falanga ii urma.

2. Dar cind abia iesira de pe ogoare, Alexandru insusi duse cavaleria la aripa stinga, iar lui Nicanor ii porunci sa duca falanga in formatie patrata

3. Dar getii nu tinura piept nici macar primului atac al cavaleriei. Ei ramasera uimiti de indrazneala cu care intr-o singura noapte trecuse atit de usor cei mai mare dintre fluvii, Istrul, fara sa faca pod la locul de trecere. Ii mai inspaiminta si desimea de nestrabatut a falangei si puternicul atac dat de calareti.

4. Mai intii, ei fugira spre un oras, care se afla la o departare de o parasanga de Istru. Cind vazura ca, lasind in frunte pe calareti, Alexandru duce in graba falanga de-a lungul fluviului, pentru ca nu cumva pedestrasii sa fie incercuiti de getii care stateau la pinda, getii parasira si orasul, care nu era bine intarit. Ei luara copiii si femeile pe cai, cit puteau duce caii. Ei se retrasesera cit putura mai departe de fluviu prin locuri singuratice. Alexandru cuceri orasul si lua toata prada pe care o lasasera getii.

5. El insarcina pe Meleagru si Filip cu transportarea prazii. Darimind orasul pina la temelie, jertfi pe malul Istrului lui Zeus Mintuitorul, lui Heracles si Istrului insusi, deoarece nu le-a fost de netrecut. In aceeasi zi ii aduse teferi pe toti soldatii sai in tabara.

6. Aci sosira soli atit din partea triburilor libere care locuiesc pe malurile Istrului, cit si de la Syrmos, regele tribalilor; venira soli chiar si de la celtii care locuiesc in Golful Ionic. Celtii au trupuri mari si sint foarte increzatori in puterile lor. Spuneau cu totii ca sint dornici sa ajunga prietenii lui Alexandru.

7. Acesta lega cu toti prietenie, luind si dind chezasii. Pe celti ii intreba de ce lucru omenesc se tem ei mai mult, in nadejdea ca — deoarece marea sa faima va fi ajuns pina la ei si inca si mai departe — au sa raspunda ca se tem de el mai mult decit de toti.

8. Dar raspunsul celtilor ii spulbera nadejdile. Intr-adevar, cum locuiau departe de Alexandru — iar in tinuturile ocupate de el se putea cu greu patrunde — vazindu-l pe Alexandru ca porneste spre alte locuri, ii spusera ca se tem ca nu cumva vreodata sa cada cerul pe dinsii. Alexandru le dadu numele de prieteni, ii facu aliati si ii trimise acasa, dupa ce adauga doar atit: ca celtii sint niste flecari.

I, 5, I. Apoi Alexandru o porni impotriva agrianilor si a peonilor.

III, 12, 4. In indoitura din flancul sting erau asezati tracii, pe care-i conducea Sitalces; dupa acestia, calaretii aliati pe care ii conducea Coiranos; dupa ei, calaretii odrisi, al caror comandant era Agathon, fiul lui Tyrimmas.

5. Dupa purtatorii de bagaje au fost asezati, spre paza lor, pedestrasii din Tracia.

IV, 1,1. Nu peste multe zile au sosit la Alexandru soli din partea scitilor numiti abii pe care si Homer ii lauda in epopeea sa, ca fiind cei mai drepti dintre oameni; acestia locuiesc in Asia si sint liberi mai ales datorita saraciei si dreptatii lor. Au venit si de la scitii europeni, care sint neamul cel mai mare din Europa.

IV, 15, 1. Mai sosi la Alexandru o solie de la scitii europeni impreuna cu solii pe care Alexandru ii trimisese la sciti.

2. Si adusera daruri lui Alexandru din partea regelui scitilor, cite sint socotite la sciti ca fiind cele mai mari.

Ordinea de lupta impotriva Alanilor

[In timpul guvernarii sale in Capadocia , autorul luase o serie de masuri pentru a preintimpina o invazie a alanilor.]

8. Dupa aceasta, sa urmeze carele de transport ale bagajelor! Ariergarda s-o alcatuiasca detasamentul getilor si cel care ii conduce.

31. Scitii neinarmati si avind caii neaparati.

Arta Tacticii

4.3 p.266. Lancierii sint cei care se apropie de rindurile dusmanilor si lupta cu lancile sau ii resping cu sulitele in timpul atacului de-a calare, asa cum fac sarmatii si alanii.

16 ,6, p.117. De rinduirea in lupta [a cavaleriei] in unghi am auzit ca se folosesc mai cu seama scitii si tracii, care au invatat aceasta de la sciti. Filip Macedoneanul a instruit si pe macedoneeni, ca se slujeasca de aceasta rinduiala al luptei.

35, 2, p. 131. (Calaretii romani) inainteaza avind diferite insigne, nu numai romane, dar si scitice, pentru ca incursiunea lor sa aiba infatisari mai variate si totodata sa fie mai infricosatoare.

3. Insignele scitice le alcatuiesc niste balauri de marime proportionala cu aceea a prajinilor de care sint legati. Se fac din bucati de pinza de diferite culori, cusute una linga alta. Balaurii acestia au capul si intregul trup — pina la coada — ca al serpilor. Viclesugurile acestea au fost nascocite pentru ca balaurii sa apara cit mai inspaimintatori.

4. Cind caii stau pe loc, nu poti vedea nimic mai mult decit bucati de pinza de felurite culori, care atirna in jos. Cind insa caii pornesc, acesti balauri se umfla din pricina aerului, semanind grozav cu fiarele si suerind din pricina miscarii puternice, deoarece aerul ii strabate cu putere.

5. Aceste insigne nu numai ca fac placere ochilor si uimesc, dar folosesc chiar pentru a putea fi deosebiti cei ce dau navala si pentru ca rindurile [calaretilor] sa nu se incurce.

44, I, p. 138. Imparatul a mai gasit cu cale sa-si exerseze cavaleria lui romana in felul barbarilor, cum se instruiesc arcasii calareti ai partilor si ai armenilor, ostasii invata strigatele de lupta stramosesti ale fiecarui neam — strigatele celtice pentru calaretii celti, cele getice pentru geti, si cele retice pentru reti.

Partia

(Suidas,II, p.322, nr.1864)

Actiunile razbunatoare ale lui Decebal au ajuns pina acolo incit a fost nevoie ca purtarii sale trufase sa i se puna capat prin razboi.

Artemidor Daldianul

[S-a nascut la Efes si a trait in jurul anului 170 i.e.n. Isi spunea Daldianul, fiindca mama lui era originara din Daldia. A alcatuit o culegere de vise in carti, care cuprinde si talmacirea lor.]

Talmacitor de vise

I, 8 (p. 14 Hercher). Astfel la traci sint tatuati copiii nobili, iar la geti sclavii.Dintre acestia, ultimii locuiesc la nord, iar ceilalti la sud.

Athenaios

[A trait la inceputul sec. al III-lea en. Se pastreaza 15 carti din 30 originale. Autorul consemneaza stiri si citate din istorici, biografi si poeti.]

Banchetul inteleptilor

X, 67, p.447c: “Hellanicos in “Intemeieri” spune ca berea se pregateste din radacini scriind astfel: “ Ei beau bere facuta din radacini intocmai ca tracii care beau bere pregatita din orz”.

XVI,24, p.627d: Multi dintre barbari trimit soliile lor insotite de cintari din flaut si chitare, pentru a imblinzi sufletele inamicilor. Astfel Teopomp, in cartea XLVI-a a “Istoriilor” sale spune: “Getii cinta din citerele pe care le duc cu ei, cind se gasesc intr-o solie.”

Bufius Festus

[In jurul anului 372, la indemnul imparatului Valens intocmeste o istorie a Imperiului roman in care se inspira din Eutropius si Florus in care vorbeste si despre Dacia post-romana.]

„Traian i-a invins pe dacii lui Decebal si a transformat in provincie romana teritoriul Daciei de dincolo de Dunare; aceasta era de jur imprejur un milion de pasi, dar in timpul imparatului Gallienus ea a fost pierduta, iar Aurelian, dupa ce i-a mutat de acolo pe romani, a creat doua Dacii in regiunea Moesiei si Dardaniei"

Cezar

[S-a nascut la Roma in anul 100 i.e.n. si a murit asasinat in 44 i.e.n. A scris DE BELLO GALLICO, opera in care apare pentru prima data consemnat etnonimul “daci” la un autor antic.]

Razboiul din Galia

VI, 25, 2: Padurea incepe la hotarele helvetilor, nemetilor si rauracilor si se intinde in linie dreapta, paralel cu Dunarea, pina la hotarele dacilor si anartilor.

Cicero

[S-a nascut la Arpinum in anul 106 i.e.n. si a murit asasinat, in anul 43 i.e.n. Cicero a fost cel mai de seama orator roman si a contribuit mult la formarea limbii literare latine. A scris discursuri, opere de popularizare in domeniul filozofiei si retoricii, precum si scrisori, care sint un izvor pretios pentru cunoasterea epocii. Scrisorile catre Atticus au fost scrise intre anii 68—44 i.e.n.]

Scrisori catre Atticus

IX, 10, 3. Eu, care am fost numit de unii salvatorul si parintele acestui oras, sa conduc inspre el trupele getilor, ale armenilor, ale colhilor? Eu sa aduc concentatenilor mei foametea, iar Italiei prapadul?

Impotriva lui Piso

35, 85. Sanctuarul foarte vechi al lui Jupiter Sbelthurdus care este foarte venerat de barbari, a fost pradat de catre tine [Piso].

Claudius Aelianus - sec. II-III e.n.

[Autor a mai multor scrieri cu caracter etic si religios, intre care si una cu titlul „Despre animale", in care relateaza si lucruri despre populatia de pe teritoriul Daciei si ocupatia pescaritului.]

,,Ei pescuiesc astfel: un istrian, pescar de meserie, mina linga malul Istrului o pereche de boi, dar nu pentru ca are cumva de arat, caci - precum se zice - nu are nici in clin nici in mineca boul cu delfinul. Astfel cum ar putea sa lege prietenie miinile pescarilor si plugul ? Daca omului ii sta la indemina o pereche de cai, foloseste caii. El duce pe umeri jugul, merge acolo unde socoteste ca e bine sa se aseze si crede ca e loc prielnic de pescuit. Leaga de mijlocul jugului (animalelor) capatul unei funii trainice si foarte potrivita pentru tras, punind nutret din belsug boilor sau cailor. lar acestia maninca pe saturate. In partea cealalta, leaga de funie o undita puternica si grozav de ascutita. Infige in ea un plamin de taur si o arunca somnului din Istru (momindu-l cu) o mincare foarte placuta. De sfoara care leaga undita atirna atit plumb, cit sa ajunga ca sa fie o greutate pentru tras (in jos). Cind simte carnea de taur pestele porneste indata s-o prinda. Apoi intilneste din abundenta si fara nici o piedica ceea ce doreste : deschide gura mare, ca sa apuce hrana la care nu se astepta si care l-a momit, si trage la el nenorocita hrana. Lacomul se intoarce multumit, si, fara sa simta, e strapuns de undita pe care am amintit-o. Dorind sa scape de nenorocirea ce l-a coplesit, smuceste in jos si scutura funia cit poate de tare. Pescarul baga de seama acest lucru si se bucura nespus. Apoi sare din locul unde astepta si lasa indeletnicirea pescariei (pentru a deveni plugar) - precum face un actor de tragedie care isi schimba masca. El mina boii sau caii, iar intre animale si puternicul cetaceu se incinge o lupta. Animalul din Istru trage in jos cu toata puterea ce o are, iar perechea de animale trage funia in partea opusa. Dar impotriva aceluia sint mai multi, nu unul. Pestele e biruit de opintelile celor doua animale si, rapus, este tras pe tarm."

Clemens Flavius Alexandrinul

[Titus Flavius Clemens s-a nascut in anul 150, probabil la Atena. Dupa calatorii indepartate, autorul a-a stabilit la Alexandria si a sprijinit iudeo-crestinismul, murind in anul 216. A combatut ideea ca stiinta ar fi incompatibila cu credinta iudeo-crestina si a incercat sa stabileasca legaturi intre filozofia pagina si invatatura crestina. De aceea Clemens Alexandrinul a intreprins lecturi vaste si fructuoase spre a scoate din sursele pagine cit mai mult material. A scris, intre altele, o lucrare de educatie, numita Pedagogul, si un tratat de introducere filozofica in iudeo-crestinism, intitulat Covoarele. In aceste opere a concentrat multa eruditie, bazata pe izvoare astazi in parte pierdute.]

Covoarele

I, 15, p. 130. (Stahlin, II, p. 42) “Este limpede ca barbarii cinstesc cu deosebire pe legiuitorii si dascalii lor, numindu-i zei. Imi pare ca ei au simtit binefacerile mari ale barbatilor intelepti si i-au cinstit. La rindul lor, acesti barbati au aratat ca intelepciunea lor este in folosul obstii; [asa sint] toti brahmanii, odrisii si getii.”

1, 16, p.132 (Stahlin, II, p. 49) ”Tracii au inventat asa-numita «harpe». Este un cutit mare, incovoiat. Ei, cei dintii, s-au folosit de « pelte » (mic scut in forma de semiluna) pe cai. La fel, ilirii au descoperit asa-numita parma (scut mic si rotund).”

IV, 8, p. 213 (Stahlin, II, p. 274) “Getii, un neam barbar care a gustat si el din filozofie, aleg in fiecare an un sol [spre a-l trimite] semizeului Zamolxis. Zamolxis a fost unul dintre apropiatii lui Pitagora. Asadar este injunghiat cei socotit cei mai vrednic dintre cei ce se indeletnicesc cu filozofia. Cei care nu sint alesi se mihnesc amarnic, spunind ca au fost lipsiti de un prilej fericit .

V, 5, p. 240 (Stahlin, II, p. 346) “Aristocritos, in cartea I a Respingerii parerilor lui Heracleidoros aminteste de o scrisoare cu urmatorul continut: « Regele scitilor Ateas catre poporul bizantin. Nu va atingeti de veniturile mele, ca sa nu-mi adap iepele in apa voastra ». Barbarul le-a aratat in chip simbolic ca va porni cu razboi impotriva lor.”

V, 8, p. 242 (Stahlin, II, p. 335). Nu numai inteleptii egipteni, ci si dintre ceilalti barbari, cei care s-au dedicat studiulul filozofiei au cautat sa foloseasca forma simbolica. Se spune ca si Idanthuras, regele scitilor dupa cum povesteste Ferecide din Syros a trimis lui Darius, care trecuse Istrul si ameninta cu razboi, ca simbol in loc de scrisoare un soarece, o broasca, o pasare, o sageata si un plug. Toti erau incurcati — cum este si firesc — in privinta sensurilor acestor simboluri; comandantul suprem Orontopatas spunea ca [scitii] vor preda puterea, aratind ca soarecele inseauma locuintele, broasca inseamna apele, pasarea inseamna aerul, sageata inseamna armele, iar plugul insemna tara lor. Xiphodres, in schimb, a dat alta talmacire. El a spus: «Daca nu ne vom inalta in vazduh ca pasarile, ori nu ne vom ascunde ca soarecii sub pamint, ori ca broastele sub apa, nu vom putea scapa de sagetile lor, caci nu sintem stapini in aceasta tara ».

VII, 4, p. 302. (Stahlin, III, p. 16) “Grecii cred ca zeii au infatisari si patimi omenesti. Fiecare ii zugravegte dupa chipul sau, cum spune Xenofan.« Etiopienii [ii socot] negri si cirni, iar tracii roscati si cu ochii albastri ». Tot asa si sufletele zeilor se plasmuiesc dupa cum sint ale lor. Astfel unii barbari si-i inchipuie cruzi si cu apucaturi salbatice.”

Columella - 20-70 e.n.

[Vestit agronom latin, nascut la Gades. A trait in Italia. A scris lucrarea „Despre agricultura”, in 12 volume, in care face referiri la cresterea oilor de catre daco-geti.]

„Apoi (oile), nu numai ca-i satura pe tarani prin belsugul brinzei si a laptelui, ci acopera si mesele bogatilor cu mincaruri numeroase si placute iar unor neamuri lipsite de griu le procura toata hrana, de aceea cei mai multi dintre nomazi si geti se numesc „bautori de lapte."

Criton

[Nascut in Pieria (Macedonia), Criton a fost medic militar si l-a insotit pe imparatul Traian in campaniile din Dacia, intre anii 101—106. A descris aceste razboaie intr-o opera, din nefericire astazi pierduta. S-au pastrat intimplator nurnai citeva fragmente, a caror importanta dovedeste valoarea acestei scrieri. Autorul, care a infatisat lucruri vazute si evenimente traite, a dispus de o informatie bogata, care s-a pierdut odata cu opera.]

Geticele

1 [p. 931]. Ioann. Lyd. De mag. II 28: “Dupa ce a cucerit-o (Scitia) pentru prima oara, si [l-a invins] pe Decebal, conducatorul getilor, putemicul Traian a adus romanilor cinci milioane de livre de aur, o cantitate dubla de argint, in afara de cupe si lucruri scumpe, depasind orice pretuire, apoi turme si arme si peste cinci sute de mii de barbati cit se poate de potriviti pentru lupta, impreuna cu armele lor, asa cum a afirmat Criton, care a luat parte la razboi.”

2 [p. 931]. Solii la Lucian, p.104,19 Rabe: “Getii, un neam barbar si puternic - care s-a ridicat impotriva romanilor si i-a umilit pina la platirea tributului, mai tirziu, cind aveau rege pe Decebal - a fost pina intr-atita zdrobit de catre Traian, incit tot neamul ajunsese la vreo patruzeci de barbati dupa cum povesteste Criton in Geticele. “

3 (2) [p. 931]. Scol. cod. A Strabon VII, 3, 3 (Poseidon 87 F 105, p. 284, 15-4-7): “Getii pilofori, dupa cum ii numesc si altii, precum si Criton; in Getice.”

4 (2) [p. 931] “« Inca pe cind treceau fluviul si tocmai cind debarcau, i-au atacat», spune Criton in Getice.”

5 (2) [p. 932]. “Suidas - «cei care muncesc [pamintul] cu boii » « care pasc vitele, si pe cind unii erau pusi peste cei care munceau [pamintul] cu boii, altii - dintre cei din jurul regelui - erau rinduiti [sa se ingrijeasca] de fortificatii », spune Criton in Getice.”

Dio Cassius

[Istoric grec si om politic roman nascut pe la anul 155 e.n. intr-o familie bogata. Senator, edil, consul in doua rinduri, proconsul in Africa si guvernator in Panonia Superioara. S-a retras (229 e.n.) la Niceea unde a scris Istoria Romana in 80 de carti pastrate pina in zilele noastre fragmentar.]

LI, 22, 6. Deci aceste [animale] au fost aduse [la jocuri] iar dacii si suebii - in grupuri - au luptat intre dinsii. Acestia din urma sint celti, iar ceilalti sciti intr-o oarecare masura. Acesti suebi, ca sa vorbim mai precis, locuiesc dincolo de Rin, (caci si multi altii isi atribuie numele de suebi).

7. Ceilalti [adica dacii] locuiese pe ambele maluri ale Istrului. Dar cei care sint dincoace de fluviu - linga tara tribalilor - tin cu plata birurilor de Moesia si se numesc moesi, afara de cei asezati foarte aproape de tribali. Cei de dincolo poarta numele de daci, fie ca sint geti, fie ca sint traci din neamul dacilor care locuiau odinioara in Rodope.

8. Dacii acestia trimisesera mai inainte vreme soli la Cezar dar nu capatara nimic din cite cerusera si trecura de partea lui Antoniu, fara a-i fi insa de mult folos, caci erau dezbinati. In aceasta imprejurare, unii au ajuns prizonieri si au fost pusi apoi sa se lupte cu suebii.

LI, 23, 2. Chiar in vremea in care aveau loc aceste evenimente, Marcus Crassus a fost trimis in Macedonia si Grecia si porni un razboi impotriva dacilor a si bastarnilor. Am aratat mai sus cine sint primii si din ce pricina s-au razboit ei romanii.

3. Cit despre bastarni, pe buna dreptate sint socotiti sciti. Trecind atunci Istrul, ei au supus Moesia, care se afla in fata lor; apoi i-au supus pe tribali, vecinii Moesiei, si pe dardani, care locuiesc in regiunea tribalilor. In vreme ce savirseau ei acestea, nu s-au lovit de romani.

4. Dar, dupa ce trecura muntii Haemus si navalira in Tracia denteletilor, aliati ai Romei, Crassus porni inapotriva lor, intrucitva pentru a-i veni in ajutor lui Sitas, regele denteletilor, care era orb, dar, mai ales, fiindca se temea pentru Macedonia. Ingrozindu-i doar cu sosirea sa, el ii alunga din tara, fara lupta.

5. Dupa aceasta, pe cind se retrageau in tara lor, i-a urmarit. Si astfel aduse sub stapinirea romanilor tinutul numit Segetica. El se napusti si asupra Moesiei, pe care o devasta. La atacul unei pozitii intarite avangarda lui a suferit o infringere. Moesii crezura ca oamenii aceia sint singurii si pornira la atac. Dar Crassus veni in ajutorul avangarzii cu restul armatei si-l zdrobi pe vrajmas iar [cetatea] o impresura si o cuceri.

LI, 24, 1. In vreme ce savirsea acestea, bastarnii s-au oprit din fuga si au ramas pe malurile riului Cedros asteptind sa vada ce se va petrece. Si fiindca biruindu-i pe moesi, Crassus mergea si impotriva lor, bastarnii ii trimisera soli si-i cerura sa nu-i urmareasca, deoarece ei nu facusera nici un rau romanilor.

2. Crassus ii tinu pe loc sub cuvint ca le va da raspunsul a doua zi. De altfel i-a primit si i-a imbatat, incit le-a aflat toate planurile. Intr-adevar, tot neamul scitilor se lasa dus fara masura, de vin, dar repede se si satura.

3. Intre timp, Crassus merse in timpul noptii linga o padure si aseza in fata ei iscoade. Lasase armata lui sa se odihneasca. Apoi bastarnii crezura ca iscoadele sint singure si se napustira asupra lor. I-au urmarit pe aceia in retragerea lor pina in desisul padurii. Pe multi Crassus i-a ucis acolo, iar pe multi i-a omorit pe cind fugeau.

4. Caci ei se impiedicasera de propriile lor carute din, spate. In afara de asta, vrind sa-si scape copiii si femeile, au fost zdrobiti. Crassus insusi ucise pe regele lor Deldon. El ar fi asezat prada luata de la acesta in templul lui Juppiter

LI, 26, 1. Pe cind infaptuia acestea, ii chema in ajutor Rholes, care se afla in lupta cu Dapyx regele unor geti, Crassus porni sa-i ajute. El arunca cavaleria vrajmasilor peste pedestrimea lor. Inspaimintindu-i si pe calareti in felul acesta, nu mai dadu nici o lupta, ci facu un mare macel in rindurile unora si ale altora, care fugeau.

2. Apoi ii impresura si pe Dapyx - refugiat intr-o fortareata. Unul din cei aflati in fortareata ii saluta de pe zid in limba greaca, intra in vorba cu el si hotari sa-i predea fortareata. Prinsi in felul acesta, barbarii pornira unii impotriva altora. Dapyx si multi altii isi gasira moartea. Crassus prinse de viu pe fratele acestuia, insa nu numai ca nu i-a facut nici un rau, ba chiar i-a dat drumul.

3. Dupa ce a savirsit acestea, Crassus s-a indreptat apoi spre pestera numita Keiris. Aceasta era atit de incapatoare si totodata atit de trainica, incit se povesteste ca titanii, cind au fost biruiti de zei, s-au refugiat acolo. In locul acesta, bastinasii - veniti in mare numar - adusesera cu ei printre altele lucrurile cele mai de pret si toate turmele lor.

4.Crassus cauta si astupa toate intrarile intortochiate si greu de aflat (ale pesterii) de aceea ii infrinse pe acestia prin foame. Biruitor, el nu cruta nici pe ceilalti geti, desi intre Dapyx si ei nu era nici o legatura.

5. (Crassus) a pornit apoi impotriva Genuclei, cea mai puternica intaritura a statului lui Zyraxes caci auzise ca se afla acolo steagurile luate de bastarni de la Caius Antoniu linga cetatea istrienilor. Asediind Genucla - in acelasi timp de pe uscat si de pe Istru, deoarece era durata linga apa - in scurta vreme o cuceri, da cu multa osteneala, desi Zyraxes nu era de fata.

6. Caci el, indata ce aflase de atacul lui Crassus, s-a imbarcat si a pornit la sciti cu multi bani, pentru a le cere ajutor, dar nu a mai apucat sa se intoarca. Iata cele savirsite de Crassus la geti. Printre locotenentii sai, supuse din nou o parte a moesilor, care, biruiti inainte vreme, se rasculasera.

LXVII, 12, 1. Cei mai insemnat razboi de atunci al romanilor a fost cel impotriva dacilor, asupra carora, in vremea aceea, domnea Decebal. Duras, care domnise mai inainte, lasase lui Decebal de buna voie domnie pentru ca era foarte priceput la planurile de razboi si iscusit in infaptuirea lor, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Dibaci in a intinde curse, era un bun luptator si se pricepea sa foloseasca izbinda, dar si sa iasa cu bine dintr-o infringere. Din aceasta pricina, multa vreme a fost un dusman de temut pentru romani.

2. Eu ii numesc daci pe oamenii pomeniti mai sus, cum isi spun ei insisi cum le zic si romanii, macar ca stiu prea bine ca unii dintre greci ii numesc geti, fie pe drept, fie pe nedrept. Caci eu imi dau bine seama ca getii locuiesc dincolo de Haemus, de-a lungul Istrului.

3. Domitian a pornit cu oaste impotriva lor, dar putin ii pasa de razboi; el zabovi intr-un oras din Moesia si se dadu prada desfriului, cum ii era obiceiul. Intr-adevar, nu numai ca nu era in stare sa indure osteneli si era fara curaj, dar se arata cu totul lipsit de friu si de rusine fata de femei si baieti tineri. Trimetea la razboi in locul sau pe alti conducatori de osti si de cele mai multe ori nu izbindea.

5. Decebal, regele dacilor, a trimis soli lui Domitian, si-i fagaduia pacea. Drept care, Domitian il porni pe Fuscus cu armata multa. Cind a aflat de aceasta, Decebal i-a trimis din nou solie, in bataie de joc, spunind ca va incheia pace daca Domitian are sa vrea ca fiecare roman sa-i dea lui Decebal, anual, cite doi oboli. Iar daca nu va primi aceasta propunere, Decebal spunea ca va duce mai departe razboiul si ca romanii vor avea de indurat mari nenorociri

LXVII, 7, 1. Domitian vru sa se razbune pe cvazi si marcomani, fiindca nu-l ajutasera impotriva dacilor. Veni in Pannonia, ca sa se lupte cu ei si ucise solii de pace, pe care ei ii trimisesera pentru a doua oara. Invins si pus pe fuga de marcomani, Domitian a pornit grabnic o solie la Decebal, regele dacilor, indemnindu-l sa incheie un tratat, pe care el, Domitian ii refuzase mai inainte, desi regele i-l ceruse adesea. Decebal primi propunerea de pace (caci era la mare strirntoare), dar nu a vrut sa vina el insusi sa stea de vorba cu Domitian, ci l-a trimis pe Diegis impreuna cu citiva barbati, ca sa-i predea armele si citiva prizonieri, sub cuvint ca i-ar avea numai pe acestia. Dupa sosirea acestuia, Domitian puse lui Diegis o diadema pe cap - ca si cum ar fi fost cu adevarat invingator si omul in stare sa dea un rege dacilor -, iar soldatilor lui le imparti onoruri si bani. Ca un biruitor, trimise la Roma, intre altele, niste asa-zisi soli ai lui Decebal si o pretinsa scrisoare de-a acestuia, despre care se spune ca ar fi plasmuit-o el. Domitian isi impodobi triumful cu multe lucruri ce nu fusesera luate ca prada. (Dimpotriva, el cheltuise foarte multi bani pentru incheierea pacii, caci fara intirziere dadu lui Decebal nu numai insemnate sume de bani, dar si mesteri priceputi la felurite lucrari folositoare in timp de pace si de razboi si fagadui sa-i dea mereu multe). Aceste lucruri el le-a scos din mobilierul imparatesc. Caci el folosea totdeauna asemenea lucruri ca prada de razboi, ca unul care aduse imparatia insusi in stare de robie. In vremea razboiului dacic s-au intimplat urmatoarele evenimente vrednice de a fi pomenite. Iulianus rinduit de imparat cu conducerea razboiului, printre alte masuri bune, lua si pe aceea de a-i obliga pe soldati sa scrie pe scuturi numele lor si ale centurionilor, pentru a se deosebi mai lesne cei ce se vor arata viteji de cei cu purtare miseleasca. Si dind lupta cu dusmanii la Tapae macelari pe cei mai multi dintre ei. Intre dusmani se afla si Vezinas care venea, ca demnitate, indata dupa Decebal ; pentru ca nu putea scapa cu fuga, el se trinti la pamint, ca si cum ar fi murit; si astfel ramase nebagat in seama, iar in timpul noptii a fugit. Decebal se temu ca romanii victoriosi sa nu porneasca spre capitala lui. De aceea taie copacii din preajma lor la o oarecare inaltime si puse arme pe trunchiuri, pentru ca dusmanii sa creada sa sint soldati si sa se retraga inspaimintati. Ceea ce s-a si intimplat.

LXVIII, 6, 1. Dupa ce zabovi un timp la Roma, Traian porni cu oaste impotriva dacilor. Cugeta la cele savirsite de acestia si era coplesit cind se gindea la sumele de bani pe care romanii trebuia sa le plateasca in fiecare an. Vedea apoi ca puterea si ingimfarea dacilor sporesc necontenit.

2. Cind afla de expeditia lui, Decebal fu cuprins de spaima, caci intelegea bine ca mai inainte biruise nu pe romani, ci pe Domitian, iar de data aceasta va trebui sa lupte cu romanii si cu imparatul Traian.

3. Acesta era un om cu totul deosebit, mai ales prin dreptatea si barbatia sa, precum si prin simplitatea moravurilor sale. Avea un trup vinjos (incepuse sa domneasca la virsta de patruzeci si doi de ani) si infrunta toate greutatile cot la cot cu ceilalti, iar cu sufletul era la inaltime, deoarece nici nu se lasa purtat de indrazneala tineretii, dar nici impiedicat de batrinete.

LXVIII, 7, 5. De aceea Decebal se temea de [Traian] pe buna dreptate.

LXVIII, 8, 1. Cind Traian a pornit inpotriva dacilor si se apropia de Tapae, locul unde barbarii isi aveau tabara, i se aduse o ciuperca mare, pe care era scris cu litere latine ca atit ceilalti aliati, cit si burii sfatuiesc pe Traian sa se intoarca si sa faca pace.

2. Dar Traian dadu lupta cu ei, si vazu pe multi dintre ai sai ucisi si ucise multi dusmani Deoarece ii lipseau bandajele, se zice ca nu si-a crutat nici propriile sale vestminte, ci le-a taiat fisii. Apoi a poruncit sa se ridice un altar soldatilor cazuti in lupta si sa li se aduca in fiecare an jerfa pentru morti.

LXVIII, 9, 1. Decebal a trimis soli chiar inainte de infringere, nu dintre comati - ca mai inainte - ci pe cei mai buni dintre pileati.

2. Acestia azvirlira armele, se aruncara la pamint si staruira pe linga Traian indeosebi sa incuviinteze lui Decebal sa vina in fata lui si sa stea de vorba, deoarece este gata sa indeplineasca toate cele cerute iar daca nu, cel putin sa trimita Traian pe cineva care sa se inteleaga cu el. Au fost trimisi Sura si Claudius Livianus, prefectul pretoriului.

3. Dar nu s-a realizat nimic, deoarece Decebal nu a cutezat sa se intilneasca cu acestia, ci a trimis si atunci pe altii. Traian a ocupat muntii intariti si a gasit acolo armele, masinile de razboi cucerite [de la romani], precum si steagul luat de la Fuscus. Decebal a trimis lui Traian soli dintre pileati. Acestia sint la ei, oamenii cei mai onorati. Trimisese comati mai inainte. Acestia se bucura de mai putina trecere la ei. Venind aceia [pileatii] la Traian, aruncara la pamint armele, isi legara miinile la spate si in felul captivilor l-au rugat pe Traian sa stea de vorba cu Decebal.

3. Pentru aceste motive, dar mai ales pentru ca Maximus prinsese in acest timp pe sora aceluia si cucerise un loc intarit, Decebal era gata sa primeasca orice conditii ce i s-ar fi impus, nu fiindca ar fi avut de gind sa le respecte, ci ca sa mai prinda putere, dupa pierderile suferite atunci.

LXVIII, 8, 3. [Xiph] (... a dat porunca 126 cap. 8, 2) incit a inceput sa urce pe inaltimi, ocupind cu mari primejdii colina dupa colina, si se apropia de capitala dacilor. Lusius, i-a atacat din alta parte, el ucise multi dusmani, prinse de vii un numar si mai mare. In acest timp, Decebal a trimis soli pe cei mai buni pileati si se ruga de imparat, prin mijlocirea lor (cap. 9,1—2): nimic mai mult decit ca este gata sa incheie pace in conditiile impuse (si anume sa dea indarat armele, etc.)

5. Anume, sa dea inapoi armele, masinile de razboi si pe constructorii acestor masini, sa predea pe dezertori, sa distruga intariturile si sa se retraga din teritoriul cucerit, ba inca sa-i socoteasca dusmani sau prieteni ai sai pe cei ai romanilor.

6. Sa nu mai primeasca nici un fugar, nici sa nu mai ia in slujba lui vreun ostas din Imperiul roman (caci Decebal atragea la sine prin momeli pe foarte multi oameni viteji). De nevoie el primi aceste conditii. Merse la Traian, cazu la pamint spre a i se inchina si azvirli armele.

7. Despre toate acestea [Traian] trimise solie Senatului, pentru ca si Senatul sa intareasca pacea. Dupa ce rindui acestea si lasa oaste la Sarmizegetusa punind straji si in restul tarii, el se intoarse in Italia.

LXVIII, 10, 1. Trimisii lui Decebal fura adusi in Senat. Ei pusera armele jos, isi legara miinile in felul prinsilor de razboi si rostira citeva cuvinte de implorare. In chipul acesta ii induplecara la pace si-si luara inapoi armele.

2. Traian isi sarbatori triumful si fu numit « Dacicul ». Dadu lupte de gladiatori in teatru (caci ii faceau placere) si readuse pe scena actori de pantomima (era indragostit de unul dintre acestia, Pylades); desi iubea faptele de arme nu se ingrijea mai putin de celelalte si de impartirea dreptatii. El prezida judecatile, cind in Forul lui August, cind sub porticul numit ai Liviei, adesea si in alte parti.

3.Dar cind i s-a anuntat ca Decebal in multe privinte nu respecta tratatul ci isi pregateste arme, primeste fugari, reface intariturile, trimite soli la vecini si aduce pagube celor ce mai inainte nu se intelegeau cu el, iar iazigilor le-a smuls un tinut (pe care, dupa aceea, desi ei il cereau, Traian nu-l mai dadu inapoi).

4. Senatul decreta ca Decebal este din nou vrajmas, iar Traian insusi, fara sa lase conducerea altor generali, porni din nou cu razboi impotriva aceluia.

LXVIII, 11.1 Intrucit multi daci trecusera de partea lui Traian - si inca din alte pricini -, Decebal ceru iarasi pace. Insa el nu intelegea sa depuna armele si sa se predea, isi aduna - in vazul tuturor - trupe si chema in ajutor pe vecini

2. Spunea ca daca-l vor parasi pe dinsul, si ei vor fi in primejdie; ca mai usor si mai sigur isi vor pastra libertatea, ajutindu-l in lupta, inainte ca el sa fi suferit vreo nenorocire. Insa privind nepasatori cum sint nimiciti dacii, mai pe urma vor ajunge ei insisi robi, caci vor ramine fara aliati.

3. Prin forta Decebal n-a izbutit. Dar era cit pe aci sa-l ucida pe Traian prin viclesug, intinzindu-i o cursa. Trimise in Moesia citiva dezertori, ca sa incerce sa-l omoare, intrucit se putea ajunge usor la el. Atunci, din cauza nevoilor razboiului, primea fara exceptie pe oricine voia sa-i vorbeasca. Oamenii aceia nu au putut insa sa-si aduca la indeplinire planul, fiindca unul din ei a fost banuit si prins. Supus la cazne, a dat in vileag intreaga urzeala.

LXVIII, 12, 1. Atunci Decebal chema la dinsul pe Longinus, comandantul unei legiuni a carui dirzenie o simtise in luptele purtate cu el si, dupa ce-l convinse sa vina, cu gind sa-l faca sa i se supuna, il prinse si-l intreba de fata cu altii despre planurile lui Traian. Pentru ca [Longinus] nu voia sa marturiseasca nimic, il tinu sub paza, dar nelegat.

2. Decebal trimise apoi un sol la Traian si ceru acestuia - in schimbul eliberarii lui Longinus - sa-i cedeze tara pina la Istru si sa-i plateasca banii care i-a cheltuit cu razboiul. [Traian] raspunse cu vorbe indoielnice prin care voia sa arate ca nici nu-l pretuieste prea mult pe Longinus, dar nici prea putin; ca nici nu dorea sa-l piarda, dar nici sa-l scape cu sacrificii prea mari.

3. Decebal mai statea in cumpana, nestiind ce sa faca. Dar intre timp Longinus isi facu rest de otrava, cu ajutorul unui libert de-al sau si fagadui lui Decebal ca are sa-l impace cu Traian, pentru ca regele sa nu banuiasca de loc ce are in gind si sa nu i se puna o paza aspra; Longinus scrise o scrisoare plina de rugaminti si o dadu libertului s-o duca lui Traian, spre a putea sa ramina nestinjenit.

4. Dupa ce libertul pleca, Longinus bau otrava in timpul noptii si muri. Dupa aceasta intimplare, Decebal ceru lui Traian pe libert fagaduind sa-i dea in schimb trupul lui Longinus si zece prizonieri. Si trimise indata un centurion prins impreuna cu Longinus, spre a aduce la indeplinire cele cerute.

5. Traian afla de la acesta tot ceea ce se petrecuse cu Longinus. Dar nu-i trimise inapoi lui Decebal nici pe aceia, si nu-i dadu nici pe libert, socotind ca viata libertului este mai de pret pentru demnitatea imperiului, decit inmormintarea lui Longinus.

LXVIII, 13,1. Traian construi peste Istru un pod de piatra pentru care nu stiu cum sa-l admir indeajuns. Minunate sint si celelalte constructii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate acelea. Stilpii, din piatra in patru muchii, sint in numar de douazeci; inaltimea este de o suta cincizeci de picioare in afara de temelie, iar latimea de saizeci.

2. Ei se afla, unul fata de altul, la o distanta de o suta saptezeci de picioare si sint uniti printr-o bolta. Cum sa nu ne miram de cheltuiala facuta pentru acesti stilpi? Nu trebuie oare sa ne uimeasca si felul mestesugit in care a fost asezat in mijiocul fluviului fiecare stilp, intr-o apa plina de virtejuri, intr-un pamint namolos, de vreme ce cursul apei nu putea fi abatut?

3. Am aratat latimea fluviului, nu pentru ca ar curge nurnai cu aceasta latime - caci pe parcurs se lateste de doua ori si de trei ori pe atit, - ci pentru ca acolo este locul cel mai ingust si cel mai potrivit pentru construirea unui pod.

5.Cu cit spatiul se ingusteaza mai mult aci - deoarece apa coboara dintr-o intindere larga, pentru a intra din nou in alta si mai mare - cu atit se face mai navalnica si mai adinca. Incit si imprejurarea aceasta se adauga la greutatea construirii podului.

6. Conceptia mareata a lui Traian se vadeste si din aceste lucrari. Astazi insa podul nu foloseste la nimic, caci nu mai exista decit stilpii, iar pe deasupra lor nu se mai poate trece: ai zice ca au fost facuti nurnai ca sa faca dovada ca firii omenesti nimic nu-i este cu neputinta.

7. Traian se temea ca, dupa ce ingheata Istrul, sa nu se porneasca razboi impotriva romanilor ramasi dincolo si construi acest pod, pentru ca transporturile sa se faca cu usurinta peste el. Dimpotriva, lui Hadrian ii fu teama ca barbarii vor birui strajile acestuia si vor avea trecere lesnicioasa spre Moesia; de aceea distruse partea de deasupra

LXVIII, 14, 1. Traian trecu Istrul pe acest pod si-a purtat razboi mai mult cu chibzuiala decit cu infocare, biruindu-i pe daci dupa indelungi si grele stradanii. El insusi dadu multe dovezi de pricepere la comanda, iar ostenii trecura impreuna cu dinsul prin multe primejdii si dadura dovada de vrednicie.

2. Un calaret greu lovit fu scos din lupta in nadejdea ca va mai putea fi salvat. Dar sirntind el ca nu se mai vindeca, se repezi din cort (caci rana nu-l istovise de tot) si se intoarse la postul sau, prabusindu-se fara suflare, dupa ce a savirsit fapte marete.

3. Cind a vazut Decebal ca scaunul lui de domnie si toata tara sint in miinile dusmanului si ca el insusi este in primejdie sa fie luat prizonier, isi curma zilele. Capul sau fu dus la Roma. In felul acesta Dacia ajunse sub ascultarea romanilor si Traian stabili in ea orase de colonisti.

4. Fura descoperite si comorile lui Decebal, desi se aflau ascunse sub riul Sargetia din apropierea capitalei sale. Caci [Decebal] abatuse riul cu ajutorul unor prizonieri si sapase acolo o groapa. Pusese in ea o multime de argint si de aur precum si alte lucruri foarte pretioase - mai ales dintre cele care suportau urnezeala, asezase peste ele pietre si ingramadise pamint, iar dupa aceea aduse riul din nou in albia lui.

5. Tot cu oamenii aceia [Decebal] pusese in siguranta, in niste pesteri, vesminte si alte lucruri la fel. Dupa ce facu toate acestea, ii macelari, ca sa nu dea nimic pe fata. Dar Bicilis, un tovaras al sau care cunostea cele intimplale, fu luat prizonier si dadu in vileag toate acestea.

LXVIII, 15, 1. Dupa intoarcerea la Roma, venira la Traian nenumarate solii din partea altor barbari si de la inzi. El dadu spectacole timp de o suta si douazeci si trei de zile, in cursul carora au fost ucise cam unsprezece mii de animale salbatice si domestice. Au luptat zece mii de gladiatori. De asemenea, in aceasta vreme, Traian construieste drumuri de piatra prin mlastinile pomptiene, cu cladiri pe margini si cu poduri marete. Topeste toata moneda deteriorata.

LXVIII, 16, 3. Intemeie biblioteci si ridica in for o columna foarte mare, atit [spre a-i sluji] ca mormint, cit si ca o dovada de maretie a lucrarilor din for. Caci tot locul aceia fusese muntos, iar el il sapa atit cit se inalta columna si in felul acesta facu o piata neteda.

LXVIII, 23, 1. Intre multe alte onoruri votate de senat pentru el, a fost si epitetul de Optimus, adica « Cel mai bun ». El mergea intotdeauna pe jos, impreuna cu intreaga lui ostire, isi tinea soldatii in buna rinduiala la orice mars si-i aseza cind intr-un fel cind intr-altul. Iar riurile le trecea pe jos, ca si aceia.

2. Uneori raspindea stiri inselatoare prin cercetasi, pentru ca soldatii sa se deprinda cu tactica si sa fie pregatiti si neinfricati pentru toate.

LXVIII, 32, 3. Iar alti [comandanti], intre care si Lusius trimis de Traian, supusera pe iudei.

3. Acest Quintus Lusius era maur si capetenie a soldatilor mauri, aflindu-se in fruntea unui detasament de calareti. Osindit pentru ticalosia sa fu indepartat din armata. Dar - mai apoi - cind izbucni razboiul cu dacii, intrucit lui Traian ii era trebuincios ajutorul militar al maurilor, Lusius veni la el din indemn propriu si savirsi fapte marete.

6. Pretuit pentru aceste fapte, el dovedi mult mai multa vitejie in al doilea razboi cu dacii si, in sfirsit, arata atita destoinicie acestuia si facu atita avere in acest razboi, incit fu inscris printre cei care exercitasera pretura. Ajunse consul, si mai apoi guvernator al Palestinei. Din aceste pricini era foarte invidiat si urit si de aci i se trase moartea .

LXXI, 12, 1. Astingii sub conducerea lui Rhaos si Rhaptos, au venit sa se aseze in Dacia, in nadejdea ca vor primi ca pret al aliantei lor bani si pamint. Fiindca n-au obtinut aceste lucruri, au lasat zalog lui Clemens femeile si copiii, punindu-si in minte sa cucereasca prin arme paminturile costobocilor. Dupa ce i-au biruit pe acestia, nu au lasat nici Dacia linistita.

2. Lacringii insa, temindu-se ca nu cumva Clemens sa se inspaiminte si sa-i aduca pe astingi in tinutul locuit de ei insisi, ii atacara de aceea pe neasteptate si dobindira o mare izbinda. Urmarea a lost ca astingii n-au mai pornit sa se razboiasca niciodata cu romanii. Ei staruira in rugaminti pe linga Marcus sa le dea bani si pamint, cu fagaduiala ca vor face rau celor ce se razboiau atunci cu imparatul.

3. Asdingii au implinit ceva din aceasta fagaduiala. Cotinii fagaduira lucruri asemanatoare. Dupa ce l-au atras de partea lor pe Tarrutenius Paternus secretarul imparatului pentru corespondenta latina - aratindu-se ca ar porni sub comanda lui, impotriva rnarcomanilor, nu numai ca nu au adus la indeplinire cele fagaduite, dar s-au purtat groaznic si cu [Paternus], iar dupa aceea l-au omorit .

LXXI, 13, 1. Si iazigii au trimis la Marcus soli spre a cere pace, fara sa obtina insa ceva imparatul stia neamul acesta de rea credinta si - deoarece fusese mai inainte inselat de cvazi - voi sa-i nimiceasca.

2. Cvazii, in imprejurarile acelea, nu numai ca se aliasera cu iazigii, ci inca mai dinainte primeau pe marcomanii care - fiind inca in razboi - se refugiau pe teritoriul lor, ori de cite ori erau respinsi. Si nu indeplinisera nimic din cite s-au invoit sa se faca. Nu inapoiara pe toti prizonierii, afara de putini - doar acei pe care nu-i mai puteau vinde sau folosi la corvezi.

3. Daca se intimpla sa inapoieze pe vreunul in putere, ii opreau rudele, ca sa-i sileasca sa dezerteze la ei. Alungindu-si regele, pe Furtius, ei si-l alesera singuri pe Ariogaesus.

4. Iata, prin urmare, motivul pentru care imparatul nu-i intari in autoritatea sa pe Ariogaesus, fiindca numirea nu se facuse legal. [Imparatul] nu a innoit nici tratatele, cu toate ca i se fagaduise inapoierea a cinzeci de mii de prizonieri.

LXXI, 15, 1. Se invoi ca marcomanii - care ii trimisesera soli - sa ia jumatate din tinutul invecinat cu al lor, atunci cind, desi greu si cu intirziere, si-au indeplinit obligatiile. Trebuia sa se stabileasca la o departare de treizeci si opt de stadii de Istru.

LXXI, 17, 1. Revolta lui Cassius si a Siriei sili pe Marcus Antoninus sa intre in tratative cu iazigii, in ciuda celor ce-si pusese in gind. Intru atit il zguduira vestile primite, incit nici nu a mai scris senatului despre motivele care-l indemnau sa faca pace cu ei, cum avea obiceiul sa scrie in alte imprejurari.

LXXI, 18, 1. Iazigii au trimis soli si au cerut unele inlesniri - potrivit celor convenite. Li s-au facut unele concesii, pentru a nu fi indepartati cu totul. Nici ei, nici burii n-au acceptat insa alianta cu romanii, mai inainte sa fi primit de la Marcus o incredintare ca va duce razboiul pina la capat. Teama lor era ca imparatul - impacindu-se cu cvazii, asa cum mai facuse inainte vreme - nu cumva sa-i lase incurcati intr-un razboi cu vecinii lor.

LXXI, 19, 1. Marcus nu primea in acelasi timp pe solii tuturor neamurilor barbare, ci dupa cum fiecare din ele merita fie dreptul de cetatenie, fie o iertare de biruri - pentru totdeauna ori vremelnica - ori chiar acordarea vreunui ajutor statornic in grine.

2. Cum iazigii se dovedisera a-i fi foarte de folos le ierta multe din indatoririle lor si — as putea spune - pe toate, cu exceptia celor in legatura cu adunarile si negotul. Raminea de asemenea oprelistea de a se folosi de corabii proprii si de a se apropia de insulele din Istru. Le-a ingaduit insa sa faca negot cu roxolanii prin teritoriul Daciei ori de cite ori guvernatorul acestei provincii le va da voie

LXXII, 3, 1. Commodus a acordat pace burilor, care trimisesera soli. Mai inainte - cu toate ca ei au cerut-o - nu o incheiase, intrucit aceia erau puternici, nedorind pacea, ci doar un ragaz pentru a se pregati.

2. Dar atunci, fiindca ajunsesera sleiti de puteri, trata cu acestia, lua ostatici si prizonieri de la buri in mare numar, iar de la altii mai primi cinsprezece mii de oameni. I-a silit sa jure ca niciodata nu vor mai locui si nu-si vor mai paste vitele la ei in tara, pe un teritoriu de patruzeci de stadii de hotarele Daciei.

LXXII, 3.3. Acelasi Sabinianus a supus si douasprezece mii de daci dintre cei din vecinatate, care fusesera alungati din tara lor de bastina si erau gata sa dea ajutor celorlalti fagaduind ca le va da pamint in Dacia noastra.

LXII, 8, 1. Commodus avu de purtat citeva razboaie impotriva barbarilor de dincolo de granitele Daciei, razboaie in care au dobindit faima Albinus si Niger acestia doi ridicindu-se mai tirziu impotriva imparatului Severus.

LXXV, 3, 1. In aceasta vreme, tunete, fulgere si o ploaie torentiala oprira actiunile scitilor [carpii, N.r] care voiau sa porneasca razboi. Trasnetele cazura pe negindite asupra scitilor, care stateau la sfat, si omorira trei fruntasi de-ai lor.

LXXV 11, 16, 7 Antoninus sosi in Tracia dar nu se mai preocupa de Dacia, ci trecu Helespontul nu fara primejdii.

LXXVIII, 13, 2. Daca in privinta lui insusi si a lui Adventus a respectat intocmai datinele, el a procedat insa cu totul necugetat trimitind pe Marcius Agrippa ca guvernator mai intii in Panonia, apoi in Dacia. Indata porunci sa fie rechemati Sabinus si Castinus guvernatorii acestor doua provincii, sub cuvint ca ar avea nevoie de ei. De fapt se temea de barbatia lor si de simtamintele prietenesti pe care acestia le nutreau fata de Caracalla.

3. A trimis pe Agrippa in Dacia si pe Decius Triccianus in Panonia. Primul fusese sclav si coaforul unei fernei. Din aceasta pricina fu adus in fata judecatii sub Severus. Apoi, cind a ocupat slujba de avocat public a fost surghunit intr-o insula, pentru ca a tradat interesele statului cu un anumit prilej.

4. Dupa aceea a fost readus de Taraulas impreuna cu altii si a ajuns referentul si secretarul sau. In cele din urma, insa, a fost coborit la rangul senatorilor care nu exercitasera decit pretura fiindca introdusese in armata tineri care depasisera virsta. Triccianus slujise doar ca ostas in trupele din Panonia si fusese cindva portar al guvernatorului de pe atunci al acelei provincii. Acum comanda legiunea albana [Legiunea II Parthica]

LXXVIII, 20, 3 [Antoninus] se falea ca i-a invrajbit pe vandali si pe marcomani, care mai inainte vreme erau prieteni, si ca pe regele cvazilor, Cabriomarus, invinuit in fata scaunului sau de judecata, l-a dat mortii.

LXXVIII, 27, 5 Dacii pustiira o parte din Dacia, cu gind sa prelungeasca razboiul. Ei staruira obtinind ostaticii, pe care ii luase de la ei Caracalla, ca zalog al aliantei.

La Suidas IV, p. 669, n. 483 (ed. Adier) Condamnati: pasibili de judecata. Soldati condamnati pentru o nelegiuire, voind sa fuga la Decebal sint condamnati la moarte.”

Diodor din Sicilia

[S-a nascut la Agyrion in Sicilia. A trait pina in anul 21 i.e.n.]

Biblioteca Istorica

I, 94, 2. “Intradevar, se povesteste ca la ariani Zatharaustes a facut sa se creada ca o zeitate buna le-a dat legile intocmite de el. La asa-numitii geti, car se cred nemuritori, Zamolxis sustinea si el ca a intrat in legatura cu zeita Hestia, iar la iudei, Moise cu divinitatea careia i se spune Iahve.

XXI, 11. Tracii, care il facusera prizonier pe fiul regelui, pe Agatocles, l-au trimis inapoi cu daruri la tatal sau, pregatindu-si astfel o scapare impotriva intimplarilor neprevazute ale soartei. In acelasi timp ei nadajduiau sa-si recapete prin aceasta binefacere pamintul pe care il ocupase Lisimah. Ei nu sperau de loc sa poata cistiga razboiul, de vreme ce aproape toti regii cei mai puternici s-au inteles intre ei si se ajutau unul pe celalalt.

XXI, 12, 1. Armata lui Lisimah era chinuita de foamete. Prietenii il sfatuiau pe rege sa scape cum va putea si sa-si mute gindul ca oastea lui l-ar putea salva. Lisimah le raspunse insa ca nu era drept sa-si paraseasca ostasii si prietenii, asigurindu-si lui o scapare rusinoasa.

2. Dromichaites, regele tracilor, dupa ce primi cu multa prietenie pe regele Lisimah, numindu-l si tata, si-l conduse impreuna cu copii sai intr-o cetate numita Helis.

3. Ajungind ostirea lui Lisimah in puterea tracilor acestia se strinsera la un loc - alergind in numar mare - si strigara sa le fie dat pe mina regele prizonier, ca sa-l pedepseasca. Caci - spuneau ei - poporul, care luase parte la primejdiile [razboiului], trebuie sa aiba dreptul de a chibzui asupra felului cum sa fie tratati cei prinsi. Dromichaites fu impotriva pedepsirii regelui si-i lamuri pe osteni ca este bine sa-l crute pe barbatul acesta. Daca l-ar omori pe Lisimah - spunea el, alti regi au sa-i ia domnia si se prea poate ca regii acestia sa fie mult mai de temut decit inaintasul lor. Dar crutindu-l pe Lisimah, acesta - cum se si cuvine - are sa se arate recunoscator tracilor, care i-au daruit viata. lar locurile intarite, aflate mai inainte vreme in stapanirea tracilor, ei le vor dobindi inapoi fara nici o primejdie.

4. Cu incuviitarea multimii, Dromichaites cauta printre prizonieri pe prietenii lui Lisimah si totodata pe sclavii care obisnuiau ca sa-l slujeasca si-i aduse in fata regelui prizonier. Savirsi apoi jertfa si il pofti pe Lisimah la ospat - impreuna cu prietenii sai si pe tracii cei mai de vaza. [Dromichaites] pregati mese [deosebite]. Pentru cei din jurul lui Lisimah, intinse un covor regal, luat in lupta, iar pentru sine si prietenii sai asternu doar paie.

5. De asemenea fura pregatite doua ospete: pentru acei macedoneni, Dromichaites rindui tot felul de mincaruri alese, servite pe o masa de argint, iar tracilor le dadu sa manince zarzavaturi si carne, dar pregatite cu masura, asezindu-le pe niste tablite de lemn, care tineau loc de masa. In cele din urma, puse sa le toarne macedonenilor vin in cupe de argint si de aur, pe cita vreme el si tracii lui beau vinul in pahare de corn si de lemn, asa cum obisnuiesc getii. Pe cind bautura era in toi, Dromichaites umplu [cu vin] cornul cei mai mare, ii spuse lui Lisimah « tata » si il intreba care din cele doua ospete i se pare mai vrednic de un rege: al macedonenilor sau al tracilor. Lisimah ii raspunse ca al macedonenilor

6. Dupa ce pofti la masa pe Lisimah si bautura era in toi, Dromichaites umplu [cu vin] cornul cel mai mare si spuse lui Lisimah « tata » si apoi il intreba care dintre cele doua ospete i se pare mai vrednic de un rege: cel al macedonenilor sau cel al tracilor? La care Lisimah ii raspunse ca cel al macedonenilor. „ Atunci - zise Dromichaites - de ce ai lasat acasa atitea deprinderi, un trai cit se poate de ademenitor si o domnie plina de straluciri, si te-a cuprins dorinta sa vii la niste barbari, care au o viata de salbatici, locuiesc intr-o tara bintuita de geruri si n-au parte de roade ingrijite? De ce te-ai silit, impotriva firii, sa-ti duci ostenii pe niste meleaguri in care orice oaste straina nu poate afla scapare sub cerul liber? » Luind din nou cuvintul, Lisimah spuse regelui ca nu stia ce razboi poarta, dar ca pe viitor va fi prietenul si aliatul tracilor; iar - cit despre recunostinta datorata - nu va ramine vreodata mai prejos decit binefacatorii sai. Dromichaites primi cu un simtamint de prietenie spusele lui Lisimah. El capata inapoi de la acesta toate intariturile ocupate de oamenii lui Lisimah. Apoi ii puse pe cap o diadema si ii ingadui sa se intoarca acasa.